Alegeri şi cei aleşi

În 6 decembrie, Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte pe blândul şi bunul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, sfântul care prin viaţa sa pilduitoare ne arată chipul bunătăţii lui Dumnezeu. Pentru românii ortodocşi, ziua de duminică, 6 decembrie, va fi de două ori specială: pe de o parte, vor putea aduce prinos de mulţumire lui Dumnezeu şi sfinţilor Săi prin participarea la sfintele slujbe ale Bisericii, iar pe de altă parte îşi vor putea exercita un drept fundamental (la fel ca cel religios), dreptul la vot, ei fiind aşteptaţi la urne pentru a-şi alege deputaţii şi senatorii din Parlamentul României pentru următorii patru ani. Nimic mai simplu şi mai armonios într-o vreme în care totuşi frica de îmbolnăvire şi de moarte este pretutindeni, într-o lume în care problemele sociale necesită o rezolvare stringentă.

În contextul alegerilor parlamentare care vor avea loc duminică, dintru început voi afirma faptul că este firesc şi chiar de dorit ca aceia care se declară credincioşi să se intereseze de cele spirituale, de hrana sufletului, dar şi de viaţa politică (socială), să se îngrijească de abordarea şi rezolvarea problemelor politice, fie ca simpli cetăţeni, fie din poziţii mai înalte, ca reprezentanţi şi administratori ai puterii statale. Însă, este bine de ştiut şi că reţinerea sau abţinerea de la politică reprezintă, şi aceasta, o anumită luare de poziţie politică, adică interesul pentru viaţa politică al creştinilor nu trebuie să fie întotdeauna şi neapărat unul activ. În acest sens, un exemplu grăitor ne este oferit de cartea Judecătorilor din Vechiul Testament. În capitolul 9, versetele de la 8 la 15, se vorbeşte despre pilda sau mitul copacilor care au vrut să-şi ungă împărat peste ei, pildă rostită de Iotam, fiul lui Ierubaal de pe vârful muntelui Garizim. Prin această parabolă, Iotam le aducea aminte locuitorilor Sichemului de nelegiuirea pe care ei au făcut-o atunci când l-au ales pe Abimelec domnitor al lor.

Se spune că, odată, copacii au hotărât să-şi ungă împărat şi i-au zis măslinului să domnească peste ei. Dar măslinul nu a acceptat propunerea lor, deoarece nu dorea să-şi părăsească grăsimea sa cu care Dumnezeu Se cinsteşte şi oamenii se mândresc. Atunci, copacii au mers la smochin şi la viţa-de-vie şi, de asemenea, au fost refuzaţi. În cele din urmă, toţi copacii l-au rugat pe spin să le fie împărat. Spinul a acceptat propunerea, degradând astfel calitatea puterii. Vedem așadar că nu întotdeauna luarea de poziţie este benefică, ci poate duce adesea la degradarea vieţii politice. După cum afirma cândva eruditul profesor G. I. Mantzaridis, şi evitarea puterii politice de către cei demni de ea duce la exercitarea ei de către cei nedemni de ea. O obligaţie fundamentală a unui creştin este supunerea, care are trei forme distincte: supunerea faţă de Dumnezeu, supunerea faţă de aproapele şi supunerea faţă de stăpânitorii lumeşti (Romani 13, 1-8). Însă, dintre cele trei tipuri de supunere, numai supunerea faţă de Dumnezeu are o valoare absolută şi integrală. Celelalte două sunt relative şi parţiale: supunerea faţă de aproapele cultivă păstrarea iubirii frăţeşti, iar supunerea faţă de autorităţi are scopul menţinerii ordinii în societate.

Fiindcă nu politica ne mântuieşte, scopul puterii politice fiind acela de a regla viaţa de acum, nu pe cea viitoare, ideal ar fi să punem în balanţă, pe cât este posibil, adevăratele nevoi pe care omul le are. Experienţa de saţietate specifică societăţilor contemporane are implicaţii simbolice majore. Sondajele arată că experienţa de saţietate a societăţii, care nu trebuie confundată cu experienţa personală subiectivă de satisfacere a dorinţei, reprezintă o afinitate crucială a oamenilor, o aspiraţie individuală şi colectivă a realizării. Într-o eră a consumului excesiv (de alimente, reclame, ştiri, internet, jocuri virtuale etc.) se constată o teamă de lipsă, iar fericirea nu mai este ceva interior omului, adică o experiere încă de aici a Împărăţiei cerurilor propusă de creştinism, ci a devenit ceva cu totul exterior. Din acest motiv, să dăm cele ce sunt ale cezarului cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu (Luca 20, 25). Că vom merge sau nu la vot este o alegere cu ecouri strict în istorie, dar a-L slăvi pe Dumnezeu Creatorul, a-i cinsti pe sfinţii Săi, sau nu, este o alegere ce ne va determina în mod cert starea noastră din viaţa veşnică viitoare.