Actualitatea pedagogiei sfinţilor şi provocările contemporane

Părintele profesor universitar dr. Ştefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureştilor, evidenţiază, în dialogul purtat despre educaţia tinerilor, importanţa artei pedagogice fundamentate pe învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Plecând de la modelele patristice, este subliniată necesitatea iscusinţei părinţilor şi profesorilor de a-i modela şi îndruma pe tineri către caracterul personalist al relațiilor interumane.

Părinte profesor, în ce măsură povățuirile marilor sfinți din istoria Bisericii noastre date părinților pentru creșterea ­copiilor sunt actuale?

Începând din primele veacuri, Părinții și scriitorii bisericești au fost foarte interesați de educația celor care deveneau creștini. Ei s-au raportat, cum vor face și Sfinții Părinți de mai târziu, chiar și sfinții contemporani, la Învățătorul nostru suprem, Mântuitorul Iisus Hristos. În arta educației, pedagogii urmăresc dintotdeauna să împărtă­șească adevărul care va rodi în suflete virtutea.

Copilul trebuie educat din pruncie, pentru că așa cum ne îngrijim să-l hrănim, să-l îmbrăcăm, tot așa trebuie să ne îngrijim de educația lui. După cum un copac se vede de mic dacă va crește drept, tot așa și copilul, dacă va primi educație creștină solidă ancorată pe Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, va crește drept, va fi om de caracter, va iubi sfințenia și se va feri de orice lucru rău.

Actualitatea povățuirilor sfinților Bisericii își descoperă permanent profunzimea și relevanța socială și educațională.

Cum se raportează Sfinții Părinți la arta pedagogică și la rolul educatorilor în formarea personalității copiilor?

Sfinții, începând cu cei din veacul al 4-lea, care au purtat foarte mult de grijă procesului educativ, au scris, au predicat pe teme actuale atunci și astăzi, fiind personalități de mare noblețe sufletească și de profund angajament bisericesc și social. Sfântul Vasile cel Mare consideră că educatorul, prin stăpânire de sine, prin exercițiu și răbdare, prin liniște sufletească și alte virtuți, nu va știrbi personalitatea celor educați, ci o va înălța, o va înnobila. Sfinții capadocieni, foarte bine inițiați în cultura antică, au preluat din aceasta tot ceea ce era valabil, lepădând cu grijă influențele imorale, care se regăsesc și astăzi într-o cultură neopăgână ce apare în Europa. Și-au format ei înșiși caractere deosebite și au fost în stare să fie educatori aleși.

Deprinderea cu vorbe rele este drumul către fapte rele. Nu vorbim celor pe care îi educăm doar de gravitatea faptelor, ci începem curățirea cu partea dinăuntru. Gândurile trebuie curățite și apoi cuvintele. Tinerii de astăzi uneori au un limbaj nu așa de educat. Dacă își permit în limbaj să se apropie de părțile rele, întunecate ale existenței, nu mai este decât un pas ca să se apropie și de faptele rele. Sfinții Părinți ne învață că duhurile răutății ne împing încet de la gânduri la cuvinte și apoi la fapte. Teologia poate și trebuie să aibă un dialog permanent cu cultura fiecărei epoci, fiecărei etape istorice. Având în comun limbajul Revelației naturale, ordinea pusă de Dumnezeu în creație și menținută de pronie poate atrage interesul cultural al tinerilor.

Toți Sfinţii Părinţi au considerat educația ca fiind o artă a artelor și o știință a științelor, iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune că fără educație copilul nu are bună-cuviință, tânărul nu are modestie, maturul nu are generozitate, iar bătrânul va ajunge să aibă o viață coruptă, în care nici un principiu al binelui nu va putea supraviețui. Tinerii de astăzi trebuie să ajungă printr-o educație creștină, primită în familie şi la școală, să discearnă. Simțul lor critic trebuie educat între cele care îl zidesc și cele care pot să-l dărâme. Binele zidește și răul distruge. În secolul acesta al supracomunicării, să fim atenți dacă ne zidește această comunicare sau dimpotrivă, ne împrăștie, este contraproductivă, ajutându-ne să ne mândrim cu ceea ce avem sau cu ceea ce ni se pare că avem, sau să valorizăm lucruri perisabile și trecătoare și să nu ajungem la esență, la caracterul personalist al relațiilor interumane.

Vorbiți-ne despre puterea formativ-educativă a pedagogilor în procesul educației - exemplul personal al sfinților și al tuturor pedagogilor cu care tinerii se întâlnesc în decursul formării lor.

