600 de ani de istorie şi cultură la Mănăstirea Snagov
Creştinii sărbătoresc astăzi Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Această sărbătoare este un adevărat prilej de bucurie atât pentru călugării de la Mănăstirea Snagov, din comuna cu acelaşi nume, cât şi pentru soborul de preoţi şi diaconi, credincioşi şi înalte oficialităţi care vor fi prezente astăzi la slujba hramului. Sărbătoarea hramului mănăstirii aşezată în partea de miazănoapte a judeţului Ilfov, aproape de şoseaua Bucureşti-Ploieşti, care împlineşte anul acesta 600 de ani, va fi cu atât mai importantă pentru toţi cei prezenţi, cu cât astăzi slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi tot astăzi mănăstirea va primi prin decizie patriarhală două noi hramuri dedicate Sfântului Neagoe Basarab, Voievodul Ţării Româneşti, şi Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul.
La 45 de kilometri nord de Bucureşti, construită pe o insulă a lacului Snagov, pelerinul dornic de istorie, cultură şi Liturghie întâlneşte Mănăstirea Snagov, care a fost un important centru al culturii Ţării Româneşti.
Călătorul ajuns aici, la capătul de apus al insulei, orientată în direcţia vest-est, întâlneşte vechea biserică a Mănăstirii Snagovului, în faţa căreia stă de veghe o clopotniţă cu ziduri puternice, pentru că din toate clădirile de altă dată astăzi au mai rămas biserica cea mare şi clopotniţa.
Istoria impresionantă a ansamblului mănăstiresc de la Snagov, care dăinuie pe temeliile unei vechi aşezări dacice, începe în secolul al XI-lea, căci potrivit tradiţiei şi unor săpături arheologice, prima aşezare monahală a fost ridicată din lemn, iar mai apoi este atestată documentar pentru prima oară în anul 1408, în timpul lui Mircea cel Bătrân. Aşezarea mănăstirească de aici, pomenită în documentele veacului al XV-lea, era formată la început, pe lângă biserica cea mare şi din două paraclise, toate fiind închinate Maicii Domnului: Biserica mare poartă până astăzi hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, unul din paraclise avea hramul „Buna Vestire”, iar celălalt hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Rectitorită de Neagoe Basarab
Biserica care se păstrează până astăzi, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, a fost construită din cărămidă, în stil bizantin, athonit, de către Sfântul Voievod Neagoe Basarab, între anii 1517-1521. Pictată în 1563 de Dobromir cel Tânăr, prin grija domnitorului Petru cel Tânăr, fiul lui Mircea Ciobanul şi al doamnei Cheajna, are patru turle poligonale acoperite cu ţiglă, ca şi restul suprafeţei bisericii.
Întreaga aşezare mănăstirească de aici nu a rămas în forma ei iniţială. La aproximativ 100 de ani de când este pomenită în documentele vremii a suferit diverse transformări. Prima restaurare amplă, care a însemnat propriu-zis refacerea şi rezidirea bisericii celei mari, a fost făcută de către Neagoe Basarab, la începutul secolului al XIV-lea, când au fost refăcute şi chiliile din jur. Acum biserica a primit un pridvor deschis, prevăzut cu coloane de cărămidă de formă rotundă sau poligonală.
