„A deveni ortodox nu e finalul poveştii, ci doar începutul“

Un articol de: Pr. Bogdan Scorţea - 22 Mai 2008

Zilele acestea a vizitat România, pentru întâia oară, profesorul elveţian convertit la Ortodoxie, Jean-François Mayer, personalitate academică recunoscută în lume, autor a multor studii despre fenomenele şi mişcările religioase contemporane. În cadrul şederii sale în ţară, a conferenţiat la Bucureşti şi la Buzău. Am folosit acest prilej pentru a-i lua un interviu despre rolul Ortodoxiei în viaţa sa, dar şi pe planul extins al Europei de azi.

Sunteţi un convertit la Ortodoxie. Ce v-a determinat să alegeţi această cale religioasă într-o ţară în care Ortodoxia este în minoritate? Aţi cunoscut persoane, aţi citit cărţi, cum s-a produs alegerea? Prin anii 1970, când am trecut la Ortodoxie, eram student, dar şi un tânăr credincios romano-catolic. În acea vreme, romano-catolicismul era într-o mare dezordine, era multă nesiguranţă printre oameni, la nivel liturgic se găsea aproape într-un dezastru, oamenii experimentau tot felul de liturghii. Oricum, cred că aş fi trecut, mai devreme sau mai târziu, la Ortodoxie datorită acestor inconsistenţe din viaţa Bisericii Romano-Catolice. Mi-am dat seama, când am vorbit cu oameni care au venit la Ortodoxie, că fiecare demers este diferit. Uneori, oamenii vin la Ortodoxie de la necredinţă totală, alţii provin din diverse credinţe. Eu, dintr-un credincios practicant romano-catolic, am devenit un credincios practicant ortodox. Sigur că nu este vorba de acelaşi tip de cult sau de cultură religioasă. Ceea ce m-a adus la Ortodoxie este descoperirea deplinătăţii Bisericii. Eu am înţeles asta prin lecturi, prin participarea la Sfânta Liturghie, prin discuţii cu oamenii. Toate acestea la un loc m-au condus către Ortodoxie. Eu, fiind credincios romano-catolic, eram, în acelaşi timp, şi un observator al vieţii religioase. Contextul anilor â70 m-a ajutat să privesc către Ortodoxie. Sigur că nu sunt singurul care a fost atras de Ortodoxie în felul acesta. Eu insist, spunându-le oamenilor că există motive prin care te converteşti şi alte motivaţii care te ajută să continui ceea ce ai convertit. A deveni ortodox nu e finalul poveştii, ci doar începutul. Înainte de a trece la Ortodoxie în mod formal, deja îmi pusesem destule întrebări privind Biserica şi Tradiţia. Dacă ar fi să descriu venirea mea la Ortodoxie într-un mod foarte scurt, aş putea spune că am avut sentimentul că, în felul acesta, mă îndreptam către plinătatea Bisericii. Nu e vorba să aduc nici o judecată referitoare la credincioşii altei Biserici, pentru că judecata e doar a lui Dumnezeu, dar am avut simţământul că adeziunea mea la Biserica „una, sfântă, sobornicească şi apostolică“ are drept consecinţă îmbrăţişarea Ortodoxiei. Bineînţeles că, ulterior, în viaţa de creştin-ortodox, s-au mai adăugat şi alte motive. Intervine şi experienţa duhovnicească pe care o faci zi de zi, în pofida slăbiciunilor noastre omeneşti. Faţă de studiul noilor mişcări religioase cu care mă ocup de mulţi ani, minunăţia Ortodoxiei m-a protejat de eventualele tentaţii, fiindcă nu este uşor să fi confruntat, zilnic, cu multitudinea credinţelor. Cu atât mai mult cu cât întâlneşti unele persoane a căror credinţă şi convingere religioasă este, poate, mai profundă decât credinţa mea. Cea mai mare minune din viaţa mea - care se petrece zi de zi - o consider a fi putinţa de a crede şi de a continua viaţa de credincios ortodox, în ciuda slăbiciunii