Amintiri păstrate în suflet

În urmă cu mai bine de zece ani mă aflam pentru un timp în capitala Eladei. Ur­mam un curs de limbă greacă la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Atena și slujeam duminicile și sărbătorile la o mare bise­rică închinată Sfântului Pantelimon, din cartierul Aharnon. Nu cunoșteam pe ni­meni, metropola cu mai bine de patru milioane de locuitori era pentru mine „mulțimea însingurată”. În drumurile mele prin cetatea lui Pericle am descoperit într-o zi per­soana unui monah ardelean, care urma la Atena cursurile de doctorat. Slujea la Bise­rica „Sf. Vasile” din centrul Atenei (arhidiacon fiind pe atunci) și locuia în aceeași zonă centrală, într-un apar­tament oferit cu mărinimie de marele profesor și teolog Sava Aguridis. Condus de Cuvioșia Sa în unele zile de sărbătoare am descoperit frumusețile și vestigiile ve­chii cetăți cum ar fi, de exem­plu, Acropolele și Propileele. Am făcut mai târziu o excur­sie organizată de Sectorul Externe al Arhiepiscopiei Atenei tocmai în Peloponissos, vizitând Corintul, Nafplio, Tripoli și împrejurimile lor. La Tripoli, locul unde is­toria și frumusețile prezente se împletesc armonios, arhidiaconul de atunci a rostit pe dinafară, într-un pelerinaj peripatetic, Paraclisul Maicii Domnului, rugăciune care revenea firesc, odată cu lăsatul serii, în canonul zilnic de rugăciune.

Bursa mea nu reușea să acopere cheltuielile pe care trebuia să le suport în fiecare lună. Îmi amintesc cu re­cunoștință că au venit din țară, trimise de Dumnezeu, ajutoare la vreme. Arhidiaconul de care am amintit a făcut și el, discret, fapte bune cu mine. Bursa lui era mai consistentă și inima întot­deauna largă. La puțin timp după întoarcerea mea la Iași am primit un telefon care mă anunța că arhidiaconul cu pricina a fost ales episcopvicar. De la alegerea și hiro­tonia sa întru arhiereu s-au împlinit, nu de mult, nouă ani. La invitația pe care mi-a adresat-o pentru a participa la hirotonia întru arhiereu, n-am putut răspunde pozitiv. Nădăjduiesc că am fost în­țeles atunci de ipopsifiul care primea cel mai mare dar ofe­rit unui pământean. Persoa­na de care am amintit mi-a oferit suficiente motive să o consider apropiată. Discreția cu care a făcut binele, bună­voința, exemplul de rugă­ciune, iubirea pentru cuvân­tul scris, slujirea în taină și altele multe m-au impre­sionat și adeseori m-au uimit.

Împlinirea anilor de slujire arhierească a coincis și cu aniversarea zilei sale de naștere (născut în Tălmăcel, Sibiu, la 19 octombrie 1959) și cu ziua cinstirii sfântului protector de la Botez, dar și al sfântului mărturisitor pen­tru Ortodoxie al cărui nume îl poartă de la călugărie (tuns în monahism la 5 mai 1989, la Sf. Mănăstire Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, de către fericitul întru pomenire Antonie, Mitropolitul Tran­silvaniei).

Am scris aceste câteva cu­vinte despre un om de o mare discreție. La un moment dat mă gândeam nici să nu-i pomenesc numele. Si totuși o fac din următorul conside­rent: avem multe de învățat de la astfel de persoane. Preasfințitul Visarion Bălțat Rășinăreanul, arhidiaconul de al­tădată de la Atena, iubitorul de fapte bune facute-n taină, este unul dintre cei care au înțeles cuvintele Mântuito­rului: „Când faci binele, nu trâmbița cum fac fățarnicii, căci adevărat vă spun, își iau plata lor”. Aceste câteva măr­turii s-au scris în luna în care Preasfinția Sa aniversează ziua de naștere, ziua primirii harului arhieriei și pe cei doi sfinți protectori de la Botez și de la călugărie. Este o împă­trită sărbătoare prăznuită în bucuria Liturghiei și a slujirii permanente la Altarul mai marelui păstorilor.

* Arhim. Timotei Aioanei este Exarh cultural al Arhiepiscopiei lașilor