Faptele menționate în acest articol au fost documentate de-a lungul timpului și sunt consemnate în numeroase studii. Trebuie spus că sursa principală de informații în multe cazuri o constituie memoriile
Părinții Sihăstriei Neamțului și Rugul Aprins
Previzibil și firesc, marile personalități ale creștinismului ortodox românesc de secol XX au comunicat, au interacționat direct, în diverse împrejurări lumești, dincoace de comuniunea liturgică și de cea întru căutarea rugăciunii neîncetate. Vom arăta în cele ce urmează câteva aspecte ale acestei împreună-lucrări petrecute între personalitățile Rugului Aprins și monahii Mănăstirii Sihăstria (Neamț).
S-a vorbit pe alocuri, în mod eronat, despre eventuala prezență, printre membrii Rugului Aprins, a Sfântului Cuvios Cleopa Ilie – iar această chestiune trebuie lămurită. Mai întâi, Părintele Cleopa nu a fost niciodată la Mănăstirea Antim la întâlnirile Rugului Aprins, conform informațiilor existente până astăzi.
Singura sa interacțiune directă cu câțiva dintre membrii Rugului Aprins s-a petrecut în anii ’50. Mai exact, după reabilitarea Părintelui Cleopa, în sensul că nu mai era obligat să se ascundă prin munți de poliția politică. Iar din unele mărturii aflăm că cel care i-a dus Părintelui Cleopa un mesaj din partea Patriarhului Justinian, pentru a reveni la mănăstire, fiind deja în siguranță, ar fi fost tocmai Părintele Daniil Sandu Tudor. Părintele Cleopa Ilie a fost chemat și a venit atunci pentru câteva săptămâni în București, fiind însoțit de Părintele Arsenie Papacioc. Cu acest prilej a fost invitat într-o seară la Schitul Maicilor, Paraclis Patriarhal, începând cu anul 1954, unde slujea Părintele Mihail Avramescu. A fost o seară duhovnicească, în care Părintele Cleopa a ținut un cuvânt de învățătură, întâlnire relatată de N. Steinhardt: „Ianuarie 1955. (...) În odăița-hol din casa parohială a schitului găsesc lume multă de tot, numai cremă și elită. Mă lămuresc de îndată asupra temei reuniunii. Părintele Cleopa, spiritualul Mănăstirii Slatina, călugăr de origine țărănească și cu reputații de sfânt, șade pe scaunul oaspetelui, iar acesta [Părintele Avramescu] e pe un taburet la picioarele lui, cuminte și cucernic, foarte prevenitor și nițel prea supus. (...)
Părintele Cleopa, destul de tânăr, simplu, vorbitor înlesnit, cu privire blândă, părul, barba și mustățile foarte negre, și purtare serioasă. I se pun tot felul de întrebări și răspunde la toate nu numai cu multă răbdare și dreaptă socotință, dar și cu vădită atenție, reflectând îndelung. Codin [Alexandru] Mironescu, [Ștefan] Todirașcu, [Dinu] Pillat, Alice Voinescu, Mihai Musceleanu, doctorul [Vasile] Voiculescu, Alexandru Duțu, mulți tineri cu ochi aprigi și calzi ascultă răpiți și se cunoaște că au parte de fericire. Unii dintre ei, ca Pavel Sim. [Paul Simionescu], Virg. Cd. [Virgil Cândea] și alții studiază teologia în orele libere și dau examenele clandestin [discret]. Da, ăștia n-ar pleca întristați de la Domnul. Se stă până seara târziu de tot, de parcă somnul, odihna, oboseala, treburile, orariile n-ar exista. Și nici nu se află un samovar, ca la ruși. Eu însă plec îngândurat; de ce ascult din afară toate lucrurile acestea îmbietoare, de ce mi-e teamă să fac pasul hotărâtor?” (Jurnalul fericirii, Ed. Mănăstirea Rohia & Polirom, 2008, pp. 270-271)...
Să observăm că aceste rânduri evocă totodată și frământările autorului, N. Steinhardt, care-l încercau înaintea convertirii propriu-zise la creștinismul ortodox. De asemenea, faptul că scriitorul N. Steinhardt devine un martor al acelor ani, extrem de apăsători pentru Biserica Ortodoxă Română, precum erau pentru orice cult religios recunoscut de statul român. Evident, împreună cu gazda întâlnirii, sunt amintiți mai sus câțiva membri ai Rugului Aprins: Al. Mironescu, Șt. Todirașcu, V. Voiculescu, Virgil Cândea, Al. Duțu și (probabil) Mihail Musceleanu.
