A şti şi a simţi

Un studiu american arată că ateii ştiu mai multe despre religie decât cei credincioşi. Alan Cooperman, director asociat în cadrul Departamentului de cercetare al Pew Forum, explică acest fenomen prin faptul că "ateii sunt oameni care s-au gândit mult la religie". Şi chiar aşa e! Ateii se gândesc, analizează, calculează, măsoară, rumegă, apoi trag concluzia că nu există Dumnezeu. Că doar ăsta a fost rezultatul ecuaţiilor matematice, al raţionamentelor logice, al deducţiilor detectivistice. Aşa a ieşit verdictul pe imprimanta minţii lor, calate pe matricea ochelarilor de cal. Bineînţeles, în programul informatic ce a dus la concluzia inexistenţei lui Dumnezeu, ateii au introdus tot felul de pasaje din Biblie. Ca într-o maşină de tocat hârtie. Şi dă-i analize pe text! S-au luat în calcul următoarele: cum pot fi înmulţiţi cinci peşti şi două pâini, în aşa fel încât să fie săturate câteva mii de oameni? Cum poate un om merge pe apă? Cum poate un om despica o mare în două? Calculatorul dă rateuri, se înfierbântă, parcurge cu viteza luminii mii de pagini de ştiinţă, din cele mai mari biblioteci virtuale ale lumii. Într-un final, dă răspunsul: Eroare! Adică nu se poate, domâle! Mai dă-mi date suplimentare! Păi, ce date să mai dea ateul? El a băgat în computer tot ce A ŞTIUT. Atât. Computerul rămâne neputincios. La fel şi ateul. Pentru că ei lucrează doar cu ce ŞTIU. Doar cu litere şi cifre. Nu cu simţirea. Nu cu sufletul. Ehei, dacă ateul ar simţi multe alte lucruri... De pildă, dacă ar privi seara tainica luminiţă de la chilia mănăstirii din deal, dacă ar atinge cu vârful inimii tăcutele icoane din bisericuţa satului natal, dacă ar simţi lacrimile dorului de aproape, dacă ar mângâia fruntea unui semen aflat în nevoie, dacă ar asculta clopotele care vestesc sprinţar bucuria Învierii... Până una, alta, ateul doar se gândeşte la toate acestea. Nu are curajul să şi simtă. Din păcate.

Dar poate că n-ar strica, spre îndreptarea lor, să citească câteva versuri aparţinând poetului Constantin Calinicu: "Acolo sus, deasupra acestor nori de aur/Brodează Domnul gherghef fără de seamăn/Şi fiindcă noi, pe dedesubt, mereu pe jos umblăm/ Partea Lui din spate zilnic o vedem/ Aşadar, "firesc" e ca mintea greşit să privească/ Acolo unde-ar trebui cu mulţumire să slăvească".