Adela Xenopol, o publicistă în sprijinul femeilor
Mai puțin cunoscută astăzi, Adela Xenopol (1861-1939) este una dintre primele jurnaliste românce și o scriitoare care a militat, prin condeiul său, pentru drepturile femeilor în spațiul românesc. Era sora istoricului A.D. Xenopol și a scriitorului Niculae Xenopol, familia lor făcând parte din aristocrația de la Iași. A fondat și condus mai multe reviste. A fost lidera de la Iași a Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, prin care a inițiat și sprijinit acțiuni de educare a femeilor.
A fost trimisă la studii în capitala Franței, la College de France și la Universitatea Sorbona. Întoarsă în România, la Iași, și-a dedicat viața promovării drepturilor femeilor în spațiul românesc. Adela Xenopol s-a afirmat mai întâi ca poetă, debutând cu versuri în publicaţia suceveană „Revista politică” (1886). Primul volum l-a publicat în 1888, sub titlul „Versuri şi istorisiri”, în care a reunit atât poeme, cât și schiţe închinate eroismului soldaţilor români în Războiul de Independenţă. Începuturile de jurnalistă militantă pentru drepturile româncelor din epoca sa le-a avut în paginile revistei „Femeia Română”.
Revista „Dochia“ și emanciparea femeilor
A fost o adevărată pionieră în publicistica românească feminină, grație vocației sale de fondatoare de reviste. În 1896, Adela Xenopol a fondat revista „Dochia”, care a apărut lunar, în București, vreme de doi ani. În primul număr al revistei, publica articolul „Emanciparea femeii române”, în care critica obiceiul social potrivit căruia femeile nu aveau dreptul de a ieşi în oraș decât însoțite, argumentând că, deși „majoritatea femeilor noastre sunt sclave şi păpuşi”, existau în spațiul românesc și minți strălucite de femei care erau gata să lupte pentru emancipare. „Majoritatea articolelor publicate de Adela Xenopol în revista «Dochia» au tematică feministă, în care analiza, comenta și propunea soluții în diverse domenii ale vieţii femeilor: legislaţie, administraţie, politică, literatură, istorie, artă: Femeea în istoria română, Drepturile femeei, Un drept asupra femeei, Actorii noştri, Şah, la rege, Bardul de la Mirceşti, Muzica în şcolile noastre, Femeea română la 1800 şi Funcţionarismul şi profesoratul, O cerere dreaptă şi Două portrete, Un drept usurpat femeii, Educaţia femeii, Educaţiunea, Ţăranul, Dl. Simon şi emanciparea femeii, Care e viitorul unui popor, Femeea de azi și femeea de mâine, Dreptul la vot femeei”, se arată într-un studiu publicat de Monica Negru („Adela Xenopol și începuturile presei feminine românești”, în „Orizonturi culturale”, 2 februarie 2021). În paginile revistei se regăseau semnăturile celor mai proeminente personalități feminine ale vremii: Maria Cunțan, Smaranda Gheorghiu, Iulia Hasdeu, Cornelia Kernbach, Elena Sevastos, iar dintre bărbați semnau numai Cincinat Pavelescu, Vasile Urechia și A.D. Xenopol.
În 1905 și 1906, a editat revista „Românca”. După șase ani a pus bazele revistei „Viitorul româncelor“, care a apărut patru ani la rând şi în care a publicat ilustraţii şi scurte biografii ale unor doamne reprezentative din societatea românească și ale unor scriitoare care colaborau la revistă, precum Agripina Buţureanu, Aristiţia Romanescu, Clotilda Averescu, Vera Myller, Lucia Calomeri-Armăşescu, docentele de la Universitatea din Iaşi, Maria Cunţan, Maria Buteanu, Hortensia Papadat Bengescu, Cornelia Emilian, Cecilia Cuţescu-Stork, Elena Cuza, Fany Emeric, Nely Cornea, Marta Trancu Reiner, Ella Negruzzi, Maria Baiulescu. În felul acesta oferea modele de urmat femeilor care citeau revista.
Model pentru alte scriitoare
După Primul Război Mondial, Adela Xenopol a reușit să mobilizeze aproape toate scriitoarele din țară, iar în anul 1925, la 19 februarie, împreună cu Margareta Miller-Verghy și Izabela Sadoveanu ca vicepreședinte, a întemeiat Societatea Scriitoarelor, în lista fondatoarelor aflându-se scriitoare și jurnaliste, precum: Constanţa Hodoş, Natalia Negru, Sofia Nădejde, Aida Vrioni.
Adela Xenopol a mai editat și publicația „Revista scriitoarei“, între 1926 și 1928, în care susținea și încuraja literatura feminină. Fondatoarea publicațiilor amintite a deschis o adevărată cavalcadă a ideilor feministe, devenind un model pentru alte autoare și gazetare, acestea editând la rândul lor alte publicații. Așa a fost cazul Elenei Sevastos, care a tipărit și condus revista „Rândunica”, al Smarandei Gheorghiu cu revista „Altițe și bibiluri”, al Corneliei Emilian, care a scos „Buletinul” și al Constanței Hodoș, care a publicat și condus „Revista noastră”. Una dintre importantele revendicări ale femeilor de la sfârșitul veacului al XIX-lea și începutul veacului XX a fost acordarea dreptului de a vota pentru toate femeile.
Adela Xenopol a activat în mai multe asociații, între care și în Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, ca lideră a filialei de la Iași. Obiectivele asociației erau sociale, educative și culturale, militând și ajutând la înființarea școlilor de fete, a căminelor și cantinelor în aceste instituții de învățământ. În vremea Războiului de Întregire Națională (1916-1918), a sprijinit activități de voluntariat: îngrijirea soldaților răniți în spitale din Iași și ocrotirea orfanilor de război.
Opera literară a Adelei Xenopol cuprinde volumele: „Versuri și istorisiri”, Iași, 1888; „Între sfinți”, Iași, 1902; „Spre lumină”, București, 1903; „Comedies. Tableaux de la vie roumaine”, Paris, 1910; „Education et religion”, Geneva, 1910; „Pe urma războiului”, București, 1913; „Uragan”, București, 1922; „Prin Cetatea Carpaților”, București, 1928. De asemenea, a tradus comedii românești în limba franceză. Câteva manuscrise ale Adelei Xenopol se păstrează astăzi în Fondul Documentar Ipotești.