Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 781 „Niciun păcat nu trece de la minte la simțire (la inimă), dacă nu și-l închipuie întâi omul cu min
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 781 „Niciun păcat nu trece de la minte la simțire (la inimă), dacă nu și-l închipuie întâi omul cu min
Perioada Postului Mare, cunoscută în popor și sub denumirea de Păresimi, este cu totul specială pentru fiecare creștin. Este vremea din an în care ne golim de egoismul personal și așezăm în centrul vieții noastre duhovnicești smerenia unită cu rugăciunea stăruitoare. Pentru a primi cum se cuvine aceste șapte săptămâni de nevoință, se cuvine să ne pregătim sufletește și trupește, astfel încât să putem încununa urcușul prin bucuria marelui praznic al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sprijin și călăuzire ne sunt sfinții lui Dumnezeu, care, deși au fost oameni simpli, au devenit pentru noi toți modele vii de trăire creștină. Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria, de-a lungul anilor petrecuți în această mănăstire, au îndrumat cu multă dragoste obștea monahală, dar și pe miile de credincioși care le-au trecut pragul în căutare de sfat și întărire duhovnicească. Despre această perioadă binecuvântată, trăită pentru prima dată sub ocrotirea cinstitelor lor moaşte în biserica Mănăstirii Sihăstria, am stat de vorbă cu părintele stareţ Arsenie Popa.
Începând din acest an, pe 2 decembrie, calendarul ortodox marchează ziua Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria. Canonizarea sa a fost o bucurie pentru oamenii de la poalele Munților Stânișoarei, loc în care
La început de decembrie, sufletul neamului românesc trăiește o sărbătoare cu două aripi care se îmbrățișează: una patriotică și una duhovnicească. După ce, pe 30 noiembrie, l-am cinstit cu evlavie pe
Biserica Ortodoxă Română îi sărbătoreşte astăzi pe Sfinţi Cuvioşi Paisie şi Cleopa de la Sihăstria. Sfântul Sinod a aprobat canonizarea lor, alături de alți 14 sfinți părinți duhovnici și
Sfântul Proroc Avacum era fiul lui Safat din seminţia lui Simeon şi s-a născut în Bet-Zohar, în părţile Iudeei. Pentru că era curat la suflet, ducând o viaţă sfântă, plină de fapte bune, Dumnezeu l-a
Oricât s-a străduit Securitatea ca Sfântul Cleopa de la Sihăstria să nu-l întâlnească pe Sfântul Arsenie de la Prislop, Dumnezeu a rânduit altfel. Într-adevăr, nu s-au văzut, însă Duhul Sfânt le-a
După ce Schitul Sihăstria a trecut prin încercarea mistuitoare a unui incendiu, noul egumen, Părintele Cleopa Ilie, a pornit prin câteva localități din apropiere pentru a cere sprijin în refacerea
În taina Munților Neamțului, la poalele Sihlei, Dumnezeu a sădit în veacul al XX-lea două suflete înmiresmate de Duhul Sfânt, doi părinți ai rugăciunii și ai iubirii milostive, ale căror vieți au devenit
În încheierea dumnezeieștii Privegheri, la praznicul Sfintei Teodora de la Sihla, premergătoare zilei de mâine, când va fi proclamarea locală a canonizării Sfinților Paisie și Cleopa de la Sihăstria, se
Fiecare suflet are de învățat neîncetat. Nu ne putem considera niciodată ajunși la destinație, ci ne aflăm mereu în mers, mereu însetați după adevăr și frumos: „Această frumusețe e Dumnezeu Însuși. Du
Mănăstirea Sihăstria din Munții Neamțului a fost binecuvântată de Dumnezeu în veacul al XX-lea cu două dintre cele mai luminoase chipuri ale monahismului românesc: Cuvioșii Părinți Paisie Olaru şi Cleopa Ilie - duhovnici înțelepți, mari rugători și povățuitori a mii de suflete pe calea mântuirii.
Condacul 1 Cei ce cununi ați dobândit prin nevoințe mari, lucrând răbdarea și smerenia în suflete, Cuvioșilor Paisie și Cleopa, voi luminii neapuse v-ați făcut părtași, la lumina pocăinței aducând pe
Adusu-mi-am aminte de proorocul ce strigă: eu sunt pământ și cenușă; și iarăși m-am uitat în morminte şi am văzut oase goale şi am zis: oare cine este împăratul sau ostașul, bogatul sau săracul,
Astăzi, 28 aprilie, la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț, a fost împlinită rânduiala de deshumare a osemintelor Sfinților Cuvioși Paisie Olaru și Cleopa Ilie, ca etapă importantă în procesul de proclamare a canonizării lor.
Fiecare suflet are de învățat neîncetat. Nu ne putem considera niciodată ajunși la destinație, ci ne aflăm mereu în mers, mereu însetați după adevăr și frumos. Hrana noastră, duminică de duminică și
Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului) Luca 18, 10-14 Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând drept, a
Previzibil și firesc, marile personalități ale creștinismului ortodox românesc de secol XX au comunicat, au interacționat direct, în diverse împrejurări lumești, dincoace de comuniunea liturgică și de cea în
În anul în care Biserica Ortodoxă Română a consfințit canonizarea mai multor mărturisitori din perioada regimului comunist, au fost înveșnicite numeroase cuvinte de cinstire pentru cei propuși spre
Duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv) Luca 10, 25-37 În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa
În Biserica Ortodoxă, cultul sfinţilor este indisolubil legat de cultul şi cinstirea sfintelor moaşte. Cinstirea sfintelor moaşte are un adânc temei în învăţătura de credinţă a Bisericii, Trupul tainic al


