Alexander Schmemann
Renumit teolog ortodox, a fost decan al Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Vladimir“ din Crestwood, New York. A trecut la cele veşnice în anul 1983, la vârsta de 62 de ani.
Născut în anul 1921 în Estonia într-o familie de emigranţi ruşi, Schmemann şi-a petrecut tinereţea în Franţa, unde şi-a făcut studiile secundare şi universitare. A urmat studiile teologice în cadrul Institutului Teologic „Saint Serge“ din Paris. A fost hirotonit preot în anul 1946, iar până în anul 1951 a predat istoria bisericească la Institutul „Saint Serge“, când a fost invitat să predea în cadrul Facultăţii „Sf. Vladimir“ din New York. S-a remarcat ca un reprezentant de seamă al teologiei liturgice ortodoxe, în special prin percepţia sa asupra tradiţiei liturgice a Bisericii ca simbol şi expresie a credinţei creştine. Pe lângă activitatea didactică din cadrul Facultăţii „Sf. Vladimir“, pr. Schmemann a deţinut funcţii de profesor adjunct la Universitatea Columbia, Universitatea New York ş.a., fiind totodată invitat să susţină cursuri sau conferinţe la numeroase universităţi din SUA De asemenea pr. Schmemann s-a implicat activ ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe în dialogul interconfesional, deţinând funcţii în cadrul Departamentului de Tineret şi a Comisiei „Credinţă şi Constituţie“ a Consiliului Mondial al Bisericilor. În anul 1970 s-a implicat activ în proclamarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe din America, aceasta devenind astfel oficial independentă de Biserica Ortodoxă Rusă, dedicându-se unităţii jurisdicţionale etnice a Ortodoxiei din SUA În perioada regimului comunist din URSS, pr. Alexander Schmemann a fost mereu preocupat de soarta credincioşilor din această ţară. Timp de 30 de ani, predicile sale au fost transmise în limba rusă prin intermediul „Radio Libertatea“ acestea fiind ascultate de numeroşi credincioşi de-a lungul Uniunii Sovietice. Pr. Schmemann este autorul unor valoroase lucrări din domeniul Teologiei Practice şi Liturgicii, printre care se numără „For the Life of the World“ („Pentru viaţa lumii“); „Introduction to Liturgical Theology“ („Introducere în teologia liturgică“); „Church, World, Mission“ („Biserică, Lume, Misiune“) şi al unor importante articole sau studii, multe dintre acestea fiind traduse în numeroase limbi, pe întreg cuprinsul lumii.