„Din îndemnare dumnezeească dorirăm şi binevoirăm de zugrăvirăm”
Climatul locului nu a îngăduit însă multă vreme această deschidere, iar pentru aceasta în secolul al XVI-lea acest pridvor s-a închis, iar astăzi formează pronaosul bisericii. Astfel, în 1563, Petru cel Tânăr, fiul lui Mircea Ciobanul, împreună cu fraţii săi Radu şi Mircea, a renovat biserica şi a închis golurile dintre coloanele pridvorului, cu zidărie. Anul renovării de către Petru cel Tânăr este arătat de textul pisaniei zugrăvită în limba slavonă, deasupra intrării. „In numele Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi săvârşitul Sfânt Duh, Amin. Iată eu, robul stăpânului meu Is. Hs. Io Petru Voevod cu mila lui Dumnezeu Domn Ţerii Româneşti, şi cu din inimă fraţii lui: Io Radul Voevod şi Io Mircea Voevod văzurăm această sfântă şi dumnezeească biserică precum este... din temelii zidită de Domnul răposatul Io Basarab Voevod..., (Mitropolitului) Anania, însă din îndemnare dumnezeească dorirăm şi binevoirăm de zugrăvirăm... spre veşnică pomenire pentru sufletul tatălui nostru marele Mircea Voevod. Veşnica lui Amintire. Anul 7072 (1563), luna lui septembrie în 14. Ivan Postelnic”, aflăm din textul pisaniei publicat pentru prima dată în buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, în 1931.
Transformată în închisoare
O a treia restaurare a mănăstirii a avut loc în timpul domniei lui Brâncoveanu. În această vreme s-au consolidat zidurile din jurul bisericii celei mari şi a celor două paraclise, şi tot din aceste timpuri stă mărturie şi astăzi o fântână din piatră, săpată de prizonierii turci.
S-au mai făcut renovări apoi şi în secolul al XVIII-lea, dar în 1840 Mănăstirea Snagov a fost trecută, potrivit Regulamentului Organic, în rândul mănăstirilor în incinta cărora s-au înfiinţat închisori. Vechile chilii au fost dărâmate şi înlocuite cu clădiri noi, destinate administrării şi pazei închisorii.
Stareţul Ioasaf Snagoveanul a fost exilat împreună cu Bălcescu şi cu alţi 54 de revoluţionari din acea vreme.
Încercări multiple de renovare
Documentele mănăstirii consemneză că, la începutul secolului al XIX-lea, a fost planificat ca, în vatra monahală de la Snagov, să se înfiinţeze un seminar, iar în aprilie 1817 era descrisă ca fiind închisă cu ziduri înalte de jur împrejur. În partea de est erau casele domneşti învelite cu şindrilă, iar în rând cu aceste case exista şi un paraclis cu turlă, precum şi câteva dependinţe folositoare obştii, o bucătărie, trei odăiţe învelite cu şindrilă şi un „şopron pentru adăpostul hambarelor”.
În tot acest timp, câţiva stareţi harnici şi iubitori de viaţă mănăstirească au încercat să oprească ruinarea mănăstirii, intervenind la minister pentru a se efectua noi lucrări de restaurare şi consolidare. La insistenţele stareţului Ghermano, ministerul l-a trimis la Snagov pe arhitectul I. Schalater, care a întocmit un deviz, dar formalităţile au durat foarte mult, iar ruina ansamblului a continuat. Din cauza dezastrului care exista, podul plutitor s-a scufundat, şi astfel au murit înecaţi în apele Snagovului 59 de arestaţi şi însoţitorii acestora.
În 1858, după ce stareţul Ghermano a cerut să fie mutat de la Snagov, arhiereul Calist Stratonichias a făcut din nou demersuri pentru consolidări. Acelaşi arhitect, Schalater, văzând ruina, a dat ca soluţie construirea unei noi biserici, dar şi această încercare şi toate eforturile succesorilor, Irinarh Gredianu şi Agatanghel Gănescu, au rămas fără nici un rezultat.
Adusă la viaţă de locuitorii Snagovului
În anul 1871, biserica s-a închis, iar toţi slujitorii ei au fost alungaţi din slujbele lor. Locuitorii satelor din jurul insulei, Fundul şi Coadele, care mergeau şi se rugau în fiecare duminică la biserica mănăstirii, au rugat ca monahii să fie lăsaţi în continuare pentru a sluji în biserică, iar în martie 1873, ei cer să se repare pe socoteala lor biserica. Pentru că nu au reuşit să refacă biserica, locuitorii din preajmă s-au adresat din nou ministerului pentru a-i ajuta, dar pentru că nu primesc nici un ajutor, au reparat-o singuri, în 1874. La scurt timp, ansamblul mănăstirii suferă din nou multe stricăciuni, în urma unei ploi torenţiale. După 1903, biserica mănăstirii a fost restaurată, lucrări de consolidare şi înfrumuseţare făcându-se şi în anii 1966 şi 1995.
