Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Ziua Veteranilor de Război din România
Asociația Națională a Veteranilor de Război din România (ANVR) a sărbătorit ieri, la Cercul Militar Național din Capitală, Ziua Veteranilor de Război. Cu acest prilej, veteranii de război au primit mesaje de felicitare și apreciere din partea instituțiilor statului român. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a conferit Asociației Naționale a Veteranilor de Război Diploma de onoare „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”.
Ziua Veteranilor de Război din România este sărbătorită în fiecare an la 29 aprilie. Întrucât anul acesta sărbătoarea coincide cu Vinerea Mare, celebrarea ei a fost devansată în ziua de marți, 26 aprilie. La Cercul Militar Național din București, veteranii de război, văduvele de război și văduvele de veterani s-au reunit pentru a omagia jertfa eroilor ostași români și pentru a aminti faptele de vitejie ale Armatei Române.
În deschiderea adunării festive, general(r) Marin Dragnea, președintele ANVR, a vorbit despre importanța Zilei Veteranilor de Război și despre conservarea și promovarea memoriei și a faptelor eroilor ostași români. „Distinși prieteni, întâlnirea de suflet a noastră, a veteranilor de război, are loc în contextul unor evenimente aniversare de o deosebită importanță, evenimente ce au pus o puternică amprentă asupra vieții politice, sociale și militare a țării noastre. S-au împlinit 12 ani de când România a aderat la Alianța Nord-Atlantică (NATO), scut puternic în garantarea și asigurarea securității statelor membre. Aniversăm în vara acestui an un eveniment istoric de o covârșitoare însemnătate în realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, în făurirea și existența statului național român unitar, suveran și independent: intrarea României, în 1916, în Primul Război Mondial de partea Antantei. Mari și grele au fost jertfele pe soclul cărora s-a clădit mândra Românie”, a spus generalul Marin Dragnea.
Cu această ocazie, Constantin Dudu Ionescu, consilier prezidențial, a transmis un mesaj de felicitare din partea Președintelui României, Klaus Werner Iohannis, care a spus că veteranii de război sunt `simboluri ale curajului și devotamentului față de țară”. „Atașamentul față de țară, dârzenia, disciplina, simțul datoriei și al onoarei militare sunt valori pe care le-ați apărat pe câmpurile de luptă și le-ați afirmat cu tărie decenii la rând. Cu pioșenie ne aplecăm în fața celor care și-au îndeplinit misiunea până la sacrificiul suprem, jertfindu-se pentru cea mai nobilă cauză, apărarea țării. Față de toți aceștia, știuți și neștiuți, avem datoria să păstrăm integritatea și libertatea acestei națiuni și să construim o Românie mai puternică”, a transmis Președintele României.
Mesaje de felicitare au transmis şi reprezentanți ai instituțiilor importante ale statului român. Cu această ocazie, preotul militar George Pretorian a conferit Asociației Naționale a Veteranilor de Război din România, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Diploma de onoare „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”.
Astăzi, mai sunt printre noi în jur de 15.000 de veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial în timpul căruia România a plătit un tribut de sânge uriaș, peste 794.000 de morți și dispăruți din corpul Armatei Române.