mele şi a problemelor care, de asemenea, există. Eu, ca istoric, ştiu că nici o Biserică nu este perfectă. Biserica noastră este, de fapt, perfectă, dar oamenii care o alcătuiesc nu sunt, întotdeauna, perfecţi. Spun acest lucru pentru că în demersul multor persoane care se îndepărtează de Biserică, există ideea că Biserica nu e suficient de pură, Biserica a făcut greşeli etc. Eu le spun mereu acestor oameni că, dacă vor să caute o comunitate care să fie desăvârşită, n-o să o găsească niciodată şi că, probabil, ar fi fost dezamăgiţi şi în vremea apostolilor. Ceea ce am descoperit apoi în Ortodoxie, din multele călătorii pe care le-am făcut, este universalitatea Ortodoxiei. Când întâlnesc ortodocşi din Uganda, din Anzi sau din Japonia devin din ce în ce mai conştient că Ortodoxia nu este o credinţă locală, pentru anumite Biserici, un pic bizare, din Europa Centrală sau Orientală, ci este ceva care ne uneşte mai mult decât ne dăm noi seama. „Am descoperit plinătatea Bisericii“ Vedeţi vreo discontinuitate între cele două etape din viaţa dumneavoastră, înainte şi după trecerea la Ortodoxie? Pentru mine nu a fost cum se întâmplă cu alţii care vin dintr-o viaţă de necredinţă. A fost ceva mai mult natural. Unul dintre marile semne de întrebare pentru cineva care se converteşte la Ortodoxie este ce face cu moştenirea pe care o are dinainte de convertire. Pe de-o parte, ea nu poate fi complet ignorată, iar pe de alta, sunt lucruri care trebuie şi altele care nu trebuie integrate la Ortodoxie. Ce vreau să accentuez este că, pentru mine, devenind ortodox, nu a însemnat adoptarea unei credinţe exotice, ci descoperirea plinătăţii Bisericii care se află în Biserica Ortodoxă. Mulţi dintre cei din occident cu care vorbesc îmi spun că am trecut la Ortodoxie pentru că doar îmi place Liturghia sau alte practici. Sigur că îmi plac; cărui ortodox nu îi place Sfânta Liturghie? Dar nu acesta este singurul motiv. O Liturghie romano-catolică bine celebrată, poate fi foarte frumoasă şi atractivă emoţional. Ceea ce a predominat a fost însă conştiinţa Bisericii şi a credinţei. Unde credeţi că este mai uşor să trăieşti creştineşte, într-o ţară majoritar sau minoritar creştină? Multe comunităţi ortodoxe din vest sunt comunităţi foarte vii, pentru că oamenii care au ales Ortodoxia au făcut-o într-un mod foarte conştient. Mersul la biserică devine ceva care, cu adevărat, contează pentru ei, pentru că este un lucru ales. Dar sunt şi acolo probleme destul de concrete, de exemplu, interacţiunea membrilor din familiile mixte, unde nu toţi sunt ortodocşi, sau integrarea Ortodoxiei în viaţa de zi cu zi. Sigur, contează foarte mult şi suportul social, asta o spun toţi sociologii religiei. Este mult mai uşor să trăieşti credinţa atunci. Se poate trăi şi în izolare completă, ca Sfânta Maria Egipteanca, dar aceştia sunt câţiva oameni, pentru restul, e necesar suportul social. Provocarea mare nu este pentru adulţi, ci pentru copiii şi tinerii ortodocşi care trăiesc într-un mediu complet neortodox. Pentru ei e mai dificil să-şi clarifice atitudinea religioasă într-un mediu străin. Vorbiţi-ne despre comunitatea ortodoxă din Fribourg, din care şi dumneavoastră faceţi parte. În Fribourg există o singură biserică ortodoxă, cea păstorită de părintele Michel Quenot. Aici iau parte, în fiecare duminică, la slujbă, între 50-100 de credincioşi. Avem, în apropiere, chiar şi o mănăstire, închinată Sfintei Treimi, singura mănăstire ortodoxă din Elveţia, cam la 