Adopţia, o faptă bună înaintea lui Dumnezeu

O transparenţă mai mare în procedura de adopţie, dar şi anumite facilităţi pe care statul le oferă, precum concediul de acomodare, au dus la creşterea numărului de familii care îşi doresc să ia acasă un copil din sistemul de protecţie. Ştefan C. s-a oferit în urmă cu 16 ani să fie tată pentru un copil abandonat în spital. Îşi aminteşte cum răbdarea şi credinţa că fiecare copil este un dar de la Dumnezeu au făcut ca astăzi Ionuţ să fie parte a familiei lor, împreună cu ceilalţi doi copii biologici veniți pe lume imediat după finalizarea adopţiei.

L-au adoptat pe Ionuţ pe când adolescentul de acum nu era mai mare de o şchioapă. Din acel moment, viaţa lor de tânără familie a început să se contureze tot mai frumos, transformându-se într-un mic univers al veseliei. „Avea doar 3 luni, era în spital, abandonat imediat după naştere. Mama lui şi-a dat în scris acordul ca băiatul să fie înfiat, dacă se vor găsi persoane interesate. A existat şi o problemă medicală, în sensul că soţia mea nu reuşea să ducă la bun sfârşit sarcinile, însă am căzut de acord că merită să ne străduim pentru a fi o familie împlinită. Şi cum altfel puteam fi decât să înfiem un copil, mai ales că eram convinşi, aşa cum suntem şi acum, că este o faptă bună, plăcută înaintea lui Dumnezeu”, ne-a spus Ştefan C. din Mureş.

„De potriviri se ocupă Dumnezeu”

Procedura adopţiei nu a fost deloc simplă. Părinţii adoptatori au fost nevoiţi să descurce hăţişul birocratic din urmă cu 16 ani. „Ne-am înarmat cu răbdare şi ne-am pus încrederea în Dumnezeu că, dacă va dori să se întâmple acest lucru, dacă va dori ca noi să fim părinţii lui Ionuţ, atunci aşa va fi. Mama copilului nu a revenit asupra deciziei, însă am avut emoţii. Am urmat calea legală, iar cei de la Direcţia Copilului ne-au explicat întregul proces. Este normal să existe anumite proceduri, chiar dacă durează”, este de părere Ştefan.

Din momentul în care el și soția sa l-au văzut prima dată în spital și până au putut să-l ia pe Ionuţ acasă au trecut aproximativ şase luni. Nu au căutat un anumit copil, în sensul că nu s-au ghidat după anumite criterii: „O cunoştinţă apropiată ne-a spus despre Ionuţ că a fost lăsat de mamă şi că poate fi adoptat. Când ne-am decis să înfiem un copil, nu ne-a trecut prin cap să urmăm anumite criterii de alegere, să fie băiat ori fată sau mai ştiu eu ce potrivire. De potriviri se ocupă Dumnezeu. Pur şi simplu ne-am gândit la el că era atunci un suflet părăsit care avea nevoie de noi şi noi aveam nevoie de el”. Până la pronunţarea sentinţei definitive de adopţie a mai trecut aproape un an.

Interviuri separate, anchete sociale, procese în instanţă… Nu mică le-a fost mirarea să descopere, pe parcursul procedurii de adopţie, că soţia era din nou însărcinată. Iar de data aceasta a dus sarcina cu bine la final. A născut o fată înainte de finalizarea procesului de adopţie. După alţi doi ani, a mai născut o fată. Acum sunt o familie fericită şi împlinită: „Avem, iată, trei copii. Cu tărie credem că nu a fost întâmplător, cu adevărat a fost lucrarea lui Dumnezeu ca Ionuţ să fie cel mai mare dintre cei trei copii ai noştri. Dacă ai dragoste pentru copii, treci peste toate, trebuie să ai şi răbdare, pentru că trebuie să respecţi anumite proceduri, termene, însă peste toate un copil trebuie văzut ca pe un dar de la Dumnezeu. Şi chiar dacă unii pot întâmpina anumite greutăţi în parcursul acesta al adopţiei, le spunem să nu-şi piardă speranţa şi să meargă cu determinare mai departe pentru că acolo unde nu e cu putinţă la oameni, este cu putinţă de la Dumnezeu”, îndeamnă Ştefan.

Pentru că adopţia, dincolo de frământări, de termene, de hârtii, este de fapt despre bucuria de a primi în inima ta, în casa ta, un copil însingurat, de a-i oferi, pe lângă dragoste, şansa la o viaţă mai bună. „Oricine vrea să facă un asemenea gest să nu deznădăjduiască atunci când apar anumite probleme, care oricum ar putea apărea și în alte condiții. Însă bucuria pe care o ai văzând cum crește şi se împacă cu ceilalți este copleșitoare”, susține Ştefan C.

