Botezul și mântuirea noastră

Marcu Ascetul, Răspuns acelora care se îndoiesc despre dumnezeiescul botez, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 257-258

„Unii socotesc Sfântul botez desăvârșit, întemeindu-se pe Scriptură, care zice: Scoală-te, primește botezul și spală-te de păcatele tale (Fapte 22, 16) sau: Spălați-vă și fiți curați (Isaia 1, 15), sau: Dar v-ați spălat, dar v-ați curățit (1 Corinteni 6, 11), precum și alte multe de felul acesta. Alții însă susțin că păcatul cel vechi se desființează abia prin nevoințe, aducând și ei mărturia Scripturii, care zice: Să ne curățim pe noi înșine de toată întinăciunea trupului și a duhului (II Corinteni 7, 1). Ba aceștia susțin că chiar și lucrarea însăși a păcatului se află în ei după botez. Ce vom zice noi la acestea sau cui vom crede?

Răspuns:
Trebuie să credem propovedaniei apostolilor și să rămânem pe lângă mărturisirile lor, și să nu ispitim puterea lui Dumnezeu prin socotințe omenești. De asemenea, să nu primim iarăși de bunăvoie jugul robiei, ci să ținem strâns la libertatea noastră prin împlinirea poruncilor. Căci pe măsura împlinirii lor aflăm tot adevărul, precum trebuie să știm limpede că pe măsura neîmplinirii lor stăm sub puterea păcatului. Numai fiindcă am socotit deșartă propovedania, ascultând mai mult de curiozitatea noastră decât de cuvântul lui Dumnezeu, s-a făcut deșartă și credința noastră, și ne aflăm încă în păcate.

Noi nu spunem că propovedania este deșartă, ci căutăm să aflăm adevărul.

Răspuns:
Dacă ținem propovedania de adevărată, să împlinim toate poruncile și atunci vom ști de mai suntem stăpâniți de păcat. Căci Sfântul botez este desăvârșit, dar nu desă­vâr­șește pe cel ce nu împlinește poruncile. Drept aceea să nu credem socotințelor omenești, ci mai degrabă dumnezeieștii Scripturi, care spune: Hristos a murit pentru păcatele noastre (I Corinteni 15, 3) sau: Ne-am îngropat cu El prin botez (Romani 6, 4), sau: Cel ce a murit s-a îndreptat de păcat (Romani 6, 3), sau: Păcatul nu va mai stăpâni peste noi (Romani 6, 14), de vom împlini poruncile; iar de nu le împlinim, suntem necredincioși și stă­pâ­niți de păcat. Căci credința stă nu numai în a ne fi botezat în Hristos, ci și în a împlini poruncile Lui. Că odată ce ne-am îngropat cu El prin botez ne-a și ridicat pe noi, și ne-a așezat împreună cu Sine în cele cerești e vădit din Scripturi (Efeseni 2, 6). Dar nu e mai puțin vădit că ne-a dat și porunci ca, împlinindu-le, să aflăm desăvârșirea pe care ne-a dat-o nouă. Iar de nu le vom împlini, ne vom arăta stă­pâniți de păcat.” 

Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap.15, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, pp. 49-50

„Imitând prin botez îngroparea lui Hristos, pentru că trupurile celor care se botează sunt ca îngropate în apă. Prin urmare, la botez (are loc) simbolic lepădarea de faptele trupului, după spusa Apostolului, care zice: Ați fost tăiați împrejur cu o tăiere nefăcută de mână, (care constă) în dezbrăcarea de trupul păcatului; cu tăierea-împrejur a lui Hristos, întrucât v-ați îngropat împreună cu El în botez (Coloseni 2, 11-12). Botezul este ca un medicament care curăță sufletul de murdăria pe care a contractat-o, cugetând la cele ale trupului, aşa cum s-a scris: Spăla-mă-vei şi mai alb decât zăpada voi fi (Psalmi 50, 9). De aceea, nu ne îmbăiem în felul iudeilor, după fiecare întinare, ci cunoaştem un singur botez mântuitor. Pentru că una este moartea (suferită de Fiul lui Dumnezeu) pentru (mântuirea) lumii şi una este Învierea din morți, al cărei tip este botezul. De aceea, Domnul, Iconomul vieții noastre, ne-a lăsat ca testament botezul, care este tip al morții şi al vieții. Chipul morții este apa (care ne acoperă), iar arvuna vieții ne-o dă Duhul.

(...) Pentru că botezul are de realizat două scopuri: pe de o parte, să suprime trupul păcatului (Romani 6, 6) - pentru a nu mai face roade vrednice de moarte -, pe de altă parte, să trăiască în (atmosfera) Duhului şi să facă roade sfinte (Romani 5, 22). Apa redă imaginea morții (prin faptul) că primeşte (în ea) trupul ca într-un mormânt, iar Duhul trimite puterea de viață făcătoare, care ne reînnoieşte sufletele, (adu­cân­du-le) din starea de moarte produsă de păcat, la viața cea dintru început. Aceasta, deci, înseamnă a se naşte cineva de sus, din apă şi Duh; prin apă moare pentru păcat, iar prin Duhul se renaşte la o viață nouă. Prin trei afundări şi tot atâtea invocări se săvârşeşte marea taină a botezului; în felul acesta se preînchipuie moartea, iar sufletele celor care se botează se luminează prin cunoaşterea lui Dumnezeu. Încât, dacă în apă există vreun har, acesta nu se datorează firii apei, ci prezenței ­Duhului. Pentru că botezul nu are ca scop îndepărtarea murdăriei trupeşti, ci consacrarea unei conştiințe curate lui Dumnezeu.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)