Scara, manual de spiritualitate pentru cârmuitori, cler şi popor

Duminica a 4-a din Postul Mare ne prilejuiește reîntâlnirea cu unul dintre cei mai cunoscuți și învățați Sfinți Părinți ai Bisericii noastre, care, prin învățătura și scrierile sale, a marcat o pagină luminoasă în istoria monahismului ortodox. Viața lui sfântă, sfaturile ascetice și influența profundă asupra spiritualității ortodoxe îl așază printre marii dascăli ai rugăciunii și ostenelilor, ai nevoințelor și necontenitei pocăințe.

Sfântul Ioan Scărarul s-a născut în jurul anului 579 și a intrat de tânăr în monahism. În mănăstire l-a avut ca povățuitor pe un isihast renumit, bătrânul Martirie, vreme de 19 ani. După moartea acestuia, Ioan s-a retras într-un loc izolat, numit Thola, la cinci mile de mănăstire, unde a petrecut aproape 40 de ani în isihie și nevoință, atingând mari înălțimi duhov­nicești. Spre sfârșitul vieții a fost rugat să primească ascultarea de stareț al Mănăstirii Sinai. După câțiva ani de stăreție, s-a retras din nou în pustie, trecând la Domnul în jurul anului 649, pe când avea 80 de ani. Biserica Ortodoxă îl cinstește la 30 martie și în Duminica a 4-a din Postul Mare.

Dascăl al rugăciunii și paradigmă a vieții ascetice

Sfântul Ioan Scărarul sau Sinaitul, prin înalta viețuire și credință curată, a devenit un veritabil dascăl al rugăciunii și o luminoasă paradigmă a vieții ascetice. Prin smerenie, post, priveghere și rugăciune, a dobândit darul discernământului duhovnicesc, ajungând un renumit povă­țuitor al monahilor și al creștinilor din toate timpurile.

Experiențele duhovnicești și le-a așternut în paginile celei mai cunoscute scrieri ale sale, Scara Raiului, considerată de mulți opera lui fundamentală. Această carte a redactat-o dintr-o necesitate practică, la cererea egumenului Ioan din Rait, care, asemenea altor numeroși cârmuitori de obști monahale, simțea nevoia unui îndreptar pentru inițierea tinerilor care doreau să intre în cinul îngeresc. Astfel, Scara a devenit în scurt timp un veritabil manual de asceză și viață duhovnicească din Răsăritul ortodox.

Alcătuită cu peste un mileniu în urmă, Scara virtuților rămâne o carte foarte iubită și studiată, îndeosebi în mediul monahal, unde secole de-a rândul - cu precădere în perioada Postului Mare - a fost citită ca un îndreptar de viețuire duhovnicească. În cuvinte simple, dar cu un conținut foarte profund, Sfântul Ioan Scărarul ne arată lupta duhovnicească din suflet, din minte și din inimă, a monahului, dar și a credinciosului care se străduiește să urce spre Dumnezeu prin împlinirea poruncilor sfinte, prin curățirea de patimi și cultivarea virtuților. Sfântul Ioan Scărarul este numit în cântările Duminicii a 4-a din Postul Paștilor ca fiind el însuși „scară a virtuților” sau „luminător și călăuzitor pe drumul mântuirii”.

Printre primele cărți traduse în limba română

Importanța Scării în spiritualitatea românească o arată și faptul că se numără printre primele cărți traduse în limba română. Se pare că manuscrise copiate ale lucrării au circulat în Țara Românească încă din veacul al XV-lea. De pildă, în sfaturile pe care le dă fiului său, Teodosie, Sfântul domnitor Neagoe Basarab, trecut la cele veșnice pe la 1521, face referiri de mai multe ori la texte din Scara, dovadă că aceasta se citea nu doar de monahi, ci și de voievozi ori de înalți demnitari și, cu siguranță, de oameni simpli, plini de credință și evlavie.