Mănăstirea Snagov în timpul lui Vlad Ţepeş
Conform tradiţiei, Mănăstirea Snagov este locul în care Vlad Ţepeş a fost îngropat sub o lespede de piatră, aşezată în faţa uşilor împărăteşti ale altarului, după ce a fost ucis în anul 1476.
Deşi mănăstirea a fost atestată documentar aproape cu o jumătate de veac înaintea lui Ţepeş, tradiţia ne spune că oamenii din acea vreme i-au atribuit acestuia fondarea lăcaşului din cauza cruzimii sale şi a multelor omoruri săvârşite de-a lungul timpului, înlăuntrul zidurilor ei. Documentele istorice ne confirmă că doar clopotniţa existentă astăzi pe insula Snagovului este din vremea lui Vlad Ţepeş, lucru confirmat şi de materialele diferite folosite în construcţie, faţă de biserica actuală care a fost ridicată de Sfântul Voievod Neagoe Basarab.
Dintr-un hrisov al lui Mircea Ciobanul, din 26 iunie 1558, în care, după ce acesta a întărit nişte proprietăţi ale mănăstirii, s-a scris: „... şi am citit domnia mea cărţile cele vechi ale lui Vlad Voievod Ţepeş, ale lui Vladislav Voevod cel vechi şi ale lui Basarab Voevod cel vechi”, arătându-se că, în vremea sa, Vlad Ţepeş a înzestrat mănăstirea cu multe moşii, aşa cum a făcut, de altfel, şi cu alte mănăstiri din ţară, precum; Cozia, Tismana, Cotmeana, dar şi din Sfântul Munte Athos.
Tradiţia atribuie tot lui Vlad Ţepeş şi înfiinţarea unei închisori în incinta mănăstirii, unde el a construit o cameră de tortură, în care închidea pe cei condamnaţi şi-i punea să se roage înaintea icoanei Maicii Domnului. Pe când cel închis se ruga, podeaua îi fugea de sub picioare şi el cădea într-o groapă adâncă în vârful unor ţepi, care-i străpungeau corpul.
Vlad Ţepeş a transformat Snagovul în închisoare după o întâmplare când, la Târgovişte, a poruncit să fie traşi în ţeapă mai mulţi locuitori, iar apoi să li se dea foc, iar Chesarie, egumenul mănăstirii şi duhovnicul voievodului, a refuzat să participe, motivând că nu poate suferi atâta cruzime. Supărat de atitudinea egumenului, Ţepeş a poruncit să fie şi acesta omorât. Călugării de la Snagov au auzit de ceea ce a păţit Chesarie şi au fugit înfricoşaţi din mănăstire, după care aşezământul a fost transformat în puşcărie.
După Vlad Ţepeş, fratele său, Radu cel Frumos, a întărit daniile făcute mănăstirii de către înaintaşi prin hrisovul din 28 octombrie 1464 şi tot acum hotărăşte ca „În zilele domnii mele să fiu volnic domnia mea... a pune igumen oricare s-ar cuveni; iar după moartea domnii mele, în zilele oricărui domn, să nu fie domnul volnic a pune igumen dintr-altă parte, nici călugării să pue igumen dintr-altă mănăstire, ci să pue igumen din fraţii dein mânăstire ori pe care îl vor alege ei cu toţii şi să fie până la moartea lui, să nu fie volnici, adică a-l scoate şi pe altcineva a pune decât când va muri cel pus”.
