Acum 20 de ani, Leipzig a fost „Timişoara“ germanilor

▲ Căderea Zidului Berlinului reprezintă simbolul sfârşitului comunismului în Europa ▲ Totuşi, regimul Germaniei de Est a început întâi să se cutremure în Leipzig, capitala landului Saxonia, pe 9 octombrie 1989 ▲ „Fără marea demonstraţie din acea zi, istoria ar fi fost diferită“, subliniază cotidianul german „Die Zeit“, care se întreabă, într-un amplu material dedicat acestui eveniment: „Care este adevăratul oraş eroic, Leipzig sau Berlin?“ ▲

Căderea Zidului Berlinului reprezintă simbolul sfârşitului comunismului în Europa. Totuşi, regimul Germaniei de Est a început întâi să se cutremure în Leipzig, capitala landului Saxonia, pe 9 octombrie 1989. „Fără marea demonstraţie din acea zi, istoria ar fi fost diferită“, subliniază cotidianul „Die Zeit“. Acolo, pe 9 octombrie, statul a fost pentru prima oară în incapacitate, când 70 de mii de persoane au invadat oraşul, paralizând aparatul de represiune. „Acest eveniment a încurajat germanii din întreaga ţară şi i-a demoralizat pe cei de la putere. S-ar putea spune că zidul a căzut de fapt la Leipzig, capitala Saxoniei. Fără 9 octombrie, n-ar fi fost 9 noiembrie. Pentru aniversarea a douăzeci de ani de la căderea zidului din Berlin, observăm că noi, ceilalţi, sfârşim acum prin a înţelege. Ni se arată din ce în ce mai puţin scenele triumfale de îmbrăţişări generale pe Zidul Berlinului, ci, mai curând, fluxul ireal de locuitori din Leipzig, care se desfăşoară în linişte. Folosim din ce în ce mai mult termenul de „die Wende“ (cotitura - perioada de tranziţie democratică în Germania de Est, de la ultimele alegeri municipale în RDG, din mai 1989, până la primele alegeri parlamentare libere, din martie 1990 - n.r.) pentru ceea ce înseamnă cu adevărat. Nu căderea zidului, dar revoluţia paşnică“, notează cotidianul german „Die Zeit“. „Care este adevăratul oraş eroic, Leipzig sau Berlin?“ După 40 de ani de comunism, la Leipzig au început manifestaţiile anti-RDG-iste, prin „Rugăciunile de Luni“, ţinute în Nikolaikirche, care au culminat, pe 9 octombrie 1989, cu o mare demonstraţie la care au participat circa 70 de mii de oameni care scandau: „Noi suntem poporul!“. După o lună de zile, frontiera cu Germania de Vest era deschisă şi reunificarea ţării îşi începea numărătoarea inversă. În opinia jurnaliştilor de la „Die Ziet“, care dedică un amplu material „revoluţiei paşnice“ din Leipzig, acest „ciudat eveniment“ scoate în evidenţă „curajul de care saxonii au dat dovadă la timp“ şi, pe de altă parte, „laşitatea de care celorlalţi est-germani ar trebui să le fie ruşine, pentru că au coborât prea târziu în stradă“. „Legenda spune că o maşină care purta simbolul unui judeţ din nord, poate chiar al Berlinului, capitala RDG, sosise la o benzinărie din Leipzig, în septembrie sau octombrie 1989. Pompiştii saxoni au refuzat să servească combustibil, spunând: «Duceţi-vă şi manifestaţi, vă veţi putea întoarce după aceea!». Nu ştim dacă povestea s-a întâmplat astfel, dar cearta durează de 20 de ani: care este adevăratul oraş eroic, Leipzig sau Berlin?“, se întreabă „Die Ziet“. Locuitorii din Leipzig s-au simţit uitaţi Lupta pentru recunoaşterea rolului pe care l-a avut manifestaţia din Leipzig a câştigat importanţă în cadrul dezbaterii asupra construcţiei monumentului dedicat reunirii celor două Germanii. „Locuitorii din Leipzig s-au simţit uitaţi şi a trebuit să fie calmaţi printr-o subvenţie de 15 milioane de euro, pentru a-şi construi propriul lor Memorial. Gestul autorităţilor nu a soluţionat însă cearta, care se bazează pe animozităţi adânc înrădăcinate, datând din vremea RDG, când dispreţul faţă de capitală a fost alimentat de mânia faţă de puterea statului şi de gelozia faţă de privilegiile de care se bucurau berlinezii de est. În provincie, se considera că berlinezii erau loiali sistemului, deoarece erau, concret, aproape de guvern. Astăzi, concurenţa între cele două oraşe este alimentată de faptul că oraşul Berlin a fost ridicat la gradul de simbol al reunificării. Este adevărat că Zidul din Berlin simboliza divizarea Germaniei. Cei care l-au asaltat dansând nu trebuie totuşi să ascundă că o tăcere chinuită a domnit în ziua în care s-a decis totul. Frica este puţin uitată, pentru că există foarte puţine imagini ale primelor «Manifestaţii de luni», ce au avut loc între septembrie şi 9 octombrie 1989 în Leipzig“, notează jurnaliştii germani. Falsificatori ai istoriei În mod ironic, în opinia materialului publicat de „Die