Acum toate s-au umplut de lumină

În aceste zile de bucurie deplină auzim de multe ori cântându-se în biserică: "Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul, şi pământul, şi cele dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos întru care S-a preaslăvit."

Toate sunt pline de lumină. Nu este vorba doar de lumânările care pur şi simplu inundă planeta ci mai ales de lumina din suflete adunată prin rugăciuni, privegheri, meditaţii, fapte bune, între acestea aflându-se iertarea şi iubirea vrăjmaşilor. Dintre toate faptele bune pe care le-a amintit perioada Sfântului şi Marelui Post, poate cel mai greu de împlinit este tocmai iertarea pe care trebuie s-o oferim altora. De cele mai multe ori restanţieri, neîmplinitori ai poruncii Domnului: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă fac rău şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc ca să fiţi fiii Tatălui vostru celui din Ceruri", uităm că Mântuitorul Iisus Hristos a murit iubindu-Şi vrăjmaşii şi rugându-Se pentru iertarea prigonitorilor. Iertarea şi iubirea vrăjmaşilor sunt proprii oamenilor mari (din punct de vedere spiritual), celor care nu mai privesc înapoi, celor care au puterea să treacă peste nimicnicii omeneşti şi lucruri mărunte. Dacă suntem realişti, trebuie să recunoaştem că orice virtute se împlineşte cu un anumit efort, alteori cu multă osteneală şi cu multă răbdare. Iertarea parcă-i cea mai grea. Mai ales când se realizează în mod deplin, fără să mai rămână în suflet vreo umbră de răutate, oricât de mică ar fi ea. Săptămâna care succedă sărbătorii Invierii Domnului este caracterizată de caracterul doxologic al slujbelor în comparaţie cu săptămâna care precedă praznicul şi în care întâlnim mai ales rugăciunile şi cântările de pocăinţă. Dacă ascultăm cu atenţie alcătuirile liturgice ale imnografilor, descoperim bucuria lor exprimată ca bucurie a Bisericii întregi în aceste zile de negrăită prăznuire. Se adaugă apoi şi cuvântul marelui Arhiepiscop al Constantinopolului alcătuit pentru Sfânta şi luminata Zi a slăvitei şi mântuitoarei Învieri: "De este cineva bine-credincios iubitor de Dumnezeu să se bucure de acest praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se întru bucuria Domnului său..." După cum spune dumnezeiescul Ioan Gură de Aur acum toţi îşi primesc răsplata, cei din ceasul întâi, cu plata cea dreaptă, cei din ceasul al treilea cu mulţumire să prăznuiască, cei din ceasul al şaselea şi al nouălea, nicidecum îndoindu-se. Cei din ceasul al unsprezecelea, netemându-se din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte, şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi viaţa o laudă... Cuvintele inspiratului arhipăstor subliniază bunătatea Stăpânului faţă de toţi lucrătorii din via Sa dar accentuează că unora le plăteşte (după dreptate, pentru multă osteneală), iar altora dăruieşte (după nemăsurata Sa bunătate, fără să merite de fapt cei în cauză). Aici se arată, iară şi iară, negrăitele taine ale lui Dumnezeu şi marea Sa milostivire, care copleşeşte toată făptura. Doar atât, că mulţi dintre noi nu venim către El nici în ceasul al unsprezecelea, nici în al doisprezecelea, preferând să rămânem departe, în lumea păcatului, în uitare de Dumnezeu şi de noi înşine. Sărbătoarea Învierii Domnului reînoieşte în noi nădejdea mântuirii şi bucuria comuniunii cu cerul şi cu cei din preajmă. Trebuie să ne deschidem sufletul şi să-L primim pe cel care a răsărit din mormânt iertare tuturor. Nimeni nu trebuie să se tânguie pentru păcate. Domnul a biruit puterea morţii, a întunericului,a păcatului, a urii, a uitării, a pierzării. Biruinţa Sa asupra morţii este şi biruinţa noastră. Avem încredinţarea că vom învia şi noi în ziua aceea şi vom fi împreună cu Domnul vieţii veşnice întru Împărăţia Sa. Săptămâna Luminată a împrumutat numele şi strălucirea de la luminata şi sfânta Zi a Paştilor. În acest răstimp, atmosfera liturgică a Bisericii este o icoană a negrăitelor frumuseţi pregătite celor care iubesc Persoanele Preasfintei Treimi şi lumea Sfinţilor. Lumânările de ceară curată, strălucirea veşmintelor, podoabele bisericilor, cântările şi rugăciunile alcătuite cu duh doxologic de Sfinţii Părinţi şi imnografi creştini arată bucuria tuturor şi lumina adusă în lume de Biruitorul întunericului. Niciodată în tot cursul anului liturgic bisericesc nu întâlnim mai multă nădejde de mântuire şi nu-L simţim pe Dumnezeu mai aproape de noi. De la slujbe, cântări, rugăciuni obişnuite, gesturi şi până la salutul vestitor de biruinţă "Hristos a înviat", toate mărturisesc că suntem martorii unei minuni negrăite,care a schimbat mersul istoriei şi a dat tuturor lucrurilor un sens profund. Până şi slujba de înmormântare a creştinilor sau a clericilor în această perioadă conţine doar cântări de bucurie, cu încredinţarea că Cel ce a înviat din morţi ne va învia şi pe noi, cei căzuţi în păcat. Creştinii evlavioşi consideră moartea ca o zi de Paşti, adică o trecere de la pământ la cer, din stricăciune la nestricăciune. Aceşti oameni nu se tem de moarte pentru că vor să fie împreună cu Hristos în veci. Aşadar ne bucurăm acum cu toţi cei ce se bucură. Mântuitorul ne spune tuturor celor ce credem în Învierea Lui: Bucuraţi-vă! Nu vă temeţi! Eu am biruit moartea.