Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa, chezășuitori pe calea postului

Perioada Postului Mare, cunoscută în popor și sub denumirea de Păresimi, este cu totul specială pentru fiecare creștin. Este vremea din an în care ne golim de egoismul personal și așezăm în centrul vieții noastre duhovnicești smerenia unită cu rugăciunea stăruitoare. Pentru a primi cum se cuvine aceste șapte săptămâni de nevoință, se cuvine să ne pregătim sufletește și trupește, astfel încât să putem încununa urcușul prin bucuria marelui praznic al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sprijin și călăuzire ne sunt sfinții lui Dumnezeu, care, deși au fost oameni simpli, au devenit pentru noi toți modele vii de trăire creștină. Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria, de-a lungul anilor petrecuți în această mănăstire, au îndrumat cu multă dragoste obștea monahală, dar și pe miile de credincioși care le-au trecut pragul în căutare de sfat și întărire duhovnicească. Despre această perioadă binecuvântată, trăită pentru prima dată sub ocrotirea cinstitelor lor moaşte în biserica Mănăstirii Sihăstria, am stat de vorbă cu părintele stareţ Arsenie Popa.

Părinte arhimandrit, este primul Post Mare în care cei doi Sfinți Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria se află în chip concret în mijlocul obștii monahale nemțene și al tuturor credincioșilor și pelerinilor care vin să se închine aici. Vă rugăm să ne vorbiți despre trăirea duhovnicească din această perioadă.

Mănăstirea noastră trăiește sub binecuvântata influență a acestor doi mari sfinți cuvioși, care au imprimat în obștea monahală duhul lor aparte: râvna și cuvântul ziditor al Sfântului Cuvios Cleopa, înzestrat în chip deosebit cu darul pro­povăduirii, dar și adânca liniș­tire și rugăciune a Sfântului Cuvios Paisie. Creștinii, cel puțin așa cum i-am cunoscut eu în anii ’90, veneau cu multă evlavie să petreacă primele zile ale Postului Mare, îndeosebi de luni până miercuri. Soseau în număr mare, în grupuri organizate, iar mănăstirea se umplea aproape ca la hram. Începutul postului devenea, în felul acesta, o adevărată sărbătoare duhovnicească, nu prin hrană, ci prin rugăciune și nevoință. Fiecare credincios se ostenea după puterea sa. Cei mai mulți își doreau să țină post negru, începând din seara Duminicii Lăsatului sec de brânză până miercuri, după săvârșirea Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfințite, știut fiind că luni și marți sunt zile aliturgice. În tot acest timp, Sfântul Cuvios Cleopa le vorbea credin­cio­șilor, așa cum îi era obiceiul, în fața chiliei sale. Miercuri, înainte de pre­gătirea pentru Sfânta Împăr­tă­șanie, se rostea un cuvânt de în­vă­țătură. Atunci când Sfântul Cleopa era în putere, îl rostea chiar sfin­ția sa, apoi urmau alți părinți ai mănăstirii. Întreaga atmosferă era profund duhovnicească, marcată de rugăciune, liniște și dorința sinceră de îndreptare.

Dincolo de frumusețea acestor momente unice din cadrul ob­știi monahale pe care le-ați evo­cat și de amintirea vie a pre­zenței Sfântului Cuvios Cleopa în mijlocul credin­cio­șilor, cum se reflectă astăzi, în mod concret, în viața obștii și a pelerinilor, lucrarea postului împletită cu rânduiala slujbelor Bisericii?

Postul, împletit cu rânduiala slujbelor Bisericii, îl ajută pe fiecare om în parte, întrucât ne întărește în lupta cu simțurile și cu dorințele iraționale, așa cum le numesc Sfinții Părinți, și ne mobilizează să ne concentrăm mai mult asupra rugăciunii. Noi, monahii mănăstirii, retrăim aceste momente cu bucurie duhovnicească, începând încă din seara Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai, cunoscută și sub numele de „Duminica iertării”. La sfârșitul Vecerniei și al Pavecerniței, potrivit rânduielii statornicite la noi, are loc rânduiala iertării, începând de la cei mai mari și până la cei mai mici, adică până la frații începători ai mănăstirii. Este un moment de mare încărcătură sufletească, prin care fiecare își cere și oferă iertare, pentru a intra curățiți în nevoința postului. Deosebit de grăitoare este și pericopa evanghelică rânduită pentru această duminică, care pune în lumină învățătura despre iertare, post și neagonisire, începând cu aceste cuvinte ale Mântuitorului Iisus Hristos: „Că de veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6, 14-15).

Ați subliniat importanța începerii Păresimilor prin gestul smerit al cererii de iertare și al iertării aproapelui. Din mărturiile pe care le cunoașteți, cum îi încurajau pe oameni cei doi Sfinți Cuvioși Paisie și Cleopa să pună început bun Postului Mare?

Cei doi Sfinți Cuvioși Paisie și Cleopa puneau un accent deosebit, la începutul Postului Mare, pe cultivarea tuturor virtuților necesare urcușului duhovnicesc spre Înviere. Îndemnau pe fiecare să așeze început bun acestei perioade binecuvântate din viața creștinului, arătând că felul în care pornim la drum este esențial pentru întreaga nevoință. Îmi aduc aminte că Sfântul Cuvios Cleopa ne oferea adesea nouă, monahilor, exemple din viața unor creștini simpli, oameni obișnuiți, dar cu multă râvnă pentru post și rugăciune. Ne vorbea despre o credincioasă care postea de duminică seara până sâmbătă și, smerindu-se, spunea că a cunoscut numeroși creștini care postesc mai mult decât noi, călugării. De asemenea, erau și în rândul monahilor mănăstirii frați care posteau de duminică seara până vineri sau chiar până sâmbătă, arătând prin aceasta dorința lor de nevoință și de apropiere de Dumnezeu. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să parcurgem și noi cu bine acest post, astfel încât să ne fie de folos spre mântuire!