Unitatea bisericească în viziunea Mitropolitului Antonie Plămădeală

Mitropolitul Antonie Plămădeală, de la a cărui mutare la cer se ­împlinesc anul acesta două decenii, a fost unul dintre marii ierarhi ai ­Bisericii Ortodoxe Române din istoria sa recentă. S-a distins prin talent cărturăresc și printr-o uimitoare putere de muncă, lăsând posterității o operă monumentală, cărți și studii de referință în teologia pastorală, omiletică, istorică, cărți de spiritualitate și cultură, care vor rămâne ­pietre de hotar în istoria Bisericii și Neamului Românesc. Nu întâmplător a fost numit în imediata posteritate un Șaguna al zilelor noastre.

Mitropolitul Antonie Plămădeală, fiind unul dintre ierarhii de seamă ai contemporaneității, a făcut parte din multe delegații sinodale române care au vizitat alte Biserici și comunități creștine (ortodoxe, catolice, protestante etc.). A susținut confe­rințe, cursuri și comunicări în Spania, Anglia, Franța, Belgia, Germania, Suedia, Finlanda, Italia, Elveția, SUA, Australia ș.a. A acordat interviuri presei, a vorbit la radio și televiziune în aceleași țări. A fost membru de onoare al Academiei Române și al Academiei de Științe din Chișinău, din anul 1992, precum și membru al unor asociații culturale de peste hotare. Mitropolitul Antonie s-a aplecat într-un mod aparte spre mănăstirea închinată Maicii Domnului de Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, pe care a rectitorit-o așa cum o vedem astăzi. Aici a înființat o academie, unde a lăsat ca moștenire bogata sa bibliotecă de peste 50.000 de volume.

Așa cum spuneam la început, Mitropolitul Antonie a fost un mare păstor al Bisericii Ortodoxe din Ardeal și un cărturar de mare vocație, lăsând scrieri de o mare valoare, pe diverse teme ale teologiei, acoperind o arie bogată și oferind răspunsuri sau soluții la multe din problemele teologice sau realitățile practice, contemporane. Dintre multiplele teme la care oferă răspunsuri luminoase, mântuitoare, am ales în acest an omagial, al Centenarului Patriarhiei Bisericii Ortodoxe ­Române, o temă referitoare la unitatea bisericească.

Conștiință dogmatică ortodoxă limpede

Din scrierile sale, din interviurile date în urma dezbaterilor teologice avute la întâlnirile interreligioase reiese că Mitropolitul Antonie a avut o conștiință dogmatică ortodoxă limpede, desăvârșită aș spune, dar și o largă și luminoasă înțelegere față de eterodocși, față de problemele lor reale, radiind în idei și atitudini, în lumina și bunătatea evanghelică, hristică.

A păstrat și înmulțit harul lui Dumnezeu în sufletul său deschis și luminos, dăruit cu o inimă bună și largă, cu o minte luminoasă, cu o mare capacitate de sinteză și o memorie prodigioasă. Toate cuvintele Mitropolitului Antonie vor rămâne izvoare de lumină, de înțelepciune, inteli­gență și bunătate. Tema unității bisericești o tratează într-o vastă cuvântare: Dreapta credință. Unitate și Dezbinare, rostită în Catedrala din Sibiu la Duminica Ortodoxiei, din anul 1987, cuprinsă în cartea Tâlcuri noi la texte vechi.

Mai întâi, Mitropolitul Antonie amintește de biruința deplină a Ortodoxiei asupra iconoclasmului, sărbătorită festiv întâia oară la anul 842. Explicând pe scurt însemnătatea termenilor ortodox, sinod, ecumenic, el face apoi o incursiune fulgerătoare în istoria Bisericii Universale din primele zece secole. Accentuează impor­tanța Sinodului, atât local, cât și universal, ca fiind singurul mod de conducere a Bisericii, prin ga­ranția asistenței Duhului Sfânt. Într-un mod foarte succint, însă clar și sintetizator, amintește istoricul apariției fiecărei erezii din Biserica primară, care aduce dezbinare în Biserica lui Hristos. Fiecare acțiune de dezbinare, prin erezii, schisme, prin neascultare și nesupunere de Biserică, este menită să tulbure pacea și unitatea Bisericii, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu. Amintește locul și timpul fiecărui Sinod din cele șapte Ecumenice, ereziile pe care le-au combătut, precum și hotărârile luate de către Sfinții Părinți ai Bisericii care au participat la ele.

Marele dogmatist sârb contemporan, Sfântul Iustin Popovici, afirmă că unitatea Bisericii, unimea și unicitatea ei reies din unicitatea Persoanei Dumnezeului Om, Iisus Hristos. Și atunci, se întreabă Mitropolitul Antonie, dimpreună cu Sfântul Apostol Pavel: Oare S-a împărțit Hristos? (I Corinteni 1, 13). Din contextul temei larg tratate reisese că marele Mitropolit Antonie vede trei cauze principale ale tuturor ereziilor, schismelor și dezbinărilor din istoria Bisericii Creștine:

a) Marea și principala cauză a dezbinării este, întâi de toate, lucrarea Satanei, care umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8). Acesta lucrează dintotdeauna în istorie prin înșelăciune. Tot de la el vine și principiul Divide et impera (împarte și stăpânește).

b) A doua mare cauză este schisma din 1054, care a provocat puzderia de secte protestante și neoprotestante de mai târziu. ­Papa declarându-se pontifex maximus, întreaga eclesiologie, și practic unitatea Bisericii din Apus, se formează și se păstrează în jurul papei, care îl înlocuiește pe Hristos cu sine, se pune în locul Lui, de aici șubrezenia ei.

c) A treia principală cauză constă în citirea și interpretarea textelor Sfintei Scripturi, în afara Sfintei Tradiții, existentă și prezentă vie în Biserică.