20 de kilometri de Fribourg. Mănăstirea este foarte mică, formată doar din trei călugări, dar care efectuează şi activităţi sociale, în special ajută în vindecarea celor care sunt în stadiul de recuperare, după boli mai grave. În Lausanne, la 60 de kilometri de Fribourg, există parohie greacă, sârbă şi română. La Berna, fiinţează, de asemenea, parohie greacă, sârbă şi rusă. „Trebuie să transmitem moştenirea creştină“ Cum vedeţi impactul aderării României la Uniunea Europeană din punct de vedere religios? Mai întâi, nu uitaţi că vin dintr-o ţară care nu aparţine Uniunii Europene... Este un lucru pozitiv prezenţa în Uniunea Europeană a ţărilor cu tradiţie ortodoxă. Evident, suntem obişnuiţi cu o Uniune Europeană în care avem doar romano-catolicism şi protestantism, dar omitem o parte importantă a istoriei Europei. Eu cred, pentru momentul de faţă şi pentru viitor, că reprezentarea în UE a diferitelor ţări ortodoxe este un indicator al rolului Ortodoxiei în Europa nu doar ca mici insule izolate, ci pentru întreaga Europă. Ele vor juca un rol important în contrabalansarea secularizării. Să fim sinceri, secularismul ne pândeşte pe toţi, toţi vom trăi într-o societate tot mai secularizată. Cu toate acestea, în Europa, oamenii care vor merge la biserică şi care vor fi creştini devotaţi vor deveni o minoritate dinamică, ajungând să fie ceea ce numim „sarea pământului“. Creştinismul nu este călăuza minţii multor europeni, dar nu există pentru el nici un alt înlocuitor valabil. Consumismul nu poate fi un înlocuitor, credinţa în drepturile omului, de asemenea, aşa că avem nevoie de ceva mai mult. Prin urmare, cred că Ortodoxia este cea care poate aduce ceva în plus, chiar dacă este o minoritate, dar o minoritate vibrantă. Cu condiţia însă să depăşim barierele jurisdicţionale, pentru că această închistare apare ca o contra-mărturie a Ortodoxiei, în occident. Fiecare tradiţie naţională şi lingvistică este foarte legitimă, dar să nu treacă pe primul loc. Noi să ne simţim întâi ortodocşi şi apoi, desigur, avem şi moştenirea naţională. Cea mai mare provocare pentru ortodocşi, ca şi pentru fiecare comunitate creştină, este cum transmitem credinţa. Aceasta este şi criza pe care am menţionat-o în conferinţa de la Facultatea de Teologie, felul în care noi vom şti să transmitem moştenirea creştină. Este, de fapt, criza tradiţiei, dacă luăm sensul primar al cuvântului latin „traditio“, care înseamnă „transmitere“. ▲ Cine este Jean-François Mayer Jean-François Mayer, născut în 1957 la Fribourg (Elveţia), este doctor în istorie al Universităţii din Lyon (1984) şi autor a numeroase cărţi şi articole dedicate mişcărilor religioase contemporane. A condus lucrări de cercetare despre istoria şi situaţia grupurilor religioase alternative din Elveţia (1987-1990), a fost analist pe afaceri strategice şi internaţionale pentru Guvernul Federal din Elveţia (1991-1998). Din 1999 până în 2007, a predat la Universitatea din Fribourg, fiind frecvent invitat şi la universităţi străine. În paralel, din 2006, este şi responsabil ştiinţific al proiectului „Religie şi Politică“ al Institutului Universitar de Studii Internaţionale şi Dezvoltare, din Geneva. În 2007, a fondat Institutul „Religioscope“ care monitorizează şi oferă o radiografie clară a curentelor religioase contemporane. Totodată, Jean-François Mayer a creat şi câteva site-uri de informaţii şi de analiză a factorilor religioşi contemporani, printre care www.religion.info şi www.jfm.info.