Galatenii, reuşita misionară a Apostolului Pavel

După activitatea din insula Cipru, Pavel împreună cu cei doi apropiaţi, Barnaba şi Ioan Marcu, se îmbarcă spre continent cu scopul de a vesti Evanghelia în oraşele din sudul Turciei de astăzi, teritoriu care cuprindea în vremea aceea provinciile Pamfilia şi Galatia. Galatia era locuită de populaţie grecească, de galateni - celţi strămutaţi din Galia şi estul Europei în anii 278-277 î. Hr., de evrei şi de romani, în special soldaţi care păzeau frontiera de răsărit a imperiului.

Zona Galatiei se remarca printr-o reţea de drumuri foarte bune din perioada elenistică, dar şi din cea romană, care facilitau transportul rapid de trupe şi provizii acolo unde o ameninţare apărea. Se pare că Pavel cunoştea foarte bine zona care nu era departe de Tarsul Ciliciei, locul său de naştere, şi a înţeles că astfel şi el se putea deplasa cu uşurinţă din oraş în oraş. De altfel, cetăţenia lui romană îi garanta şi o oarecare protecţie din partea autorităţilor şi soldaţilor romani, sau cel puţin o tolerare din partea lor a activităţii sale.

Cei trei misionari pleacă din Cipru, din Paphos, şi ajung în Perga Pamfiliei. Aici, Ioan Marcu, nepotul lui Barnaba, probabil nefamiliarizat cu contextul elenistic, cu limba şi cultura grecească, se întoarce la Ierusalim. Nu ştim exact ce au făcut apostolii în Perga. Se pare că a fost doar un oraș unde au debarcat, pentru că ei merg mai departe în Antiohia Pisidei. Merg pe Via Sebaste, un drum construit de romani în perioada 26 î.Hr. - 5 d.Hr., care străbătea Munţii Taurus. Antiohia Pisidei a fost întemeiată de regii dinastiei Seleucide care au fondat şi Antiohia Siriei. Zona era locuită în mod special de descendenţi ai galilor (celţilor) care veniseră cu aproape trei secole în urmă aici, dar care erau deja elenizaţi. Datorită firii lor războinice, grecii şi romanii au avut probleme cu ei, astfel că cei din urmă au colonizat aici veterani - soldaţi romani retraşi din serviciul militar, de aceea oraşul avea statutul de colonia, adică un avanpost militar într-o zonă cu posibile probleme. Romanii erau deosebit de atenţi la galateni - celţi, dar aveau o anumită indiferenţă faţă de evrei, care nu constituiau o ameninţare pentru ei, de aceea Pavel se simte în relativă siguranţă aici din partea autorităţilor romane.

Conţinutul predicii pauline

Apostolii Pavel şi Barnaba se îndreaptă către sinagoga locală care era formată din evrei vorbitori de limba greacă şi prozeliţi, acei păgâni „temători de Dumnezeu” care nu se convertiseră deplin la iudaism, dar care păstrau o anumită apropiere faţă de sinagogă. O parte din aceşti oameni „temători de Dumnezeu” erau galateni - celţi, care nu erau atraşi nici de cultul păgân elenistic şi apoi roman, nici de cultura greacă, şi îşi păstrau o anumită independenţă culturală prin apropierea de sinagoga iudaică.  Cunoscând că sunt evrei din Ierusalim, sau din zone iudaice puternice, evreii de la sinagogă îi invită pe Pavel şi Barnaba, după lecturile ritualice din Lege şi Proroci, să zică un „cuvânt de mângâiere către fraţi”. Pavel ia cuvântul şi le împărtăşeşte învăţătura noii căi, a Bisericii. Predica lui Pavel este consemnată la Fapte 13, 16-41. Ea este o incursiu­ne în istoria vechi-testamentară şi a făgăduinţelor făcute de Dumnezeu poporului ales, în special lui Avraam şi lui David. El spune că aceste făgăduinţe s-au împlinit în Iisus Hristos - Mesia, Fiul lui Dumnezeu întrupat, pe care mai-marii poporului din Ierusalim L-au omorât, dar Dumnezeu L-a înviat. Promisiunea nemuririi, a nestricăciunii casei lui, făcută lui David, se împlineşte în Iisus Hristos, şi prin credinţa în El este asumată de evrei. Pavel atinge şi problema păcatelor. Acestea erau ispăşite de poporul evreu prin sacrificiile ritualice la Templu. Pavel le spune că păcatele lor au fost iertate o dată pentru totdeauna prin jertfa lui Hristos - „prin Acesta vi se vesteşte iertarea păcatelor” (v. 38). Acest mesaj era deosebit de impactant pentru evrei, care trăiau sub presiunea Legii vechi, a sutelor de porunci care cereau îndeplinirea actelor de curăţie, de ispăşire a păcatelor prin jertfe şi alte rânduieli curăţitoare. Mesajul iertării păcatelor în Iisus Hristos îi privea în mod special şi pe cei care erau apropiaţi de sinagogă, „temătorii de Dumnezeu”, pentru că prin această chemare universală ei nu mai sunt priviţi ca membri de categoria a doua, ci în Biserică devin membri deplini, iar pe de altă parte, aveau spectrul cultului păgân care era împovărător prin multitudinea de jertfe care se cereau aduse. Calea vestită de Pavel produce o trezire în rândul populaţiei, astfel că după ce le vorbeşte iudeilor în sinagogă, el este chemat de nea­muri, prozeliţi şi păgâni, să le vestească şi lor Evanghelia mântuirii în Iisus Hristos - „şi ieşind ei din sinagoga iudeilor, îi rugau neamurile ca sâmbăta viitoare să li se grăiască cuvintele acestea” (v. 42).