Interesul față de Scara vir­tuților s-a manifestat nu doar în Țara Românească, ci și în Moldova, unde Sfântul Mitropolit Varlaam, încă din vremea stă­reției la Mănăstirea Secu, în jurul anului 1618, a realizat o traducere proprie a operei de căpătâi a Sfântului Ioan Scărarul, numită Leastvița. Sunt voci care afirmă că ierarhul cărturar ar fi folosit traduceri românești mai vechi, pe care le-a diortosit. Deși netipărită, traducerea starețului Varlaam de la Secu a circulat vreme îndelungată sub formă de manuscris. Popularitatea lucrării Sfântului Ioan în pământ românesc încă din veacurile XV-XVI este demonstrată și de zugrăvirea „Scării” pe pereții din afară ai Mănăstirii Sucevița, pictată la sfârșitul sec. al XVI-lea, dar și la Râșca, pictată la mijlocul sec. al XVI-lea, unde scara apare îmbinată cu Judecata de apoi. Mai multe traduceri și diortosiri românești, de-a lungul timpului

Pe la anul 1776, arhimandritul Vartolomeu Măzăreanu de la Mănăstirea Putna a realizat o nouă traducere. Cam tot în aceeași perioadă, în 1787, Gheorghe Dascălul scria o nouă versiune, pentru egumenul Dosoftei de la Mănăstirea Câmpulung din Țara Românească. Numeroase alte traduceri sau adaptări din veacurile al ­XVIII-lea și al XIX-lea arată preocuparea deosebită a clerului și credincioșilor de pe pământul ­românesc pentru vestita scriere a Sfântului Ioan Sinaitul.

Din traducerile veacului al XIX-lea amintim pe cea tipărită prin 1814, la Mănăstirea Neamț, cu o prefață de Mitropolitul Moldovei Veniamin Costachi, care a alcătuit și o scurtă biografie a autorului, precizând că Sfântul Ioan Scărarul mai este numit și Ioan Scolasticul, din pricina faptului că se trăgea dintr-o familie înstărită, primind o educație aleasă încă din copilărie.

Parte din Filocalia românească

Astăzi, Scara se poate citi fie în volum separat, fie în Filocalia a IX-a, în traducerea Sfântului Părinte Mărturisitor Dumitru Stăniloae.

Revenind la cuprinsul cărții Sfântului Ioan din Sinai, precizăm că autorul a oferit monahilor o regulă scrisă după care viețuind să urce spre cer ca pe o scară asemenea celei văzute de Patriarhul Iacov în vis (Facerea 28, 12), pe care îngerii urcau și coborau între cer și pământ, aceasta simbolizând urcușul sufletului în viața duhovnicească. Autorul Scării, descriind suișul ca trecând prin 30 de trepte, s-a gândit cu deosebire la cei 30 de ani de viață ai Mântuitorului Hristos, dinainte de începerea activității publice. De aceea lucrarea este împărțită în 30 de cuvinte, capitole sau trepte.

O carte despre urcușul duhovnicesc la ceruri

Evoluția duhovnicească începe cu lepădarea de lume, continuând cu o serie de virtuți și lupte ascetice prin care monahul sau credinciosul se curăță de patimi și se apropie de Dumnezeu. Printre cele mai importante etape amintim: lepădarea de lume - părăsirea celor materiale și a voii proprii pentru a urma calea lui Hristos; ascultarea - virtutea prin care monahul se smerește sub îndrumarea unui duhovnic; pocăința - căința sinceră pentru păcate și întoarcerea inimii către Dumnezeu; lupta împotriva patimilor - răbdarea ispitelor și curățirea sufletului de mândrie, mânie, desfrâu și alte scăderi; ru­găciunea neîncetată - treapta pe care omul se unește cu Dumnezeu prin rugăciune; dragostea - cea mai înaltă treaptă, reprezentând desăvârșirea sufletului în Dumnezeu.

Scara Raiului este o carte de căpătâi a spiritualității ortodoxe, potrivită nu doar monahilor, ci și mirenilor, căci chemarea la urcuș și înnoire duhovnicească se adresează deopotrivă cinului călugăresc și celui mirenesc, îndemnând la nevoință, la smerenie și la dragoste curată față de Dumnezeu și de semeni.