Dicționar teologic: sacos, omofor

SACOS (gr. sakos; lat. saccus - sac)

Veșmânt liturgic arhieresc, confecționat din pânză de in, lână, mătase, catifea, de culoare albă, purpurie, aurie, azurie, simplu sau cu diferite modele bisericești, lung până la genunchi, în forma unui sac, cu mâneci largi, cu cele două părți laterale prinse cu nasturi în formă de clopoței.

După ce a luat stiharul, epitrahilul, brâul și mânecuțele, arhiereul așază Sacosul peste stihar, punând apoi și omoforul mare sau mic.

Modelul inițial al Sacosului este veșmântul arhiereului din Vechiul Testament (Ieșirea 28, 33-34 și 39, 25-26), dar originea sa reală stă în tunica de ceremonii a bazileului de la Constantinopol, care a dăruit acest veș­mânt patriarhului din capitala imperiului, mai târziu și altor ierarhi.

Sacosul intră în setul de veșminte arhierești prin sec. al V-lea, dar generalizarea purtării lui se face abia în sec. al XVII-lea.

Sacosul simbolizează hlamida cu care a fost îmbrăcat Mântuitorul Hristos în timpul Pătimirilor Sale, cei 12 clopoței fiind simbolul Sfinților Apostoli, care au propovăduit cuvântul Evangheliei și pe care arhiereul trebuie să îi urmeze în lucrarea sa învățătorească.

OMOFOR (gr. omoforion; omos - umăr și fero - a purta; lat. humerale, pallium, amictus)

Veșmânt liturgic specific episcopului, purtat pe umeri, în jurul gâtului.

Omoforul este unul dintre cele mai vechi veș­minte arhierești, în­tre­­buințarea lui fiind atestată încă din sec. al IV-lea. Este întâlnit și în Bisericile Vechi Orientale, cu excepția nestorienilor caldeeni (persani).

Originile omoforului ar fi, după unii cercetători, în veșmântul purtat de arhiereii Legii vechi, în timpul slujirii la Cortul Sfânt și la Templu, numit efod sau umerar (Ieșirea 25, 4, 6-7; 39, 2-4), iar după alții ar fi o distinc­ție acordată de împărații romani episcopilor Romei, în cursul sec. al V-lea, pentru a se deosebi de ceilalți clerici.

În Răsărit a fost purtat de la în­ceput de toți episcopii, fiind considerat simbolul demnității arhierești. Când unui episcop i se lua omoforul, aceasta echivala cu depunerea din treaptă.

Până în secolul al XVIII-lea culoarea omoforului era albă. După această dată el s-a confec­ționat din același material ca și Sacosul.

Există două tipuri de omofor: mare și mic. Cel dintâi se poartă numai la începutul Sfintei Liturghii, până la citirea Apostolului.

Omoforul simbolizează oaia cea pierdută pe care, găsind-o Păs­torul, o poartă pe umeri îna­poi la turmă.

Rânduielile tipiconale indică momentele din timpul Sfintei Liturghii când arhiereul așază omoforul pe grumaz și când îl dă jos.

Aceste gesturi rituale se des­fă­şoară în funcție de sem­ni­fi­cația actului liturgic pe care îl oficiază și de rolul arhiereului în săvârșirea lui.