Radu Voievod, fiul lui Vlad Ţepeş, a mai făcut danie mănăstirii o anaforniţă de argint care poartă de jur împrejur următoarea inscripţie: „Cu mila lui Dumnezeu, Io Radu Voievod şi Domn a toată Ţara Ungro-Vlahiei, fiul Preapiosului şi de Hristos iubitorului Io Vlad marele Voievod”.
Centru misionar pentru Ortodoxie în timpul lui Antim Ivireanul
Mănăstirea Snagov s-a afirmat ca un adevărat focar de cultură şi de misiune ortodoxă în timpul stăreţiei Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul.
Harnicul lucrător din tipografia de la Bucureşti s-a mutat la Snagov în 1649 şi tot acum a luat cu el literă şi presă pentru meşteşugul său iubit, tiparul.
Odată cu venirea lui ca egumen la Snagov, se aşază noi rânduieli în mănăstire. El a îngrijit cu atenţie averea mănăstirii, a reparat cărţile de slujbă şi a reuşit ca în scurt timp mănăstirea să nu mai aibă datorii.
Pe lângă toate treburile duhovniceşti şi administrative, Sfântul Martir Antim Ivireanul, „în liniştea şi în singurătatea mănăstirii de pe insulă, departe de zgomotul oraşului şi al lumii”, a desfăşurat o spornică muncă în tipografia înfiinţată de el. A tipărit multe cărţi bisericeşti în limbile română, greacă, slavonă şi arabă.
Dacă la Bucureşti a tipărit trei cărţi, între care şi o Psaltire românească, cu versuri, scrise de el în cinstea lui Constantin Brâncoveanu, semn că învăţase bine limba noii sale patrii, la mănăstirea Snagov, în noua tipografie, a tipărit 15 cărţi, dintre care cinci în româneşte. Acum a tipărit un Liturghier greco-arab (1701), pentru trebuinţele credincioşilor ortodocşi din îndepărtata Patriarhie din Antiohia Siriei, şi tot acum, la începutul secolului al XVIII-lea, a fost tradusă Sfânta Evanghelie.
La Snagov, ieromonahul Antim a deprins cu meşteşugul tiparului şi pe o seamă de ucenici, între care cel mai de seamă a fost Mihail Ştefan (Iştvanovici), care mai târziu a tipărit cărţi la Alba Iulia şi chiar în ţara natală a lui Antim, adică în Iviria, Georgia de astăzi.
De acum va fi ocrotită şi de sfinţii ei ctitori
Astăzi, de sărbătoarea hramului, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, încojurat de un sobor de preoţi şi diaconi din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar la finalul Sfintei Liturghii, vor fi prezentate albumul cu imagini color retipărit, precum şi o minimonografie a mănăstirii.
„Slujba hramului acestei mănăstiri are o semnificaţie deosebită, căci se împlinesc 600 de ani. La împlinirea acestei cifre bogate şi importante, însuşi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, va săvârşi Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din cadrul administraţiei Arhiepiscopiei Bucureştilor şi stareţi de la mănăstirile din jur. Vor participa foarte mulţi invitaţi, oameni binevoitori care au ajutat Mănăstirea Snagov. În ultima perioadă, mănăstirea s-a confruntat cu o stare materială destul de precară din cauza izolării şi, de aceea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a intervenit de mai multe ori pentru realizarea unei pasarele pietonale pentru a facilita accesul la mănăstire, iar unii oameni cu inimă bună au dat o mână de ajutor pentru rezolvarea problemelor stringente ale mănăstirii”, ne-a declarat părintele arhimandrit Timotei Aioanei, mare ecleziarh al Catedralei patriarhale şi exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Astfel, anul acesta s-a retipărit un frumos album cu imagini color din istoria mănăstirii, cu un cuvânt înainte al Întâistătătorului Bisericii noastre, iar pentru momentul acesta jubiliar, împlinirea celor 600 de ani de atestare documentară, s-a tipărit un pliant şi o minimonografie a mănăstirii, care vor fi lansate astăzi la sfârşitul Sfintei Liturghii. De asemenea, cu acest prilej, Părintele Patriarh Daniel a hotărât, printr-o decizie patriarhală, să aibă, începând de acum, doi noi protectori, două noi hramuri, şi anume sărbătorile Sfinţilor Neagoe Basarab, Voievodul Ţării Româneşti, şi Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Este, de fapt, recunoştinţa arătată faţă de cei doi mari oameni sfinţi care şi-au legat viaţa şi lucrarea de Mănăstirea Snagov.