Asistenţa Duhului Sfânt

Succesul misionar al lui Pavel, care îi atrage la credinţă pe prozeliţi şi pe păgâni, trezeşte mânia evreilor ataşaţi de sinagogă. Pavel şi Barnaba merg în continuare în Iconiu cu noua perspectivă misionară: vestirea Evangheliei către păgâni. Lucrarea apostolilor era însă asistată de Duhul Sfânt care umplea inimile celor care ascultau cuvintele lor şi le aducea bucurie pentru primirea veştii mântuirii în Iisus Hristos. În Iconiu, suntem deja în anul 47. Şi aici au succes în rândul neamurilor, iar, la fel, iudeii doresc să îi omoare pe cei doi misionari pentru ceea ce ei numeau blasfemie. Aici, Pavel şi Barnaba încep să săvârşească minuni şi semne. Populaţia oraşului ajunge să fie divizată în urma predicii lor (Fapte 14, 4).  Iconiu era un oraş considerat deja străvechi în secolul I. Era un important centru al cultului păgân. Cetăţenii lui credeau că oraşul a fost întemeiat de semizeul Perseu folosind capul tăiat al Medusei.

Sunt interpretaţi ca Zeus şi Hermes

După câteva luni petrecute în Iconiu, apostolii merg în Lystra, provincia Licaonia, un oraş mic, o colonie romană formată din veterani. La intrarea în oraş, Pavel vindecă un om olog, un om care nu putea merge, fiind din naştere în felul acesta. Locuitorii oraşului, în mare parte galateni şi romani, presupun că Pavel şi Barnaba sunt zeii Hermes (Mercur) şi Zeus (Jupiter) sub înfățișare omenească. Credinţa lor se baza pe o legendă locală care spunea că, în vechime, Zeus şi Hermes i-au vizitat pe locuitorii din această zonă sub forma a doi călători. Negăsind ospitalitate la nimeni, zeii au şters de pe faţa pământului populaţia necinstitoare, cu excepţia unei familii bătrâne care le-a acordat găzduire. Având în minte acest episod mitologic şi impresionați de minunea săvârșită de Pavel, cetăţenii au adus un taur (simbolul lui Zeus) împodobit cu ghirlande şi doreau să îl aducă jertfă lui Pavel şi Barnaba. Cu greu apostolii îi conving că şi ei sunt oameni, rupându-şi hainele. Ulterior, şi în acest oraş au venit iudeii din celelalte cetăţi unde Pavel a predicat şi uneltesc uciderea celor doi misionari. Ei reuşesc să îl lovească cu pietre pe Apostolul Pavel, aruncându-l afară din cetate, gândind că a murit. Ucenicii îl găsesc şi se roagă pentru Pavel, care se reface în mod miraculos. În ziua următoare, Pavel îşi ia rămas-bun de la creştinii din Lystra. Printre aceştia se afla şi un tânăr cu numele Timotei, pe jumătate evreu, mama sa Eunice, evreică, fiind o creştină devotată, la fel şi bunica sa. Acesta va deveni ucenic apropiat lui Pavel. După o misiune reuşită în Derbe, apostolii se întorc prin oraşele pe unde au mai trecut, întăresc comunităţile în credinţă şi le aşază bătrâni - prezbiteri  care trebuiau să îndrume mai departe comunitatea, să administreze tainele, în special Botezul şi Sfânta Euharistie - Frângerea pâinii, să conducă cultul şi să judece eventuale dezacorduri între creştini.