Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Steaua de argint din Betleem: untdelemn și sânge

Steaua de argint din Betleem: untdelemn și sânge

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Răzvan Bucuroiu - 23 Decembrie 2024

Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est“, adică „Aici S-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria“. Dar deja era prea târziu, Războiul Crimeei urma să înceapă doi ani mai târziu (1854) și avea să prefațeze cele două războaie mondiale care au răvășit (schimonosit) fața Europei și a lumii întregi. Rusia pravoslavnică, „ofensată” de actul de agresiune anticreș­tină petrecut în biserica din Betleem (orășel aflat pe atunci în componența Imperiului Otoman), avea să reacționeze dur. La fel și puterile europene. Măcelul era la un pas, care a și fost făcut parcă prea ușor…

Așadar, locul Nașterii Domnului a inspirat hecatomba morții, vreme de 3 ani (1854-‘56). Tinerii soldați erau trimiși la moarte folosindu-se inițial pretextul religios, fervoarea duhovnicească, elanul închinător. Era vremea când rușii descoperiseră pelerinajele în Țara Sfântă, spre care se îndreptau în număr din ce în ce mai mare, pornind din portul Odesa sau din cele din Crimeea, toate la Marea Neagră. Acolo s-au dus și luptele feroce dintre flotele combinate ale Marii Britanii și Franței împotriva forțelor navale rusești. Pierderi mari de ambele părți, Rusia a fost pusă la colț o vreme, Imperiul Otoman a prins o gură de oxigen. Pe care avea s-o piardă în 1877, tot pe mâna Rusiei, atunci când Balcanii s-au răsculat pentru dobândirea in­dependenței.

Însă importantă pentru noi, românii, este steaua de argint așezată pe o placă de marmură în grota în care, după tradiția bisericească consemnată pentru prima oară de Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, S-a născut Mântuitorul lumii. Grota se află dedesubtul Bisericii Nati­vității, iar steaua în 14 colțuri a fost donată de familia Mavrocordaților în 1717 cu respectiva inscripție în limba latină, deoarece în acel ceas istoric biserica aparținea catolicilor. Unele surse îl indică pe Sfântul Constantin Brâncoveanu ca donator, altele pe Ștefan Cantacuzino, însă un fapt rămâne cert: steaua în 14 colțuri, sărutată de milioane și milioane de pelerini, se află acolo din evlavia unui domnitor din Țările Române.

Biserica în sine are o demnitate istorică suverană, dublată de o taină duhovnicească de negrăit. Închinătorii pătrund în tăcere pe o intrare dăltuită în piatră, nu mai mare decât un stat de om (protecție pentru obiceiul musulmanilor de a intra călare în bisericile creștine), apoi caută cu privirea locul unde se coboară în măruntaiele templului. Acolo, dedesubt, se află peștera de odinioară în care a scâncit în lume Dumnezeu Însuși. În acea mină de aur duhovnicesc pelerinii coboară sfios cele câteva trepte, să nu tulbure somnul Pruncului și al mamei Sale. Liniștea pare mai mult de mormânt, decât de maternitate… Căci pe lângă bucuria nașterii bântuie presentimentul morții, tristețea mamei prin inima căreia va fi trecut sabia („Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi”, Luca 2, 35). Tot acolo pelerinii ortodocși se apleacă peste lespedea de piatră pentru a atinge cu buzele steaua de argint (în mijlocul căreia licăre uleiul sfințit), adică leagănul ceresc, dar și lumina pe care am primit-o prin Întrupare. Emoția e mare, candelele care veghează în jur sporesc misterul lucrurilor petrecute cu două mii de ani în urmă, de parcă ar fi fost ieri.

Deasupra, marea navă a bazilicii refăcută de împăratul Iustinian în secolul al 6 lea (după ce o biserică ceva mai modestă fusese ridicată de Sfântul Împărat Constantin și mama sa, Elena, în 339) străbate timpurile rezistând invaziilor (perșii au cruțat-o în 614 văzând picturile cu cei trei magi care purtau straie persane), cutremurelor (1834), incendiilor (1869) și războaielor care s-au succedat pe aceste locuri, aproape fără întrerupere. Loc al păcii, ai zice, casă a pâinii (Betleem asta înseamnă, în evreiește), topos al închinării și epicentru al mântuirii, biserica și Altarul de sub ea adăpostesc marea taină a iubirii desăvârșite a lui Dumnezeu pentru om, în așa fel încât S-a lăsat născut din Fecioară pentru ca nici un om să nu mai moară, definitiv, pe pământ. Ci să se nască, continuu, din apă și din duh.

Citeşte mai multe despre:   Betleem