Dezbinarea nu este un lucru plăcut lui Dumnezeu, scrie Mitropolitul, El fiind Dumnezeul păcii și unității... Mai apoi, orice dezbinare religioasă nu rămâne numai religioasă, ci se răsfrânge pe toate planurile vieții sociale și familiale, exempul netăgăduit fiind experiența trăită de românii ortodocși din Ardeal la anul 1700. Mitropolitul Antonie vede păstrarea neștirbită a păcii și unității în Biserică tocmai prin trăirea în interiorul Bisericii și prin ascultarea neabătută de învățătura ei. Arătând pericolul falsei interpretări a Sfintei Scripturi, făcută de către falși învățători, începători ai ereziilor și schismelor, care sunt povă­țuitori orbi ai orbilor (Matei 15, 14), ce calcă porunca unității, aduce trei citate din marele Sfânt Părinte Ciprian al Cartaginei:

1. Hristos ne-a dat pacea, ne-a învățat să fim uniți în cuget și în simțire, ne-a impus să păstrăm nestricate și necălcate în picioare legăturile dragostei, ale înțelegerii frățești. La Împăratul cerurilor nu poate să ajungă dezbinarea. La răsplata lui Hristos nu poate să ajungă acela care a pângărit dragostea lui Hristos față de noi, prin dezbinare vicleană (Sf. Ciprian al Cartaginei, „De catolicae ecclesiae” în colecția Părinți și Scriitori bisericești, vol. 3, București, 1981, p. 444).

2. Cine a ieșit din sânul Bisericii nu poate trăi sau respira, ci își pierde însăși mântuirea (Ibidem, p. 451).

3. Vedeți cum a fost unitatea Celui ce S-a rugat pentru noi, pentru ca precum Tatăl și Fiul una sunt, așa suntem și noi, în aceeași unitate, ca de aici să se poată înțelege cât de mult păcătuiește cel care sparge unitatea și pacea. Domnul pentru aceasta S-a rugat, voind ca poporul Său să trăiască, fiindcă El știa că dezbinarea nu duce la Împărăția lui Dumnezeu (Sf. Ciprian al Cartaginei, „De Dominica oratione”, în colecția Părinți și Scriitori bisericești, vol. 3, București, 1981, pp. 481-82).

Urmare acestor citate ilustrative ale Sfântului Ciprian, Mitropolitul Antonie pune fireasca întrebare: Cine sunt cei care dezbină de două mii de ani unitatea Ortodoxiei? Cine sunt cei care dezbină și astăzi? Și tot el răspunde: Cei care dezbină Ortodoxia sunt cei care rup din ortodoxie, (după ce ei sunt rupți) pe unii slabi la suflet și fără cunoștințe suficiente despre adevăr... Că și ei vorbesc despre ­Iisus, se roagă, cântă...

Ce obiectează aceștia Ortodoxiei? Succesiunea preoției, Sfintele Taine, Biserica, Sfânta Cruce, cinstirea icoanelor și moaștelor, Preacinstirea Maicii Domnului...

Ce poate fi mai absurd decât ca în numele lui Dumnezeu să fie contestate principalele arme ale lui Dumnezeu asupra diavolului și lucrări ale Sale în vederea mântuirii oamenilor? Aceasta vădește răutatea și viclenia lor, prin care lucrează de fapt viclenia și răutatea cosmică a satanei.

Biserica adevărată, Ortodoxia, a trăit două milenii în pacea și unirea lui Dumnezeu tocmai prin unitatea dogmatică a cre­dinței, exprimată în Crez și în învățăturile stabilite la cele șapte Sinoade Ecumenice, prin Taina preoției și prin celelalte Sfinte Taine, prin sfintele icoane, prin ajutorul Sfintei Cruci și al Maicii Domnului... Toate acestea Mitro­politul Antonie le expune cu dragostea și responsabilitatea păstorului bun, abundând argumentarea cuvântului său, prin citate din Sfânta Scriptură, scrierile Sfinților Părinți Bise­ricești, ­Pateric, Filocalie, Limonariu, Lavsaicon și din alte scrieri ­folositoare.

Toată învățătura sa, menită păstrării Unității Bisericii, izvo­răște din învățătura Evangheliei lui Hristos și din Sfânta Tradiție a Bisericii. Ea are curăția, acura­tețea dumnezeiască, a învățăturii dogmatice, fiind hrană adevărată, tare, sănătoasă, pentru minte și pentru suflet.

Are limpezimea unei ape de izvor, care curge prin munți, izbindu-se de stânci, dar și prin lunci înverzite, văi și dealuri liniștite, până la revărsarea în marea fericită a veșniciei. Unitatea Bisericii este Unitatea Treimii celei Sfinte, unite și nedespărțite, în a cărei comuniune intrăm prin Hristos, Ușa Tatălui. Este unitatea Ființei și Persoanei lui Hristos, Una în două firi unite, ne­împărțite și nedes­părțite, a jertfei Sale unice pe Cruce, prin care a biruit moartea, iadul și pe satan. Prin Cruce, Hristos nu doar ne-a mântuit și ne-a făcut părtași la biruințele enumerate mai sus, ci ne înnoiește mereu aceste bi­ruințe ale Persoanei Sale.