Ziet“, funcţionarii SED-ului (singurul partid est-german la Leipzig - n.r.) şi liderii din Berlin „au pretins laurii“ pentru desfăşurarea paşnică din 9 octombrie. „Egon Krenz (fost preşedinte al Consiliului de Stat - n.r.), care a telefonat la sfârşitul evenimentului pentru a-şi da binecuvântarea unei decizii împotriva folosirii armelor de foc, merită să fie printre falsificatorii cei mai neruşinaţi din istorie. Într-adevăr, o astfel de decizie nu a fost confirmată. Mulţi factori tind să dovedească astăzi faptul că numai lipsa de comenzi a împiedicat un răspuns sângeros. În realitate, spre diferenţă de povestirile istorice, nu a existat nici o diviziune între Berlin şi Leipzig, reţeaua de disidenţi se răspândea pe întreg teritoriul Republicii. În septembrie, berlinezii au participat la primele manifestaţii din Leipzig. La începutul lui octombrie, locuitorii din Leipzig s-au dus la Berlin“, conchid jurnaliştii germani. Zidul Berlinului, cea mai cunoscută frontieră a Cortinei de Fier Zidul Berlinului (în limba germană: Berliner Mauer), un simbol al Războiului Rece, a fost construit pe 13 august 1961 şi demolat 28 de ani mai târziu, în săptămânile de după 9 noiembrie 1989. Simbol al Cortinei de Fier, Zidul Berlinului a fost cea mai cunoscută parte a frontierelor RDG-ului. Concepută de administraţia liderului comunist al Germaniei Răsăritene, Walter Ulbricht, şi aprobată de liderul sovietic Nikita Hruşciov, zidul a fost o barieră de separare între Berlinul Occidental şi Republica Democrată Germană pentru aproape trei decenii. A fost construit în perioada postbelică, (perioadă în care Germania a fost divizată), în efortul de a stopa consecinţelor scurgerii de forţă de muncă şi pierderilor economice asociate cu migraţia zilnică a unui mare număr de profesionişti şi lucrători calificaţi între est şi vest. A dus, în mod clar, la scăderea emigraţiei, de la 2,5 milioane în perioada 1949-1962, la numai 5 mii între 1962 şi 1989. Liberalizarea politică de la sfârşitul deceniului al nouălea, asociată cu declinul Uniunii Sovietice, a dus la relaxarea restricţiilor la trecerea frontierei est-germane, care au condus, în cele din urmă, la demonstraţii de masă şi căderea guvernului comunist. Când a fost dat publicităţii, pe 9 noiembrie 1989, un decret al oficialităţilor est-germane ce permitea trecerea liberă a frontierei, mase uriaşe de est-berlinezi s-au apropiat de zid şi au traversat prin toate punctele de trecere, unindu-se cu mulţimea din Berlinul Occidental. Zidul a fost, în cele din urmă, distrus de mulţimile euforizate într-o perioadă de câteva săptămâni, căderea acestei bariere fiind primul pas către reunificarea Germaniei, care a fost încheiată, în mod oficial, pe 3 octombrie 1990. August 1989: Picnicul care a transformat Europa În 19 august 1989, mai multe mii de persoane şi-au dat întâlnire în apropiere de oraşul maghiar Sopron, aproape de frontiera cu Austria, pentru un „picnic paneuropean“. Organizat de către partidele democratice maghiare de opoziţie şi de către Mişcarea pan-europeană a lui Otto de Habsbourg, cu acordul autorităţilor maghiare, picnicul a fost o ocazie norocoasă de a deschide frontiera spre Occident timp de trei ore, fiind considerat unul dintre episoadele marcante ale căderii Cortinei de Fier. Cu ocazia vizitei făcute la Sopron în luna august, pentru a participa la a 20-a aniversare a acestui moment esenţial al memoriei europene, cancelarul german Angela Merkel declara: „Germania va mulţumi întotdeauna poporul maghiar pentru curajul de care a dat dovadă“. Referindu-se la „picnicul care a transformat Europa“, cotidianul spaniol „ABC“ afirmă că consemnul dat de guvernul maghiar era de a lăsa lucrurile „să meargă înainte“, însă nu fără acordul Moscovei. Budapesta se demarca astfel de linia oficială a ţărilor comuniste, iar jurnaliştii spanioli citează ca dovadă declaraţiile prim-ministrului maghiar al epocii, Miklos Nemeth: „Era vorba de a verifica dacă Mihail Gorbaciov îmi spusese sau nu adevărul sau dacă Uniunea Sovietică va ordona trupelor bazate în ţara noastră să intervină“. „În acea zi, Budapesta a testat Moscova“, se arată şi într-o analiză a evenimentului publicată de cotidianul „Adevărul“. Imensul picnic organizat cu „cârnaţi şi bere“ a declanşat ceea ce se numeşte astăzi „marele exod al nemţilor din Est“, continuă „Adevărul“. Potrivit estimărilor oficiale, între 19 august şi căderea Zidului, în 9 noiembrie 1989, mai mult de 50 de mii de germani din Est au trecut în partea de vest a ţării.