„Părinţi pentru copii şi nu copii pentru părinţi”

În Registrul Național pentru Adopții erau înregistrați, la sfârşitul anului trecut, 3.123 de copii adoptabili, dintre aceștia 2.508 regăsindu-se în categoria celor „greu adoptabili”, potrivit datelor Autorității Naționale pentru Protecția ­Dreptu- lui Copilului și Adopții ­(ANPDCA). Reprezentanți ai Direcțiilor de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din unele județe afirmă că interesul pentru adopţie a crescut în ultimul an. Doar în judeţul Harghita, 26 de copii din sistemul de protecţie socială au ajuns în familii. 19 dintre ei au fost adoptaţi definitiv, iar ceilalți șapte au fost încre­dinţați către familii.

Nina Domokos, şef serviciu în cadrul DGASPC Harghita, afirmă, citată de Agerpres, că interesul manifestat de familii pentru adopţie este în continuă creştere, iar statisticile arată că în anul 2015 erau 16 familii care doreau să adopte. În 2018 au fost 30 de familii care şi-au declarat intenţia de a adopta copii, iar în acest an numărul celor aflate în evidenţă este de 36. Creşterea se datorează, potrivit acesteia, încrederii pe care familiile care îşi doresc să adopte o au în sistem, dar şi exemplului oferit de alte familii care au trecut prin această procedură.

„Noi căutăm întotdeauna părinţi pentru copii şi nu invers, copii pentru părinţi. De obicei, copiii, mai ales cei mai mici, sunt în asistenţă maternală. Familia lui este a asistentului maternal la care a fost plasat. Copilul care se doreşte a fi adoptat trebuie convins că merită, ceea ce nu este uşor, şi se întâmplă de multe ori ca ataşamentul faţă de asistentul maternal şi de familia acestuia să fie o piedică în adopţie”, a explicat Elekes Zoltan, directorul DGASPC Harghita.

Primul pas în procedura de adopţie

Teoretic, atât familiile, cât şi persoanele singure pot adopta un copil aflat în sistemul de protecţie şi declarat ca fiind adoptabil. Potrivit legii, persoanele condamnate definitiv pentru anumite infracţiuni sau persoanele cu boli psihice sunt excluse din start de la o asemenea procedură. Totodată, legea spune că prioritate la adopţie au rudele copilului până la gradul al patrulea, familiile care au adoptat fraţi ai copilului, tutorele sau altă persoană care poate demonstra că „s-a implicat direct şi nemijlocit în îngrijirea şi educarea lui, iar copilul manifestă un ataşament vizibil faţă de aceasta”.

Primul pas pentru adopţie este obţinerea atestatului, evaluarea în vederea obţinerii acestui document realizându-se în baza mai multor documente care să susţină o anumită conduită morală şi socială a familiei adoptatoare. Totodată, se vor lua în considerare şi caracteristicile psihologice, sociale şi medicale ale celorlalţi membri ai familiei sau ale altor persoane care locuiesc cu adoptatorii.

Valabilitatea atestatului de familie adoptatoare este de doi ani. Urmează o perioadă în care autorităţile încearcă să „potrivească” adoptatorii în raport cu nevoile copilului ajuns în sistemul de protecţie specială. Copiii din sistem sunt urmăriţi de către asistenţii sociali din cadrul Direcţiei pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) şi se încearcă, acolo unde este posibil, reintegrarea în familia naturală. În caz contrar, dacă părinţii sunt de acord, se deschide procedura de adopţie, însă, în anumite situaţii, dacă se constată că este spre binele copilului, adopţia se poate face şi fără acordul părinţilor.

În cazul în care există compatibilitate între un copil şi părinţii adoptatori, copilul se încredinţează noii familii pentru o perioadă de trei luni, la finalul căreia se propune sau nu încuviinţarea adopţiei ce va fi decisă prin sentinţă judecătorească. De la încuviinţarea adopţiei urmează o perioadă de monitorizare de doi ani, cu vizite periodice ale asistenţilor sociali, după care se poate închide definitiv procesul de adopţie.

Pentru încurajarea adopţiilor, statul român oferă şi anumite facilităţi, printre acestea numărân­du-se concediul de acomodare şi indemnizaţia de acomodare. Concediul se poate obţine de către oricare dintre soţi şi se acordă pentru o perioadă de maximum un an, iar indemnizaţia lunară de acomodare este de 1.700 de lei.