Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez (Ioan III, 30)

Sărbătoarea Botezului Domnului, Epifaniei sau Teofaniei (Arătării Domnului) ne aduce mereu aminte de marea smerenie a Domnului, venit în repejunile Iordanului, plecându-şi capul sub mâna slugii pentru a primi botezul. Arătarea Preasfintei Treimi şi numirea Celui care se afla în apele Iordanului ca "fiu iubit întru care bine am voit", adevereşte pe Iisus ca fiu al Celui Preaînalt (Luca 1, 32 şi 1, 35), Fiul Celui Preaiubit, născut din veci, născut sub vreme. Doar Hristos este Fiul lui Dumnezeu Tatăl, ceilalţi oameni sunt fii prin înfiere, prin Hristos, cu "mandat special" de la El şi numai prin El.

Momentul Botezului de la Iordan este dezvăluirea iubirii şi bunăvoirii Părintelui Ceresc pentru Fiul cel iubit. Marii teologi din primele şi următoarele veacuri au tâlcuit în inefabile cuvinte această iubire din sânul Preasfintei Treimi, această bunăvoire a Tatălui către Fiul Său Cel Unul-Născut, care venise în lume pentru a mântui omenirea de păcatul înstrăinării de Dumnezeu. Dintre aceste inspirate alcătuiri patristice, Biserica dreptmăritoare a reţinut pentru rânduiala liturgică a sărbătorii Botezului profunda rugăciune a Sfântului Sofronie, patriarhul Ierusalimului (†638), născut în Damasc, Siria, la jumătatea secolului al VI-lea, prolific autor de scrieri filocalice, cântări şi texte liturgice. O parte din sfintele sale moaşte au fost aduse în Catedrala patriarhală din Bucureşti, la sfârşitul lunii noiembrie 2008, de către Mitropolitul Dionisie al Corintului - Grecia. "Astăzi, harul Sfântului Duh, în chip de porumbel, peste ape se pogoară... Astăzi apele Iordanului se prefac în vindecări, cu venirea Domnului... Astăzi păcatele oamenilor se curăţesc în apele Iordanului... Te-au văzut apele, Dumnezeule, Te-au văzut apele şi s-au temut. Iordanul s-a întors înapoi, văzând Focul Dumnezeirii pogorându-Se trupeşte şi intrând într-însul. Iordanul s-a întors înapoi, văzând pe Cel nevăzut în chip văzut, pe Făcătorul întrupat, pe Stăpânul în chip de rob. Iordanul s-a întors înapoi şi munţii au săltat văzând pe Dumnezeu întrupat, iar norii au dat glas, mirându-se de Cel ce a venit, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, prăznuire stăpânească văzând astăzi în Iordan şi pe Cel ce moartea neascultării şi boldul înşelăciunii şi legătura iadului în Iordan a afundat şi a dăruit lumii Botezul mântuirii." ş…ţ (Rugăciunea de sfinţire a Aghezmei celei Mari Molitfelnic). Împreună cu Raiul pierdut, şi Cerurile au fost închise, iar la Iordan Cerurile s-au deschis din nou şi glasul Părintelui s-a auzit îndemnându-i pe oameni să-L asculte pe Cel trimis, altfel decât fuseseră trimişi profeţii (proorocii) de demult pentru a le aduce aminte oamenilor voia lui Dumnezeu. În toată activitatea Sa mântuitoare, Fiul lui Dumnezeu i-a învăţat pe oameni în chip desăvârşit smerenia, smerindu-Se în faţa tuturor, a demnitarilor şi dregătorilor nedrepţi, a fariseilor şi cărturarilor, a celor care nu erau vrednici Să-i privească chipul nepământean şi Strălucirea Dumnezeirii Sale. Această smerenie Domnul a descoperit-o în chip special şi la Iordan. Acolo boteza cu "botezul pocăinţei" Ioan, proorocul. Pustiul Iudeii era un loc neprimitor cu stânci, nisip, lipsă de apă şi vegetaţie. Viaţa lui Ioan a fost asemenea îngerilor, de aceea a şi fost numit de Mântuitorul "Cel mai mare dintre cei născuţi din femeie". Avea îmbrăcăminte din păr de cămilă, cingătoare de piele împrejurul mijlocului, hrana simplă, din lăcuste şi miere sălbatică. Vestea despre el se răspândise cu iuţimea fulgerului. Reputaţia de ascet şi programul spiritual fără echivoc adunau mulţimile împrejurul lui. Oameni importanţi şi de rând, între ei farisei şi saduchei (vezi Evanghelia de la Matei 3, 7), se apropiau să-i ceară sfat, dar erau întâmpinaţi cu cuvintele: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi deci roadă vrednică de pocăinţă. Smerit şi cuviincios, dincolo de popularitatea pe care o cunoscuse, era deplin conştient că botezul pe care-l practica nu era unul deplin: "Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. El are lopata în mână şi va curăţi aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins". Atunci, Fiul lui Dumnezeu nu era cunoscut oamenilor şi nu se bucura de prestigiul care înconjura persoana lui Ioan. Smerit, Unul din Treime a venit la Ioan cerând botez de la slugă. Ioan însă Îl oprea zicând: - Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi răspunzând Iisus a zis către el: - Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat... (Matei 3, 14-15). În această mulţime prezentă la Iordan, Mântuitorul Hristos S-a făcut cunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Cel aşteptat, Care trebuia să vină în lume. Dar lumea nu L-a cunoscut... Cu mult înainte Isaia a proorocit zicând: "Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; un om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu" (Isaia 53, 2-4). Cineva însă L-a cunoscut… Glasul care striga ameninţător s-a oprit. În faţa lui era Lumina lumii. A zis atunci cu vorbă lină, cu altă tonalitate: Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ia asupra Sa păcatele lumii. Spusese de fapt despre Fiul lui Dumnezeu: "Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez" (Ioan III, 30). Şi a fost botezul cu arătarea Treimii Celei mai presus de fire. Cu aceeaşi discreţie pe care o purtase la venirea către Iordan, Fiul cel iubit al Domnului S-a retras în singurătate, cum făcea adeseori, rugându-Se şi postind vreme de 40 de zile în pustiul Qarantaniei. Marea smerenie a Domnului, precum şi aceea a lui Ioan Botezătorul constituie minunata lecţie pe care umanitatea trebuie să o înţeleagă astăzi. Dacă Fiul lui Dumnezeu S-a smerit atunci, pe malurile Iordanului, dacă Ioan a înţeles că altul era mai mare decât el, noi de ce să nu învăţăm din aceste exemple dătătoare de viaţă? Teofania, Epifania sau Boboteaza constituie prilejul revelării iubirii şi bunăvoirii Părintelui Celui fără de început pentru Fiul cel iubit şi prin El pentru toţi cei care cred în El, devenind fii prin har. " Marea smerenie a Domnului precum şi aceea a lui Ioan Botezătorul constituie minunata lecţie pe care umanitatea trebuie să o înţeleagă astăzi. Dacă Fiul lui Dumnezeu S-a smerit atunci, pe malurile Iordanului, dacă Ioan a înţeles că altul era mai mare decât el, noi de ce să nu învăţăm din aceste exemple dătătoare de viaţă?"