Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Dicționar teologic: sinaxar, sfeșnic, solee

Dicționar teologic: sinaxar, sfeșnic, solee

Galerie foto (8) Galerie foto (8) Repere și idei
Un articol de: Pr. Ciprian Bâra - 12 Iunie 2026

 

SINAXAR (gr. sinaxarion - adunare)

Carte liturgică bizantină, cu date mai bogate sau mai sintetice privitoare la sărbătorile fixe și viețile sfinților, pentru fiecare zi a anului liturgic; pasaje din Minei, care cuprind viețile sfinților, redate sintetic, pentru fiecare zi a anului. 

  • În Liturghier și Molitfelnic - calendar ortodox general, care indică sărbătorile și prăznuirea sfinților, pe luni și pe zile, utilizat pentru otpusturi sau pomenirea sfinților la diverse slujbe.
  • În Ceaslov - calendar ortodox general, care indică sărbătorile și prăznuirea sfinților, pe luni și pe zile și care cuprinde troparele și condacele cele mai importante.
  • În erminia picturii bizantine - registrele iconografice reprezentând scene din viețile sfinților, zugrăvite în pronaos. 

 

SFEȘNIC (slav. svetniku)

Suport de metal sau marmură, în formă cilindrică, cu un suport rotund în partea de jos, în partea superioară a lui așezându-se lumânări.

Sfeșnicul poate avea unul sau mai multe brațe, fiecare dintre aceste modele având un simbolism aparte. Astfel, sfeșnicul cu o singură lumânare - primikirion - închipuie unitatea Sfintei Treimi; sfeșnicul cu două lumânări - dikirion - simbolizează cele două firi ale lui Hristos; sfeșnicul cu trei lumânări - trikirion - ne aduce aminte de cele trei Persoane ale Sf. Treimi; sfeș­nicul cu șapte lumânări semnifică cele șapte daruri ale Duhului Sfânt; iar sfeșnicul cu douăsprezece lumânări ne aduce aminte de cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Hristos.

Atunci când arhiereul slujește la Sfânta Liturghie, acesta folosește pentru a binecuvânta poporul un sfeșnic cu două brațe, numit dicher, și un altul cu trei brațe, numit tricher.

Pe lângă sfeșnicele portabile, în fața icoanelor împărătești de pe catapeteasma Sfântului Altar, în fiecare biserică ortodoxă, stau două sfeșnice mari, fiecare, de regulă, cu câte trei brațe, ce poartă numele de sfeșnice împărătești.

 

SOLEE (gr. solea - solee, cor)

Locul din fața Altarului, supraînălțat cu o treaptă sau mai multe față de nivelul naosului, care leagă naosul de Altar.

În vechime, se numea și „cor”, întrucât de aici cântăreții bisericii dădeau răspunsurile liturgice la slujbe. În arhitectura bisericilor vechi, soleea era mai spațioasă, astfel ca pe ea să poată sta împăratul și împărăteasa, cu suita lor, când participau la slujbe, toți membrii clerului inferior (cântăreții, anagnoștii, ipodiaconii) și, pe scaune speciale, ctitorii bisericii.

Într-o a doua etapă, în unele catedrale chiar până astăzi, pe solee a rămas doar tronul episcopului.

Soleea are o certă funcție liturgică: pe ea se susține o parte însemnată din Sfânta Liturghie și din alte slujbe (ectenii, citirea Sfintei Evanghelii, predica, împărtășirea credincioşilor).

 

Bibliografie generală

Lucian Petroaia, „Sinaxar”, în Ștefan Buchiu, Ioan Tulcan (coord.), Dicționar de teologie ortodoxă, Ed. BASILICA, București, 2019.

Marian Vîlciu, „Sfeşnic”, în Ștefan Buchiu, Ioan Tulcan (coord.), Dicționar de teologie ortodoxă, Ed. BASILICA, București, 2019.

Lucian Petroaia, „Solee”, în Ștefan Buchiu, Ioan Tulcan (coord.), Dicționar de teologie ortodoxă, Ed. BASILICA, București, 2019.

Citeşte mai multe despre:   Dicționar teologic