95 de ani de la naşterea Mitropolitului Antonie Plămădeală
Se împlinesc astăzi 95 de ani de la naşterea Mitropolitului Antonie Plămădeală al Ardealului, figură proeminentă a vieţii bisericeşti contemporane.
A vorbi despre Mitropolitul de pioasă amintire Antonie Plămădeală înseamnă a evoca una dintre marile personalităţi bisericeşti şi culturale ale zilelor noastre, care prin tot ceea ce a lucrat şi a înfăptuit s-a înscris pe deplin în „şirul dascălilor de cuget şi simţire românească” şi al marilor ierarhi ai Bisericii străbune.
S-a născut la 17 noiembrie 1926, în Basarabia, la Stolniceni - judeţul Lăpuşna, şi a primit la botez numele de Leonida. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi ale Institutului Teologic Universitar din Cluj. A intrat în monahism şi, între 1949 și 1956, a fost deţinut politic, fiind apoi scos din monahism şi nevoit să fie muncitor în diferite întreprinderi. Începând cu anul 1968, şi-a reluat activitatea de cleric, la început ca secretar al Institutului Teologic din Bucureşti. În anul 1970 a fost ales Episcop-vicar patriarhal, cu titlul Ploieșteanul. În 1980 a fost Episcop al Buzăului şi din 1982 Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului.
Remarcabilă a fost şi activitatea de afirmare a Ortodoxiei peste hotare, prin susţinerea unor cursuri şi participarea la numeroase seminarii şi colocvii internaţionale. Dăruit Bisericii naţionale şi având vocaţie de ctitor, IPS Antonie Plămădeală s-a impus în cultura românească prin numeroase lucrări de istorie a culturii, cu deosebire de istorie a Bisericii Ortodoxe Române. A fost ales membru de onoare al Academiei Române și al Academiei de Științe din Chișinău în anul 1992. A trecut la Domnul, după o lungă şi grea suferinţă, la data de 29 august 2005.
Cu siguranţă că vremurile ce vor veni vor scoate şi mai mult în evidenţă personalitatea de excepţie plurivalentă a Mitropolitului Antonie. Născut în Basarabia cea atât de încercată în decursul istoriei, şcolit la înaltele instituţii teologice din ţară şi din străinătate, înzestrat de Dumnezeu cu o minte ageră, cu o tenacitate şi o dăruire deosebite, Mitropolitul Antonie a gustat din plin încă de tânăr din paharul amar al încercărilor şi al umilinţei. Prigonit de regimul trecut, hăituit şi închis, marginalizat şi trecut la munca de jos - deşi era doctorand şi ieromonah -, Antonie Plămădeală a avut parte însă şi de o protecţie specială din partea Părintelui Ceresc. Şi aceasta s-a arătat prin purtarea de grijă a vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, care l-a sprijinit şi l-a scos din umilinţă trimiţându-l direct la Oxford, de unde s-a întors cu un doctorat strălucit având o temă actuală şi incitantă, „Biserica slujitoare în Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi în teologia contemporană”.
Tot Patriarhul Justinian l-a promovat apoi în ierarhia superioară bisericească, propunându-l Sf. Sinod în anul 1970 ca Episcop-vicar patriarhal, funcţie în care va fi unul dintre colaboratorii apropiaţi ai acestuia. A fost ales Episcop la Buzău în 1980, unde vreme de doi ani, cât a păstorit, a lăsat urme adânci în ogorul eparhiei, unde a deschis 200 de şantiere de restaurare a bisericilor afectate de cutremurul din 1977 şi a restaurat Palatul Brâncovenesc, actuala reşedinţă eparhială. În 1982 a fost ales Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului, fiind instalat la 7 februarie de către Patriarhul Iustin Moisescu.
Întâi de toate, venirea Mitropolitului Antonie Plămădeală la Sibiu a fost un lucru extraordinar. Un lucru pe care Dumnezeu l-a făcut să fie posibil prin voia Sa spre binele ardelenilor.
Venea la Sibiu ca Mitropolit omul care fusese zece ani Episcop-vicar patriarhal şi conlucrase fructuos cu Patriarhul de pioasă amintire Justinian Marina.
Doi ani fusese apoi Episcop al Buzăului, loc încărcat de istorie şi de cultură la curbura Carpaţilor, unde, deşi păstorise puţin, lăsase o amintire frumoasă.
La Sibiu, noul Mitropolit aducea o zestre culturală, spirituală, bisericească de certă valoare, zestre pe care o va şi pune în lucrare fructificând-o în chip deosebit.
În al doilea rând, venirea lui la Sibiu, de dincolo de munţi, era percepută ca un dar pe care Basarabia îl făcea Transilvaniei, mai ales că ambele provincii româneşti au avut aceeaşi soartă vitregită de străini de-a lungul vremurilor.
Deşi la început ardelenii l-au privit cu scepticism, Mitropolitul Antonie la scurt timp după înscăunare şi-a etalat pe deplin toată vigoarea sa intelectuală, tot dinamismul său misionar şi pastoral, precum şi toată emulaţia lui ştiinţifică.
Prin toate acestea, el i-a cucerit pe sibieni, atât pe intelectuali, cât şi pe oamenii de rând.
Latura cărturărească a Mitropolitului Antonie a fost una de excepţie şi, fără îndoială, ea l-a impus în ochii tuturor, inclusiv ai intelectualităţii vremii.
