Maica Domnului - darul umanității oferit Dumnezeirii

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca este cel care a trăit în apropierea Maicii Domnului, în Cezareea Palestinei, și a consemnat unele întâmplări minunate din viața ei, probabil cunoscute direct de la ea. Așa se face că în Evanghelia după Luca avem consemnate mai multe evenimente legate de viața Maicii Domnului. De la el aflăm ce s-a întâmplat la momentul Bunei Vestiri, cum s-a întâmplat nașterea cea mai presus de fire a lui Dumnezeu, el zugrăvindu-ne nu doar chipul iconic în culori al Maicii Domnului, ci și portretul în cuvinte așa cum reiese din multele referiri făcute în Evanghelia relatată de el.

Cultul atribuit Prea­sfintei Născătoare de Dumnezeu este cinstirea cuvenită celei din care Dumnezeu a luat carne și S-a întrupat ajungând între noi, după cum spune și Sfântul Ioan Damaschin: „Carnea lui Hristos este carnea ­Mariei”, astfel cinstind-o pe cea care L-a născut pe Dumnezeu, „cinstirea adresată ei către Cel întrupat din ea se înalță”. Marea taină a credinței despre care ne vorbește Sfântul Apostol Pavel în Epistola I către Timotei se referă la Maica Domnului, drept cea prin care Dumnezeu a coborât printre oameni, Fecioara făcându-se culminarea lucrării pregătitoare a lui Dumnezeu, prin Scara lui Iacov, Rugul cel Aprins și Sfânta Sfintelor  din Vechiul Testament. În Maica Domnului se împlinesc profețiile vetero-testamentare referitoare la venirea unui mântuitor ce se va naște dintr-o fecioară.

Nașterea Fecioarei Maria din drepții Ioachim și Ana reprezintă rodul rugăciunilor celor doi bătrâni și împlinirea făgăduinței făcute de Dumnezeu omului primordial (Fac. 3, 15). În Fecioara Maria s-a adunat întreaga tânjire după Dumnezeu a omului de până la ea, astfel, fiind curată încă de la naștere, n-a încetat continuu să cultive virtutea și rugăciunea până ce „Harul i-a lărgit inima ca să poată cuprinde într-însa și pe Dumnezeu și pe om” (arhim. Zaharia Zaharou).

Mijlocitoare pentru întregul neam omenesc

Preacurata Stăpâna Maica lui Dumnezeu este cea care a unit cerul cu pământul, după cum ne teologhisește Sfântul Grigorie Palama: „Ea singură stând între Dumnezeu și tot neamul omenesc, pe Dumnezeu L-a făcut Fiu al omului, iar pe oameni fii ai lui Dumnezeu, făcând pământul cer și îndumnezeind neamul omenesc”. Rolul Maicii Domnului la îndumnezeirea neamului omenesc este rodul nașterii sale, adică Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Prin Întrupare, Dumnezeu ne ridică pe noi la Tatăl, făcându-ne fii ai Lui, iar întreaga zidire este restaurată, izbăvită din blestemul adamic, în Hristos.

Maica Domnului s-a arătat mijlocitoare către om încă din timpul vieții sale, momentul scripturistic relatat în Evanghelia după Ioan, în care este descrisă prima minune a lui Hristos, pe care a săvârșit-o la nunta din Cana (Ioan 2, 1-11). Dialogul dintre Maica Domnului și Hristos este primul aspect ce ne determină să o numim pe ea mijlocitoare către Dumnezeu. Tâlcuind această întâmplare minunată, Sfântul Chiril al Alexandriei spune că Hristos a participat la nunta din Cana pentru a ne arăta „obișnuita Sa dragoste, ca un Dumnezeu bun și iubitor de oameni ce era”. Sfântul Ioan Hrisostom vede în răspunsul minunat pe care Hristos i-l dă Maicii Sale, prin săvârșirea minunii, spunând că „a făcut aceasta ca să o cinstească pe Maica Lui, ca să nu Se arate lipsit de putere, ca să nu pară că i Se împotrivește întru ceva și ca să nu o facă de rușine în fața atâtor oameni pe cea care Îl născuse”.

În prima minune săvârșită de Hristos, la îndemnul Maicii Sale, se arată marea îndrăzneală pe care Maica Domnului o avea către Fiul ei. Din momentul acesta, Preasfânta Curată devine mijlocitoare, solitoare și rugătoare fierbinte pentru întreg neamul omenesc, atât în timpul vieții sale, cât și în veșnicie, după cum ne tâlcuiește părintele Zaharia Zaharou: „În chip firesc, a început rugăciunea și mijlocirea ei pentru tot omul născut pe pământ, mijlocire care a devenit parte integrantă a existenței sale câtă vreme a viețuit printre oameni și care se continuă în veșnicie”.

