Alte însemnări din timpuri vechi

În articolul publicat săptămâna trecută, am prezentat, pe scurt, un excepţional volum de documente pe baza cărora poate fi cunoscută şi circulaţia textelor de cult în Moldova, între anii 1796-1828, intitulat „însemnări de pe manuscrise şi cărţi vechi din ţara Moldovei“, al treilea din acest corpus, editat de istoricii ieşeni Ioan Caproşu şi Elena Chiaburu. Ne-am oprit mai întâi asupra unor însemnări privind evenimente istorice de epocă (războaiele ruso-turce) şi am consemnat, de asemenea, şi interesante referiri la viaţa bisericească: refugiul mitropolitului Veniamin „la Mănăstirea Neamţului în vremea moscalilor“, pelerinajul unei icoane, hirotonisirea la Iaşi a unor dascăli „din şase ţinuturi“ etc. Iată acum şi alte însemnări din acelaşi domeniu, dar mai ales notarea unor evenimente ieşite din comun, socotite demne de a fi păstrate în memoria urmaşilor. În anul 1802 se consemnează aducerea unor moaşte la Mănăstirea Secu: „Istorie din velet 7115, pentru aducere preasfintelor moaşte, care este piciorul cel drept al Sfântului Marelui Prooroc înainte Mergătoriului şi Botezătoriul Ioan, de unde au ieşit şi în ce chip şi de ce iubitor de Hristos creştin s-au adus aice, întru această creştinească ţară, şi acum să află în sfânta mănăstire a Secului, pre amăruntul voi spune“; aşadar, se poate constata că este doar începutul naraţiunii respective, scrisă pe un Codice miscelaneu cu învăţătură şi vieţi de sfinţi, de la Mănăstirea Noul Neamţ, din Basarabia. Ne impresionează şi astăzi meditaţia privind calităţile unui preot, dintr-o însemnare din 1815, pe un Molebnic din Străşeni, judeţul Lăpuşna: „Cine-i vrednic a primi preuţia: omul ce are viaţă îmbunătăţită şi râvnitor spre slava lui Dumnezeu şi cu învăţăturile legii lui Dumnezeu luminată“. Nu lipsesc nici însemnările despre vremuri grele abătute asupra oamenilor: „În vara anul 1815, din pricina secetii, păpuşoii s-au făcut foarte puţini şi răi, aseminea şi fân, încât în martie 1816 au agiuns chila de păpuşoi câte 30 lei, şi nu se găsea. Iar la 11 martie 1816 au început a ploua foarte tare, ţiind acele ploi 9 zile, şi la 20 martie au început a ninge şi a viscoli 3 zile fără veste, puindu-să un omăt foarte mare care au ţinut până la 29 martie. Şi fiindcă oamenii sfârşise fânu, au pierit multe vite şi nici să cumpere fân nu găsea“ (Istoria Ţării Româneşti de la 1777). Descrierea este, uneori, deosebit de meticuloasă, interesând şi ca document de limbă: „În zilele preaînălţatului domn Alexandru Ion Calimah voievod, întâmplându-mă în oraşul Iaşi, au plouat o ploaie foarte straşnică în anul 1797 iunie 18, gioi sara, la un ceas de noapte, plound ploaia în doi cu piatră, care piatră cumpănindu-o drept în cumpăna galbenilor, am aflat-o tocma patru dramuri, mai mare ca un ou de hulub. Şi am încredinţat scriind aice spre ştiinţă. Vasile Tomescu postelnic, Petrache Manu“. Şi sunt frecvente notaţiile despre fenomene cereşti, care făceau o cu totul altă impresie asupra oamenilor: „Să se ştie că la anul 1805 iunie 29, sara la 2 ceasuri de noapte, s-au întunecat lumina lunii, fiind întunecare până la 3 ceasuri şi giumătate, şi au rămas în micşurare cât o ste mare, cuprinsă fiind de o ruşală foarte înfocată, şi eu m-am aflat vornic în Botoşăni la acea vreme, având tovarăş pe aga Iordachi Frangopulu de la Ostrovul Axiia“, scrie un Ioniţă Başotă. Sau: „luni, la 20 ianuarie (1813), foarte tare ger fiind, s-au arătat curcubeu pă cer. Aceastea le-am văzut eu singur prea bine toate. Dară zic unii cum că s-ar fi arătat şi doi sori pe cer. Aceasta, cu drept, singur n-am văzut. Neculai Radu Cătană“. „Afuriseniile“ privind furtul sau orice înstrăinare a unei cărţi, frecvente în secolele trecute, sunt mai rare şi cuprind formulări mai simple, cum este şi aceea pe care o compune, în 1826, la vârsta de opt ani, viitorul mare filantrop Vasile Adamachi, la care, într-un cadru mai larg, vrem să ne referim în articolul viitor.