Părintele Arsenie Boca și Rugul Aprins

O captivantă temă de cercetare este aceea a relațiilor pe care le-au avut marii duhovnici din România secolului al XX-lea cu fenomenul Rugului Aprins. Întrucât am vorbit deja aici despre întâlnirile Cuviosului Cleopa Ilie cu câteva dintre personalitățile Rugului Aprins (Ziarul Lumina, 29 ianuarie 2025), voi continua mai jos cu Cuviosul Arsenie Boca (1910-1989). A fost Părintele Arsenie Boca membru al Rugului Aprins? Răspunsul este: nu. A avut însă calde relații duhov­ni­cești cu câțiva dintre membrii Rugului Aprins - și despre acestea voi vorbi mai jos.

Trebuie subliniat că și Rugul Aprins, și mișcarea de revigorare a monahismului ardelean pornită la Mănăstirea Sâmbăta, la inițiativa Mitropolitului Nicolae Bălan, cu aportul substanțial al Părintelui Arsenie Boca, sunt fenomene spirituale paralele, de anvergură, unicat în istoria Bisericii Ortodoxe Române.

Paralela este tulburătoare, căci ambele mișcări au pornit în timpul războiului mondial și au continuat ca forme de supraviețuire și rezis­tență duhovnicească tocmai în perioada de instalare a comunismului în România, întrucât și Părintele Arsenie a ajuns la Mănăstirea Sâmbăta de Sus din Munții Făgărașului în plin război mondial, fiind tuns în monahism la 3 mai 1940. Peste doi ani, în aprilie 1942, devine stareț al unei obști monahale foarte mici. Harisma excepțională a Părintelui atrage, treptat, mii de pelerini, astfel încât inclusiv autorită­țile politice ale vremii intră în alertă. Este cercetat de Siguranță, fiind suspectat de simpatii legionare. În urma filajului, agenții Siguran­ței vor concluziona cu onestitate: Părintele Arsenie Boca nu a fost legionar. Primește de-a lungul anilor orice credincios aflat în nevoie, indiferent de ideologia acestuia. De precizat, există mărturii ale unor legionari care l-au căutat: Părintele Arsenie îi sfătuia să renunțe la iluziile legionarismului și-i îndemna să revină la mistica creștin-ortodoxă autentică.

În această perioadă, Părintele Arsenie Boca este vizitat de o seamă de studenți teologi. Între ei, studenți bucureșteni care proveneau deja din Grupul Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim: Leonida Plămădeală, viitorul Mitropolit Antonie al Ardealului, și viitorul părinte Nicolae Bordașiu. Precizez, întrucât istoria a consemnat aceste complexe relații umane, Julieta Constantinescu, viitoarea maică stareță Zamfira de la Mănăstirea Prislop, era colegă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București cu cei doi sus-numiți, ba chiar, chestiune despre care nu se prea știe, a participat la rândul ei de câteva ori la întâlnirile Rugului Aprins (conform mărturiilor părintelui N. Bordașiu, pe care le dețin în arhiva proprie).

Peste doar câțiva ani, Nicolae Bordașiu, lider al studenților teologi din București, este pe punctul de a fi arestat. Se ascunde în mai multe locuri, inclusiv la Timișoara, în casa unor rude. La Timișoara, teologul Nicolae Bordașiu este vizitat de Părintele Arsenie Boca și invitat să vină la Mănăstirea Prislop, unde marele duhovnic fusese transferat. Tânărul N. Bordașiu, căutat de poliția politică, refuză, pentru a nu face cuiva vreun rău. Fiind descoperit și arestat la 26 octombrie 1955, Nicolae Bordașiu este nevoit să spună și ce vizite a avut, astfel încât în dosarul său este inclus și Părintele Arsenie Boca. Acesta din urmă va fi arestat încă din septembrie pentru o altă anchetă, dar, din cauza acestei vizite la Timișoara, va mai rămâne în arest (la Jilava și Oradea) până la 7 aprilie 1956. Părintele Arsenie Boca era deja la a patra arestare, conform cercetărilor istoricului Adrian Nicolae Petcu, și a fost reținut în total timp de 585 de zile.

Cei doi, Părintele Arsenie Boca și părintele Nicolae Bordașiu, se vor reîntâlni în anii ’60. Primul fiind îndepărtat din monahism, al doilea proaspăt ieșit din închisoare - unde a pătimit nu mai puțin de nouă ani - au locuit o vreme împreună în aceeași casă în București, ca într-o comunitate monahală ad-hoc, împreună cu maica Zamfira și cu mama acesteia. În această comunitate, Părintele Arsenie locuia separat, într-un fel de debara, ca un adevărat monah.