Acesta este un aspect extrem de important, poate decisiv. După modelul Sfinților Părinți trebuie să avem ca model de Învățător și Pedagog pe Mântuitorul Iisus Hristos și să ne sprijinim întreg demersul pe relația sinceră cu El. Educatorii produc cuvinte frumoase, încearcă să-i educe pe copii prin foarte multe strategii pedagogice, procedee, metode, diverse forme, dar să nu uităm că tânărul simte fondul dialogului cu educatorul, așa cum simte căldura mamei care nu-i dă numai sfaturi, ci un model de bunătate, un model de ardere de sine. Altfel te resimte cel educat când tu îl înveți nu numai prin cuvinte frumoase, dar și pe deplin adevărate, prin modelul vieții tale. Dacă educatorul este modest și are răbdare să-l asculte pe învăță­cel, nu-l ia de sus, reușește cu adevărat să-i zidească personalitatea prin răbdare.

Astăzi, ca și altădată, tinerii au nevoie de modele, nu doar de cărți. Sfântul Grigorie Teologul mărturi­sește faptul că dacă educația este arta artelor, educatorul trebuie să fie model de virtute creștină, de cu­răție morală, de curaj, de tenacitate, de bunătate și iertare. De asemenea, Sfântul Grigorie Teologul învață că pedagogul trebuie să atragă prin convingere, nu prin forță, să fie înțelept, să fie altruist, să cultive libertatea spiritului în bine, în creație, în comuniune. Astăzi, tehnica nu-ți câș­tigă încrederea, ci îți câștigă atenția, îți robește imaginația, dar încrederea ți-o oferă o persoană care ți se deschide foarte mult. Îți oferă o liniște sufletească, pentru că cel care are adevărul și trăiește virtuos nu este pătimaș. Omul pătimaș este inconstant. Pe tinerii de astăzi, une­ori chiar în clase sau grupurile lor colegiale, îi poți observa că trăiesc uneori în singurătate.

În acest context, rolul rugăciunii este extrem de important pentru că te așază în fața lui Hristos. Când citești despre Evanghelie, înțelegi, afli și crezi, dar când te rogi intri per­sonal în dialog cu Hristos.

Rugă­ciunea te face să-ți estompezi o re­miniscență de egoism și, astfel, floarea altruistă crește în sufletul fiecăruia.

Cum pot educatorii și părinții să le explice tinerilor și copiilor confuzia și diferența dintre păcat și virtute într-o lume globalizată, marcată de diversitate și consum exagerat?

Toți educatorii trebuie să-i îndrume pe tineri către Hristos, direct și indirect. Direct vorbindu-le despre Hristos, despre viața și minunile Lui. Indirect când le arată că învăță­turile Lui au fost atât de puternice și de vii încât au schimbat destinele unor oameni care au ajuns din păcătoși sfinți. Tinerii trebuie foarte mult încurajați, pentru că sunt unii care au avut experiențe nefericite sub influența prieteniilor rele. Dacă le oferim modelul sfinților care au avut puterea reîntoarcerii pentru că s-au unit cu Hristos și au stat aproape de cei care mergeau pe drumul cel adevărat, vor găsi și ei resurse să depășească încercările și păcatele tinereților.

Formarea copiilor și a tinerilor este un proces continuu, care are un început în educația creștină, cu funcție integratoare. Educația creș­tină, în fond, urmărește cultivarea în Biserică și în societate a umanismului creștin, a sfințeniei vieții, a redescoperirii frumuseții rugăciunii, bucuriei credinței și comuniunii, a păcii lăuntrice și a întâlnirii cu Dumnezeu. Părinții trebuie ei înșiși să facă această experiență prin practicarea credinței lor în Biserică, iar această bucurie să o împărtășească natural și firesc copiilor.

Mesajul de astăzi al Bisericii este unul de încurajare a părinților, pentru că de ei depinde educația, cu ei începe familia, apoi un îndemn de îmbărbătare a tinerilor. Orice scenă iconografică, cântare bisericească și gest liturgic are o dimensiune educativă. Cu toată criza existentă în educație astăzi, credem în viitorul educației creștine, în puterea ei de a schimba caracterele, de a sădi în copii credința în Dumnezeu Cel adevărat și bucuria de a trăi în comuniunea Bisericii. Astfel, vom reconstrui relațiile sănătoase din familii și din societate. Toate acestea se așază în rânduială cu smerenie, dar cu tenacitate, pentru că Adevărul este Unul: Mântuitorul Hristos.