Androcles şi leul
Un foarte bogat patrician roman, pasionat de luptele cu gladiatori, şi-a cumpărat într-o zi un sclav grec pe nume Androcles. Dar nu atât pentru curajul şi forţa trupului îl achiziţionase stăpânul, cât pentru a avea un îngrijitor la tigrii şi leii pe care-i îndrăgea foarte mult. Fiindcă, am uitat să menţionez, latinul deţinea o avere nemăsurată şi creştea animale sălbatice pe care uneori le aducea în circul de la Roma pentru a-şi arăta cruzimea faţă de creştinii mărturisiţi.
Androcles, deşi avea zilnic o companie sălbatică şi crudă, cel puţin era la adăpost de pierderea vieţii în luptele dintre nemiloşii gladiatori. Dar nici cu leii sau panterele viaţa nu era uşoară. Însă grecul a reuşit să se împrietenească cu fiarele. Mai cu seamă atunci când ele s-au îmbolnăvit, iar el le-a redat sănătatea. Ba chiar unui leu care şchiopăta, având o rană la picior, i-a scos spinul, i-a curăţat rana, i-a spălat-o, în timp ce animalul suferea cu multă răbdare.
Nu după mult timp, leul s-a simţit mai uşurat de dureri, şi sărind şi bătând din coadă, a lins cu recunoştinţă mâinile şi picioarele doctorului său.
Dar într-o bună zi, stăpânul lui Androcles a aflat că acesta este creştin. I-a spus să renunţe la credinţa sa în schimbul vieţii, dar fiindcă sclavul a refuzat oferta, a urmat condamnarea la moarte prin lupta cu fiarele sălbatice în circ. Patricianul şi-a înfometat câteva zile menajeria, iar în ziua când a fost anunţată execuţia, lumea s-a adunat în jurul arenei. Se auzeau numai răcnetele leilor flămânzi închişi în cuşti. În tribune domnea o tăcere înspăimântătoare. Lumea aştepta spectacolul sângeros. A fost adus Androcles în mijlocul circului şi li s-a dat drumul fiarelor. Spectatorii cu sufletul la gură erau cutremuraţi de ceea ce urma să vadă. Faţă în faţă se aflau Androcles sclavul şi leul nemâncat de trei zile pe care grecul îl salvase de la moarte. Poporul a rămas uimit când a văzut că leul înfometat, în loc să-l sfâşie pe sclav, s-a învârtit pe lângă el, apoi s-a culcat la picioarele lui ca un câine credincios alături de stăpânul său.
Cârmuitorul ţinutului aceluia, care era patricianul nostru, nu mai înţelegea nimic. Ştia că el, deşi fiarele îl cunoşteau, pentru nimic în lume nu ar fi putut să se apropie de animalele înfometate fără să îşi pună în primejdie viaţa. Iar acum, ce vedea? Sclavul şi leul stăteau împreună ca doi prieteni buni.
Lumea aclama, cerând cruţarea vieţii lui Androcles şi chiar eliberarea lui. Patricianul a trebuit să se supună publicului. Androcles a devenit liber datorită binelui făcut leului. Morala acestei pilde este simplă: bine faci, bine găseşti. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din volumul „Istorioare moral-religioase“, pr. Valeriu Dobrescu, Parohia „Sfânta Treime“, Azuga, 2007)