Pe de altă parte, Mitropolitul Antonie Plămădeală amintea adesea, cu bucurie: la călugăria sa au participat și Părintele Arsenie Boca, și părintele Daniil Sandu Tudor (pe-atunci, monahul Agathon). Aceasta s-a petrecut la Mănăstirea Prislop (6 august 1949). Aflăm cu această ocazie despre cel puțin o întâlnire între Părintele Arsenie Boca și părintele Daniil Sandu Tudor - cei doi lideri și întemeietori ai mișcărilor de revigorare duhovnicească pornite la Mănăstirea Sâmbăta, respectiv la Mănăstirea Antim.

O anume paralelă se poate face între cele două mișcări duhovnicești. Ambele au pornit din dorința de a da un nou suflu Bisericii Ortodoxe și monahismului. Protagoniștii au fost, în ambele cazuri, intelectuali creștini, personalități cu o temeinică cultură teologică și laică.

Părintele Arsenie Boca este o personalitate a Bisericii Ortodoxe cu o solidă pregătire universitară, a absolvit și Facultatea de Teologie Ortodoxă (Sibiu), și Academia de Belle-Arte (București), apreciat deopotrivă de teologi (precum Părintele Dumitru Stăniloae, la rândul său viitor participant la întâlnirile Rugului Aprins, părintele Teodor Bodogae ori, mai aproape de noi, părintele Ioan I. Ică jr), dar și de confrații artiști (vezi volumul Altfel despre arta părintelui Arsenie Boca, Editura „Școala Ardeleană”, Cluj-Napoca, 2019).

Ca fenomen general, această implicare a intelectualilor în viața Bisericii Ortodoxe Române a fost cerută și anticipată de numeroase personalități. Scriitorul Gala Galaction visa la o mănăstire de intelectuali, ceea ce probabil l-a inspirat pe viitorul părinte Daniil Sandu Tudor. În paralel, mișcarea de revigorare duhovnicească de la Mănăstirea Sâmbăta a fost preparată din timp, inclusiv prin „investiția” făcută de Mitropolitul Nicolae Bălan în formarea Părintelui Arsenie Boca, trimis pentru câteva luni la Sfântul Munte Athos.

Același lucru se poate spune despre fenomenul Rugul Aprins. Nu a făcut decât să umple un gol, să răspundă așteptărilor nenumăraților intelectuali clerici și mireni dedicați Bisericii, care-și doreau totodată un alt fel de discurs, o altfel de implicare. Chiar dacă nu a avut explozia petrecută la Sâmbăta, grație perso­nalității excepționale a Părintelui Arsenie Boca, Rugul Aprins s-a dovedit, în timp, până în zilele noastre, o mișcare spirituală de anvergură, cu implicații în multiple spații eclesiale și culturale.

Există și câteva deosebiri. La Mănăstirea Sâmbăta, prezența harismatică a Părintelui Arsenie Boca a atras uriașe mulțimi de credincioși, ceea ce a adus automat neliniști din partea autorităților comuniste. De unde și tactica liderilor comuniști prin care acesta a fost îndepărtat forțat din monahism. În cazul protagoniștilor Rugului Aprins, nu se poate vorbi despre o personalitate unică, ci colectivă: bună parte dintre aceștia au suferit ani grei de închisoare, unii au și murit în temnițele comuniste, precum părintele Daniil Sandu Tudor (Aiud, 1962).

Un alt aspect care deosebește cele două mișcări duhovnicești este aplecarea specială către mistica ortodoxă a nucleului central al Rugului Aprins, unde practica isihastă devenise a doua natură în cazul câtorva, inclusiv laici. Părintele Arsenie Boca nu era nicidecum străin de aceasta, este cel care o învață rugăciunea isihastă pe prințesa Ileana, viitoarea maică Alexandra. Dar căutarea isihiei nu devine un scop pentru numeroșii pelerini ajunși la Mănăstirea Sâmbăta. Explicația este firească: isihasmul nu este pentru mase, ci pentru cei cu vocație.

Concluziv, putem spune că cele două mișcări spirituale se completează, iar înrudirea duhovnicească dintre Părintele Arsenie Boca și personalitățile Rugului Aprins este de la sine înțeleasă, fiind cu toții frați întru Hristos.