Pe de altă parte, din alte mărturii, aflăm că, în aceleași zile presupunem, Părintele Cleopa Ilie a fost invitat, tot pentru o seară duhovnicească, acasă la profesorul Alexandru Mironescu. Au venit atunci, acolo, cunoscuți, membri ai Rugului Aprins, plus câțiva studenți. Unele mărturii susțin că icoana Rugului Aprins aflată în casa lui Al. Mironescu - alta decât cea aflată la Mănăstirea Antim, astăzi, care îi aparținuse Părintelui Daniil Sandu Tudor (vezi articolul nostru din Ziarul Lumina, 4 septembrie 2024, intitulat Icoana Rugului Aprins) – ar fi generat niște sunete minunate, cu acest prilej, în prezența Părintelui Cleopa. Aceste sunete mai fuseseră auzite în preajma icoanei, de câteva ori, extrem de rar.
Acestea sunt cele două întâlniri ale Părintelui Cleopa Ilie cu mai mulți membri ai Rugului Aprins. Separat, vom găsi, aleatoriu, mărturii despre interacțiunile particulare ale Părintelui Cleopa cu câte unul sau doi dintre membrii Rugului Aprins. În mod evident, Părintele Cleopa avusese o relație apropiată cu Părintele Arsenie Papacioc, împreună cu care a și fost retras în sihăstrie, o vreme, ascunzându-se totodată de Securitate (poliția politică). Apoi, Părintele Cleopa a fost duhovnicul Părintelui Daniil Sandu Tudor când acesta era deja egumen, pe Rarău. Fiind stareț al Mănăstirii Slatina o vreme, unde ajunsese prin detașare temporară de la Sihăstria Neamțului, în obștea acesteia se nevoiau și Părintele Arsenie Papacioc, și Părintele Petroniu Tănase, și Părintele Leonida (Antonie) Plămădeală, viitorul Mitropolit al Ardealului - cu toții, participanți la întâlnirile Rugului Aprins. Nu în ultimul rând, în anii ’60-’70, Părintele Cleopa era cercetat uneori la Mănăstirea Sihăstria (Neamț) de membri laici ai Rugului Aprins precum Ștefan Todirașcu, Virgil Cândea etc.
Toate acestea ne îndreptățesc să concluzionăm: Sfântul Cuvios Cleopa Ilie nu a fost membru al Rugului Aprins, dar a păstrat o relație caldă, duhovnicească, cu bună parte dintre membrii acestei mișcări.
Și acesta în curs de canonizare în acest an, Sfântul Cuvios Paisie Olaru a fost în preajma Părintelui Daniil Sandu Tudor, la Mănăstirea Rarău, în anii 1953-1954. Smerit precum o candelă de chilie, Părintele Paisie amintește o anume experiență din acele vremi:
„Părintele Ioanichie Bălan: Aţi trăit un timp la Schitul Rarău. Ce amintiri duhovniceşti păstraţi în memorie de la Rarău?
Părintele Paisie Olaru: Am stat aproape un an şi la Schitul Rarău, care depindea de Mănăstirea Slatina. Acolo se nevoiau câţiva călugări, din care cel mai sporit mi s-a părut un călugăr orb, anume Nicodim, tare în credinţă şi iscusit în sfaturi duhovniceşti. Veneau mulţi credincioşi la el pentru cuvânt de folos şi se întorceau bucuroşi la casele lor. Tot la Rarău, egumenul schitului m-a întrebat dacă am deprins rugăciunea minţii. Eu i-am răspuns că nici nu am auzit de ea. Atunci el m-a închis într-o chilie mică, cu geamurile astupate şi mi-a poruncit să zic mereu Doamne Iisuse. Am stat închis o săptămână. Apoi m-a examinat dacă am deprins rugăciunea. I-am spus că nu am putut-o deprinde. Când a auzit el, s-a supărat şi mi-a zis: «Eşti un vas mic şi gol! Mai stai în chilie încă o săptămână ca să înveţi rugăciunea minţii!» Am mai stat o săptămână şi sâmbătă, când m-a examinat, ca să nu-l supăr din nou, i-am spus că am deprins-o. Iar el, bucuros, mi-a poruncit să o dau şi la alţii. Eu însă nici acum n-am deprins cum trebuie rugăciunea minţii, că nu am viaţă duhovnicească şi nu iubesc pe Domnul cât ar trebui” (Arhim. Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești, vol. I, Ed. Episcopiei Romanului și Hușilor, 1993, p. 289).
Prilejuri pentru împreuna-lucrare a membrilor Rugului Aprins cu nevoitorii Mănăstirii Sihăstria Neamțului au fost, desigur, mai multe. Mai ales determinate de prezența, timp de câteva luni, a Părintelui Daniil Sandu Tudor la Schitul Sihla, fapt asupra căruia voi reveni.
Memorabile rămân cinstea și evlavia de care se bucura deja Cuviosul Părinte Cleopa Ilie în rândul membrilor Rugului Aprins și lecția de smerenie a Părintelui Paisie Olaru – cel care bineînțeles că se învrednicise încă de mulți ani înainte, din vremile în care se nevoia la Schitul Cozancea (Botoșani), de ruga cea neîncetată...