70% dintre nodulii tiroidieni sunt benigni

Nodulii tiroidieni reprezintă o importantă problemă medicală. De-a lungul vieţii, riscul de apariţie a unui nodul tiroidian la un individ este de aproximativ 10%, acesta referindu-se la nodulii ce pot fi depistaţi la examenul clinic, prin palpare, în general cu diametrul de peste un centimetru. Studiile ecografice şi datele obţinute în urma autopsiilor au demonstrat o incidenţă mult mai mare a acestei afecţiuni, astfel că până la 50% dintre indivizi au măcar un nodul tiroidian.

Descoperirea unui nodul tiroidian pune întotdeauna persoana în ipostaza de a se întreba dacă se confruntă sau nu cu un cancer. Ca regulă generală, în jur de 10% dintre nodulii tiroidieni solitari sunt maligni. Unele observaţii privind modul de apariţie, evoluţia şi aspectul nodulilor pot întări suspiciunea de malignitate. Creşterea rapidă a nodulului sugerează benignitatea; de obicei, este vorba de un chist sau o sângerare într-un nodul mai vechi; carcinoamele cresc în dimensiuni, dar mai lent (săptămâni, mai adesea luni). Dacă nodulul produce răguşeală sau dificultăţi la înghiţirea alimentelor (îndeosebi solide), dacă este voluminos, dur sau nu se mai mişcă în cursul înghiţirii (ca tiroida normală), atunci el este mai probabil malign. Mărirea ganglionilor limfatici din regiunea gâtului poate fi, de asemenea, un semn de malignitate. Evaluarea prin examen citologic (examinarea celulelor tiroidiene obţinute după puncţionarea nodulului cu un ac - puncţie aspirativă cu ac fin) nu necesită anestezie sau pregătire specială a pacientului şi, în mâinile unui specialist cu experienţă, este, practic, lipsită de riscuri. Rezultatul examinării la microscop a materialului extras prin puncţie încadrează nodulul în una dintre următoarele trei categorii: aproximativ 70% sunt noduli benigni, care necesită doar urmărire şi, eventual, tratament cu hormoni tiroidieni, 20% dintre noduli sunt catalogaţi ca noduli „suspecţi“ (şi dintre aceştia doar 20% sunt cancere; nodulii suspecţi sunt în general operaţi, iar diagnosticul de malignitate se pune doar la examenul microscopic al nodulului); 1-2% sunt cancere tiroidiene, care necesită intervenţie chirurgicală. Tratamentul nodulilor tiroidieni este chirurgical în cazurile de carcinom diagnosticat în urma puncţiei. Nodulii se urmăresc prin palpare şi, eventual, ecografic. Creşterea lor semnificativă necesită repetarea puncţiei aspirative. În concluzie, nodulii tiroidieni sunt frecvenţi, dar rareori sunt cancere. Puncţia aspirativă, asociată ecografiei, permite o mai bună selecţie a nodulilor tiroidieni, care necesită tratament chirurgical, evitând astfel operaţiile inutile (cu riscurile legate de intervenţie) şi disconfortul unui tratament cu hormoni tiroidieni, care va dura toată viaţa postoperator. Chiar şi în cazurile de carcinom tiroidian, majoritatea sunt carcinoame papilare, cu evoluţie lentă, care, dacă sunt corect tratate (intervenţie chirurgicală, tratament cu iod radioactiv, tratament cu hormoni tiroidieni), au prognostic foarte bun şi mortalitate redusă faţă de cancerele cu alte localizări.