Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat - păzirea poruncilor) Luca 18, 18-27 În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să
Un ierarh harnic și un om al dialogului
Demnitatea slujirii de arhipăstor în eparhie este sfântă şi mare, iar sarcinile ei sunt multiple, mai ales într-o lume aflată în criză spirituală şi materială. Însă multele lucrări ale slujirii pastorale ne îndeamnă să ne apropiem, prin rugăciune, trăire şi lucrare, mai mult de Hristos-Capul Bisericii, de Sfânta Treime şi de toţi sfinţii lui Dumnezeu, pentru a primi ajutorul lor, spre folosul celor mulţi.
Mărturisitor și slujitor al Evangheliei iubirii milostive a lui Hristos Domnul, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Nifon, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, desfășoară o bogată activitate de reprezentare a Bisericii noastre pe plan internațional, la întâlniri interortodoxe, în dialoguri cu alte Biserici sau ca membru în conducerea unor instituții creștine internaționale.
În acelaşi timp, Înaltpreasfinţia Sa a consolidat şi a înnoit, în istorica eparhie a Târgoviştei, moștenirea înaintașilor săi. A redat frumuseţea de odinioară a Catedralei Arhiepiscopale din Târgoviște, prin consolidarea arhitecturală şi restaurarea picturii, înnoind şi vechea clopotniță, pe care a dotat-o cu noi clopote.
Lucrări ample de consolidare, renovare şi înfrumuseţare au fost desfășurate la mănăstirile: Dealu, Stelea, Nucet, Peştera, Cota 1000, Viforâta şi Pătroaia, unele dintre acestea fiind dotate azi cu muzee şi colecţii de artă bisericească.
Prin grija deosebită a Înaltpreasfinţiei Sale a fost reabilitat şi modernizat sediul Centrului eparhial, precum şi al Reşedinţei Arhiepiscopale.
O atenţie deosebită a fost acordată învăţământului teologic din eparhie, Facultatea de Teologie dobândind un sediu nou, cu săli de curs şi seminarii, dotat cu o bibliotecă bogată şi modernă. În acelaşi timp, a fost renovat şi modernizat Seminarul Teologic Sfântul Ioan Gură de Aur din Târgovişte, pentru care a fost construit un nou paraclis.
Dorind să pună în lumină rolul Bisericii Ortodoxe Române în păstrarea unităţii de credinţă a poporului român, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon a reeditat, în anul 2008, în ediție jubiliară, Liturghierul Ieromonahului Macarie, la împlinirea a 500 de ani de la tipărire la Târgoviște (1508). De asemenea, în anul 2010, a reeditat, în ediție jubiliară, Octoihul lui Macarie, la împlinirea a 500 de ani de la tipărire (1510), iar în anul 2012 a reeditat Tetraevangheliarul lui Macarie, la împlinirea a 500 de ani de la tipărire (1512).
Îmbinând armonios activitatea pastorală, liturgică şi culturală cu lucrarea social-misionară, Înaltpreasfinţia Sa a împlinit și a înmulțit faptele iubirii milostive, prin înfiinţarea mai multor așezăminte social-filantropice.
Iubitor al frumuseţii Casei lui Dumnezeu, al slujbelor Bisericii şi al oamenilor, Înaltpreasfinţia Sa a edificat noi locaşuri de cult şi a intensificat viaţa spirituală în parohii şi mănăstiri.
Cunoscând activitatea sa pastorală, culturală şi de reprezentare a Bisericii noastre în relaţiile internaţionale, i-am conferit, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, rangul de Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal în data de 7 martie 2008, la sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșite în Catedrala Arhiepiscopală Înălţarea Domnului din Târgovişte.
Astăzi, la ceas aniversar, aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra Înaltpreasfinţitului Părinte Nifon şi a clerului şi credincioșilor din eparhia pe care o păstorește. Totodată, îl felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon pentru că a înmulțit darurile primite de la Dumnezeu, lucrând „cu timp şi fără timp”, îmbinând viața spirituală cu slujirea socială, dar şi pacea între culte cu dragostea de țară!
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, „Păstorul Cel Bun” (Ioan 10, 11) şi „Arhiereul mărturisirii noastre” (Evrei 3, 1) să-i dăruiască în continuare mult ajutor în slujirea Bisericii noastre şi a poporului român!
Întru mulți şi fericiți ani, Înaltpreasfinţia Voastră!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la împlinirea a 20 de ani de la întronizarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon în demnitatea de Arhiepiscop al Târgoviştei, 26 decembrie 2019.