▲ Maica Domnului s-a pregătit 12 ani la Templu pentru a primi Vestea cea Bună
Creştinii sărbătoresc astăzi Intrarea Maicii Domnului în Biserică. După cum făgăduise, când Maria a împlinit 3 ani, Ana a dus-o pe aceasta la Templul din Ierusalim. Amănunte despre această etapă a vieţii Maicii Domnului sunt consemnate într-o apocrifă din secolul al II-lea, cunoscută sub numele de „Evanghelia după Iacov” sau „Protoevanghelia”. Astfel, la trei ani de la naşterea fetiţei, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana au chemat toate rudele lor din Nazaret, au îmbrăcat-o pe fetiţă cu cele mai bune haine şi au plecat spre templu. Cete de fecioare tinere însoţeau grupul şi cântau, ţinând lumânări aprinse în mâini. La templu a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Până la intrarea în templu se urcau 15 trepte şi, potrivit ritualului, iudeii trebuiau să se oprească pe fiecare treaptă pentru a rosti un psalm. Fiind prea mică, părinţii au vrut s-o ajute pe Maria şi să rostească psalmii în locul ei. Fetiţa însă, prin harul divin, a urcat repede singură treptele până sus.
După ce a întâmpinat-o, binecuvântându-o prin cuvintele „Tu eşti cea care în Dumnezeu şi-a proslăvit numele său între iudei. Tu eşti cea în care Dumnezeu va descoperi mântuirea pe care a pregătit-o poporului său”, Marele Preot a luat-o de mână pe pruncă şi a dus-o în cea mai sfântă încăpere a templului, în Sfânta Sfintelor. Tradiţia spune că Fecioara Maria a rămas 12 ani la templu, petrecându-şi timpul asemenea celorlalte fecioare. Citea Scripturile, iar Îngerul Gavriil îi aducea hrană şi îi tâlcuia locurile mai greu de înţeles din Biblie, pregătindu-o pentru Vestea cea Bună. Sfinţii Teofilact, Ghermano, Teodorit şi alţi părinţi bisericeşti spun că Fecioara Maria priveghea de seara până dimineaţa în Sfânta Sfintelor, cugetând adânc şi rugându-se lui Dumnezeu, în răpire şi în extazul minţii.
Sărbătoarea care anticipă Naşterea Domnului
Unii biblişti contestă faptul că Fecioara a intrat în Sfânta Sfintelor, iar unii spun că asta s-a întâmplat cu adevărat. Primul templu din Ierusalim, construit de Solomon, a fost distrus în 586 î.Hr., dar a fost reconstruit 70 ani mai târziu de către Zorobabel. Acest templu a existat până în anul 70 d.Hr. După tradiţia rabinică, în al doilea templu nu se mai găseau Focul din înălţime, Undelemnul ungerii, Chivotul legii, Duhul Sfânt şi sorţii Urim şi Tumim, asemeni primului timplu. Zaharia, având slujirile arhierească şi profetică şi văzând în Fecioara Chivotul Noului Legământ, a dus-o în Sfânta Sfintelor. Întrucât intrarea în templu este pregătirea tainică a umanităţii lui Hristos, sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică anticipează Naşterea Mântuitorului. Începând cu această zi, în cadrul slujbei Utreniei se cântă Catavasiile: „Hristos Se naşte, slăviţi-L!...”