Smerenia - parfumul crinului ceresc

Prin virtutea smereniei pe care a cultivat-o, în templu petrecând, Maria, Fecioara în timpul citirilor scripturistice și al rugăciunilor s-a învrednicit de cercetare cerească și prin buna vestire adusă de Arhistrategul Gavriil s-a învrednicit a fii Maica lui Emanuel (Isaia 7, 14). Pregătirea Fecioarei în Templu s-a arătat cel mai de preț dar făcut de omenire lui Dumnezeu, pentru că doar un chip smerit Îl putea coborî pe Dumnezeu între oameni, după cum Marele Fotie al Constantinopolului ne spune: „Îngerul vine la Maria, floare plăcut mirositoare și netrecătoare din spița davidică, preafrumos și mare și dumnezeiesc dăltuit dar al firii omenești. Căci această Fecioară, ca să zic așa, care a fost hrănită încă din scutece cu virtuți și crescând în ele, a dat exemplu de viață nematerialnică”.

Cuvintele rostite de însăși Maica Domnului la întâlnirea sa cu Elisabeta: „Mărește sufletul meu, pe Domnul, și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că iată de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 46-48), ne arată virtutea smereniei pe care o oferea lui Dumnezeu, virtute ce a făcut-o să fie înălțată întru cinste decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, aceste cuvinte având să atragă asupra ei plinătatea harului.

Ea a fost aleasă de Dumnezeu pentru a-L coborî pe Dumnezeu la noi, iar alegerea ei dintre ­oameni s-a făcut pentru curăția ei, pentru că „se cuvenea deci ca Aceea, care L-a încăput pe Cel ce umple toate și e mai presus de tot, să ajungă și ea toate și să devină mai presus de toate prin virtuțile ei, cu măreția vredniciei ei”, după cum ne învață Sfântul Grigorie Palama, iar Sfântul ­Fotie al Constantinopolului, „care femeie a fost vrednică să fie slujitoare a acestor mari taine? Care femeie a fost vrednică pentru a deveni mamă a lui Dumnezeu și pentru a-I dărui acestuia un trup uman? Care femeie a fost așadar, vrednică?”.

Izbăvitoarea din blestemul Evei

Prin aportul ei la mântuirea omului, Maica Domnului a devenit Eva cea nouă, din care S-a întrupat Adam cel nou. Precum la început, când Dumnezeu a creat lumea, a adus toate la ființă printr-un singur cuvânt al Său: „Să fie”, la fel prin acceptarea voii dumnezeiești de către Prea­sfânta Fecioară prin cuvintele smerite „Fie mie după cuvântul Tău”, răspunsul dat trimisului din cer care a binevestit, s-a înfăptuit mântuirea omului din blestemul lui Adam, fapt ce i-a determinat pe Sfinții Părinți să o numească pe Maica Domnului Eva cea nouă sau a doua Evă.

Sfântul Fotie al Constantinopolului adresându-i Maicii Domnului un stih aclamativ, cuprinde această dimensiune izbăvitoare a Preacuratei: „Bucură-te, cea plină de har, Domnul e cu tine, prin tine slobozind întregul neam de vechea tristețe și blestem”. Întreaga cinstire acordată Maicii Domnului ne teologhisește marea sa dragoste pe care o are față de neamul omenesc, ea fiind izbăvitoare prin nașterea sa, din blestemul adamic și rămânând rugătoare și împreună locuitoare cu Fiul său și după adormirea sa, după cum ne înfățișează Sfântul Marcu Evghenicul într-un canon la Adormirea Maicii Domnului: „Moarte primește maica vieții și în mormânt se pune, din care luminat se scoală a treia zi, împreună împărățind cu Fiul ei în veac și cerând pentru noi iertare de păcate”.

Icoana adormirii Născătoarei de Dumnezeu ne arată scopul final al petrecerii omului pe pământ și totodată ne descoperă întreaga învățătură soteriologică referitoare la om și la îndumnezeirea lui. Preasfântul ei trup transfigurat de lucrarea harică din această viață a fost condus spre locașurile cerești, anticipând învierea trupurilor morților, în mod transfigurat la Parusie. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, dintre oameni fiind luată, ne arată putința omului de a fi transfigurat prin rugăciune și viață curată, până la cer.

Să-i oferim și noi Maicii Domnului în acest răstimp duhovnicesc al postului ce precede Sfânta-i Adormire „munca virtuțiilor și dedicarea noastră lor”, după cum ne învață Sfântul Grigorie Palama, să ne îndeletnicim cu isihia pentru că „prin ea se îndumnezeiește omul... pentru că prin ea ne dezlegăm de cele de jos și ne aplecăm spre Dumnezeu”. Să strigăm și noi către Născătoarea de Dumnezeu pentru a primi necontenit ajutor și răspuns cererii noastre.