A fost un om înzestrat cu harul scrisului, care curgea din el ca dintr-un izvor. Dovadă sunt cele peste 40 de cărţi scrise şi care se constituie astfel într-o operă mare, bogată şi variată ce se adresează atât contemporanilor, cât şi generaţiilor viitoare.
Opera sa a îmbrăţişat diferite domenii, cele mai uzitate fiind din latura spiritualităţii ortodoxe, ca şi a istoriografiei româneşti, fie cea ecleziastică, fie cea profană.
Această operă vastă a lui drept cărturar este cea care l-a aşezat încă din timpul vieţii între ierarhii luminaţi pe care i-a avut Biserica românească şi, în acelaşi timp, între clericii făuritori de limbă, de cultură şi de spiritualitate ortodoxă.
Un alt dar al Mitropolitului Antonie a fost acela al elocinţei. A fost un orator deosebit, un abil mânuitor al cuvântului. Vorbea rar, apăsat, cu o inflexiune a vocii specifică omului cărturar.
Predica ori de câte ori venea la Catedrală, fie că slujea, fie că asista la sfânta slujbă. Tâlcuia Evanghelia pe înţelesul auditorilor, ştiind să se facă plăcut şi ascultat atât de intelectuali, cât şi de credincioşi.
Era aşteptată cu nesaţ prezenţa lui în Catedrală, şi mai ales cuvântul de învăţătură rostit cu multă responsabilitate şi cu aplicarea textului evanghelic la viaţa cotidiană. Înainte de 1989, intelectualitatea sibiană se informa din vreme despre venirea Mitropolitului la Catedrală sau la alte biserici din oraş pentru a-i asculta predica.
Era un orator abil şi în viaţa extrabisericească, alocuţiunile sale la diverse întâlniri, simpozioane sau colocvii erau ascultate şi gustate cu plăcere de auditori. În 1986, la împlinirea a 125 de ani de la înfiinţarea ASTREI a vorbit la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu în faţa a peste 1.500 de oameni despre „Astra, ctitorii şi ctitoriile ei”, încât a captat admiraţia celor din sală, care i-au întrerupt discursul de cel puţin zece ori cu aplauze puternice, spre disperarea politrucilor aflaţi şi ei acolo.
Aşadar, a excelat prin oratorie aducând şi prin aceasta cinste şi preţuire Bisericii ardelene şi culturii româneşti.
În întreaga sa activitate, Mitropolitul Antonie a fost un om integru, un om tenace, care ţinea la demnitatea sa de arhiereu şi se mândrea pe bună dreptate cu opera sa scrisă şi mai ales cea înfăptuită la Buzău, la Sibiu, la Sâmbăta de Sus, ca şi în toată eparhia, ce cuprindea atunci trei judeţe: Sibiu, Braşov şi Covasna. A fost un om ce ţinea cu sfinţenie la principiile sale. A ctitorit mult în eparhie, la Centrul Arhiepiscopesc, la Păltiniş, la Bazna şi mai ales la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, pe care a avut bucuria să o vadă sfinţită la 15 august 1993 de către Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului şi de pururea pomenitul Patriarh Teoctist al României, împreună cu aproape toţi membrii Sfântului Sinod. A fost un cărturar de vocaţie, lăsând o dâră luminoasă în cultura românească şi cea bisericească prin cele 40 de cărţi scrise de el, unele devenite emblematice. A fost în acelaşi timp şi un ecumenist de vocaţie, un adevărat ambasador al Bisericii Ortodoxe Române în întreaga lume creştină. Activitatea sa rodnică de la birou, de la amvon şi de pe teren i-a fost recunoscută unanim de toţi cei care l-au cunoscut sau au avut prilejul de a-i fi prin preajmă. Vreme de opt ani i-am fost colaborator apropiat ca Episcop-vicar şi am avut mult de învăţat de la dânsul şi împreună am lucrat pentru bunul mers al vieţii bisericeşti din eparhie.
De acolo, de la Sâmbăta de Sus, unde-şi doarme somnul de veci, alături de înaintaşii săi în scaun Nicolae Bălan, Nicolae Colan şi Nicolae Mladin, el veghează cu siguranţă asupra Ardealului pe care l-a iubit atât de mult şi pe care l-a slujit până la sacrificiu. El poate fi pe deplin mulţumit că munca şi jertfa sa i-au fost încununate cu succes şi se bucură de recunoaştere unanimă, de preţuirea şi de stima contemporanilor şi generaţiilor viitoare. Munca sa este continuată pe aceeaşi linie trasată de el de către actualul întâistătător al Mitropoliei Ardealului, IPS dr. Laurenţiu Streza. Toate cele spuse până acum conturează vag aspecte ale uriaşei personalităţi a Mitropolitului Antonie. A fost un om mare şi un ierarh la fel de mare. Poate după Sfântul Andrei Şaguna şi Nicolae Bălan, Mitropolitul Antonie este al treilea ca mărime.
Fie ca acum, la împlinirea a 95 de ani de la naștere, noi, cei din „Biserica slujitoare”, să-i aducem un smerit omagiu, să-i urmăm sfaturile şi îndemnurile pe care ni le-a lăsat, să-i înconjurăm cu veneraţie mormântul pe care să aşezăm lacrimile şi florile recunoştinţei şi să-L rugăm pe Dumnezeu să-i facă parte de odihna cea fericită a aleşilor Săi.