21 de grade în februarie...
Carevasăzică, am avut +21 de grade în februarie, în București și-n alte locuri din țară. Spectaculos, fără îndoială, mai ales că nu foarte demult erau tot 21, dar cu minus.
S-o mai fi întâmplat așa ceva? Minima absolută s-a înregistrat în 1929, -38 de grade pe Vârful Omu. La extrema cealaltă am avut +26 Medgidia în 1995 și la Pătârlagele în 2016. De altfel, în 2016 a fost cea mai caldă lună februarie din ultimii 60 de ani. Până și la Întorsura Buzăului, bine cunoscută pentru gerurile sale, cu -35 în 2005, maxima a trecut de +20!
Mult mai departe în istorie e greu de spus, căci în România cele mai vechi măsurători meteorologice, mai mult sau mai puțin sistematice, s-au făcut la Iași în 1770 și la București 3 ani mai târziu, iar Serviciul Meteorologic s-a înființat abia la 1884. Eram în rând cu lumea, să ştiţi, căci, deși cea mai veche înregistrare continuă a temperaturii s-a înregistrat în Anglia începând cu 1659, iar Centrul Hadley are unele măsurători începând cu 1850, adevărul este că există prea puține date înainte de 1880 pentru ca oamenii de știință să estimeze temperaturile medii pentru întreaga planetă.
Am zis „planetă” și gândul a zburat imediat la încălzirea globală - reasumată sub forma mai temperată de schimbări climatice.
Schimbările climatice sunt imposibil de negat și nici nu cred că-și propune cineva asta. Am învățat la școală că România se bucură de o climă temperată - paralela 45, la exact jumătatea distanței de la Ecuator la Polul Nord, trece pe la noi -, cu ierni blânde și veri nu foarte fierbinți. 21 de grade în februarie e ceva mai mult decât o iarnă blândă...
Ce rămâne de discutat este dacă nu cumva asemenea schimbări climatice n-au mai avut loc în istoria Pământului, cu mult înainte să ne-apucăm să ardem cărbuni și să bântuim în toate direcțiile cu mijloacele noastre de transport poluante.
Și cât de poluante? Pericolul Numărul 1, arătat cu degetul, este dioxidul de carbon. E clar că procesele industriale și transporturile produc așa ceva - dar cât? Atmosfera conține 78,08% azot, 20,94% oxigen, 0,93% argon și 0,04% CO2. Dioxidul de carbon produs în mod natural reprezintă 0,0384% din aer, în vreme ce acela produs de om atinge 0,0016%.
Mă grăbesc să fac două precizări. În primul rând, atât cât e, CO2-ul de azi este cu 50% mai mult decât era înainte de Revoluția Industrială de la mijlocul secolului 18 (calculele și estimările se fac printr-o procedură prea sofisticată ca să aibă loc în acest articol - vom presupune pur și simplu că sunt corecte).
În al doilea rând, nu se pune problema să descurajăm eforturile de reducere drastică a poluării. Până la efectul de seră, topirea ghețarilor și inundarea localităților de coastă din toată lumea, poluarea înseamnă murdărie - a aerului, apei, solului și subsolului - și nu ne place să trăim în murdărie.
Așadar, jos pălăria pentru orice demers privind curățenia planetei pe care trăim!
Singura observație rămâne doar aceea că nu trebuie să tremurăm de frică, dacă tot nu mai tremurăm de frig. 0,0016% din atmosferă nu-i sfârșitul lumii. Să reducem acest procent, dar fără panică.
La urma urmei, cât de cald e în februarie și cât de serios ne afectează asta nu ține de nivelul uman de decizie. „Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot?”