„Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea“
Fiecare prăznuire a uneia dintre tainicele lucrări mântuitoare împlinite de Dumnezeu cu noi se încununează prin săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii. Acest lucru se aplică în mod fundamental Liturghiei Praznicului Învierii Domnului - Împărăteasă şi Doamnă, Praznic al praznicelor şi Sărbătoare a sărbătorilor -, moartea şi Învierea Domnului fiind la temelia poruncii mântuitoare date de Acesta Apostolilor în noaptea în care a fost vândut.
Atunci Hristos a luat pâine şi, mulţumind, a frânt şi a zis Apostolilor: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu Care se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea. Asemenea şi paharul, după cină, zicând: Acest pahar este Legământul cel Nou, întru Sângele Meu. Aceasta să faceţi, ori de câte ori veţi bea, întru pomenirea Mea. Că, ori de câte ori, dacă veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi, până când va veni. Iar acest cuvânt al Apostolului se reia în Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, cu o „completare“: Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea, că, ori de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Mea veţi vesti, învierea Mea veţi mărturisi.
Iată, aşadar, felul în care la temelia Dumnezeieştii Liturghii stă, pe de o parte, porunca mântuitoare a Domnului şi, pe de altă parte, pomenirea morţii şi învierii Sale, corelată (şi chiar condiţionată) de a mânca din Pâinea şi a bea din Paharul împărtăşirii cu Hristos, pentru a deveni vestitori ai morţii Sale şi mărturisitori ai învierii Sale, până când va veni.
Suntem martori ai învierii prin gustarea din Euharistie
Apostolii s-au făcut, îndată după Pogorârea Sfântului Duh, împlinitori şi „transmiţători“ ai acestei porunci mântuitoare (sau a Mântuitorului, după originalul grecesc - soteriou), Sfântul Apostol Pavel mărturisind: Că eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă. Astfel, Faptele Apostolilor ne spun că cei ce se botezau stăruiau în învăţătura Apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.
Dar ceea ce se spune despre cei dintâi dintre creştini nu este doar privilegiul acestora, ci, în a Sa iubire de oameni şi în al Său gând mântuitor pentru toţi oamenii, Domnul a rânduit ca toţi împlinitorii poruncii Sale celei mântuitoare să devină, de-a lungul veacurilor, prin pomenirea a toate cele ce s-au făcut de El pentru noi şi prin participarea - părtăşia - efectivă la Sfântul Lui Trup şi Sânge, adevăraţi martori ai Săi, după cum spusese El odinioară Apostolilor Săi: Îmi veţi fi Mie martori.
Dar în ce constă de fapt mărturia Apostolilor? Iată că Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne face sinteza acestei mărturii, la începutul primei sale epistole, spunând: Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit (în sensul de contemplat) şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, - şi Viaţa S-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci Care era la Tatăl şi s-a arătat nouă -, ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi.
Privilegiul şi binecuvântarea noastră constă în aceea că, făcându-ne următori Apostolilor şi împlinitori ai poruncii mântuitoare lăsate lor şi prin ei nouă, de către Domnul, vedem ceea ce au văzut şi ei, auzim ceea ce au auzit şi ei şi pipăim (clericii cu mâinile; mirenii cu buzele) ceea ce au pipăit şi ei, la fiecare Dumnezeiască Liturghie la care participăm.
Astfel, Dumnezeiasca Liturghie devine pentru noi mult mai mult decât „mers la biserică“, pentru a „lua lumină“ sau pentru a „asculta slujba“, pentru a cânta şi pentru a asculta predica, ci devine împlinire a poruncii mântuitoare date de Domnul Apostolilor Săi, mulţumire adusă Lui pentru toate binefacerile Sale cele ştiute şi neştiute, pentru toate cele arătate şi nearătate, şi pomenire a toate cele ce s-au făcut de către El pentru noi: răstignirea, îngroparea, învierea cea de a treia zi, înălţarea la ceruri şi şederea Lui de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, incluzând aici cea de a doua şi slăvita Sa iarăşi venire. Astfel, în ziua în care se prăznuieşte Învierea Domnului, ca şi la fiecare Liturghie (la început fiind slujită de Apostoli doar Liturghia „duminicală“), prăznuim şi pomenim de fapt întreaga lucrare mântuitoare a lui Dumnezeu pentru noi, aducând mulţumire pentru toate, în perspectiva celei de a doua veniri a Sa, pe care anticipat o şi pomenim, împărtăşindu-ne de Harul cel înnoitor şi mântuitor pe care Domnul Cel înviat îl revarsă peste toată făptura.
Învierea întemeiază Împărăţia lui Dumnezeu înăuntrul nostru
Cum se face părtaş creştinul la toate aceste taine dumnezeieşti? Răspunsul se află în cuvintele Sfântului Apostol Pavel către corinteni şi la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, amintite mai sus: că ori de câte ori, (dacă) vom mânca pâinea aceasta (adică Preacuratul Trup al Domnului Hristos) şi vom bea acest pahar (adică Scumpul lui Sânge), moartea Lui vom vesti, învierea Lui vom mărturisi, până când va veni. De aceea, prăznuirea Învierii Domnului nu poată fi separată de Dumnezeiasca Liturghie, tot aşa precum Dumnezeiasca Liturghie nu poate fi separată de împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Domnului Celui ce pentru noi şi pentru a noastră mântuire S-a făcut om şi a gustat Crucea şi îngroparea şi a Înviat a treia zi, cale făcând oricărui trup spre învierea cea din morţi, prin a doua naştere (cea prin Botez), altoindu-ne astfel pe Trupul Său mistic în care a gustat şi a biruit moartea, pentru ca şi noi să primim, precum mlădiţa din viţa pe care e altoită, seva cea de viaţă făcătoare care izvorăşte din El, spre a face din noi fii ai luminii şi fii ai zilei şi moştenitori („de drept“ - ca orice fii iubitori) ai Împărăţiei lui Dumnezeu.
Iată, aşadar, că Domnul, făcându-Se om, nu numai că ne-a redeschis calea spre Împărăţia lui Dumnezeu, ci o aduce, prin Învierea Sa din morţi, şi o întemeiază, precum odinioară Raiul, înlăuntrul nostru. Dar şi pentru noi, ca şi pentru Adam şi Eva în Rai, rămânerea în Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, aşa cum e proclamată solemn fiecare sinaxă (adunare a poporului) reunită pentru Liturghie, depinde de păzirea poruncii mântuitoare care acum, spre deosebire de atunci, ne îndeamnă să gustăm - „cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste“ - şi să vedem că bun este Domnul. Păzirea oricărei porunci a lui Dumnezeu înseamnă, de fapt, răspunsul nostru la iubirea Lui şi la toate cele ce s-au făcut pentru noi, ştiut fiind că cel care păzeşte poruncile Domnului, acela Îl iubeşte. De aceea, atunci când ne întrebăm cu privire la vrednicia noastră de a ne apropia de aceste Sfinte şi Dumnezeieşti Taine, răspunsul ne vine de la Sfântul Apostol Petru la întrebarea Domnului după înviere: Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia? Da, Doamne, Tu ştii că te iubesc.
Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii; să bem băutură nouă, nu din piatră seacă făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii, cel izvorât din mormântul lui Hristos, prin care ne întărim. († PS Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei)