Antim, ierarhul sfânt și tipograful de geniu

Deși georgian de neam, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a iubit nemăsurat evlavia, cultura și limba poporului român, devenind unul dintre marii ctitori ai limbii liturgice românești. El a lăsat epocii sale și tuturor românilor de după el o adevărată lume a tipăriturilor creștine: cărți de slujbă, Psaltirea și Noul Testament, lucrări de învățătură pentru preoți, predici, ghiduri catehetice, scrieri pentru întărirea Ortodoxiei și combaterea unor erezii. Activitatea sa tipografică însumează un număr impresionant de volume, majoritatea lucrate de el însuși.

În cei aproape 30 de ani cât a viețuit pe meleagurile românești, talentatul Mitropolit Antim a lucrat și supravegheat tipărirea a 64 de cărți, 38 dintre ele apărute cu osteneala lui. Lucrările au fost tipărite astfel: 21 la București (în perioadele 1691‑1694, 1701‑1705, 1715‑1716), 15 la Mănăstirea Snagov (1694‑1701), nouă la Râmnic (1705‑1707), 18 la Târgo­viște (1709‑1715) și una la Mănăstirea Antim (1716). Cărțile au fost imprimate în mai multe limbi: 30 în limba greacă, 24 în limba română, două în slavonă, opt bilingve, dintre care patru slavo‑române, două greco‑arabe și una greco‑română, iar o carte în trei limbi, greco‑slavo‑română. Din toate acestea, 17 s‑au tipărit în forma dată de Antim pentru prima oară, iar alte opt s‑au retipărit chiar în vremea sa. Mitropolitul Antim însuși a scris patru cărți originale, 10 au pre­fețe sau scrisori cu dedicație compuse de el, pentru cinci cărți a scris versuri, altor șase le‑a adăugat un cuvânt final, iar șase sunt tălmăcite de el din limba greacă. Se mai știe că șase lucrări au fost tipărite cu cheltuiala sa, cinci cu binecuvântarea sa și alte 10 s‑au dat în dar cititorilor.¹

Sfântul Antim Ivireanul este însă cunoscut în Biserica Ortodoxă Română și ca predicatorul exemplar, care a izbutit să transmită învăţăturile de credinţă creştină într‑un stil unic, îmbinând sensibilitatea duhovnicească şi experierea mistică a adevărurilor creştine cu erudiţia, iscusinţa interpretării şi persuasiunea demonstraţiei oratorice. Învăţăturile Sfintei Scripturi, cântările liturgice, pildele înţelepţilor profani, exemplele din viaţa omului şi a naturii înconjurătoare, toate se împletesc în predicile sale într‑o sinteză minunată a Duhului şi a Adevărului, spre folosul credincioşilor. Didahiile sale (28 de predici și cuvinte catehetice), rostite în perioada slujirii lui ca mitropolit, ni se descoperă ca o operă complexă, în care sunt prezentate şi armonizate învăţături dogmatice, liturgice, morale, îndemnuri şi rugăciuni personale într‑o exprimare românească excepțio­nală și originală, cu o unitate neegalată de sensibilitate poetică şi viziune teologică.

Ctitorul limbii liturgice românești

Scrierile Sfântului Antim ne dezvăluie uriașa lui cultură teologică și laică, sintetizată în adevărate capodopere dedicate catehizării și îndrumării preoților în misiunea lor de păstori, precum Învăţătură pre scurt pentru taina pocăinţii, Chipurile Vechiului şi Noului Testament, Învăţătură bisericească, Capete de poruncă la toată ceata bisericească. Alte texte rămase de la Sfântul Antim sunt scrisori, prefețe, postfețe și dedicații la cărțile tipărite de el, unele fiind adevărate comori teologice și literare. Se observă, astfel, pe lângă imensa prețuire pentru domnitorul Constantin Brâncoveanu, atât cultura vastă a ieromonahului, Episcopului și Mitropolitului Antim Ivireanul, cât și ușurința cu care se exprima în limbile română, greacă, slavonă, georgiană și arabă.

La 5 februarie 1713, de ziua prăznuirii Sfintei Agata, în urma unei descoperiri dumnezeiești, mitropolitul se hotărăşte să clădească Mănăstirea Tuturor Sfin­ților pe locul unde era o veche biserică de lemn cu hramul îSfântul Ierarh NicolaeÎ, în care se păstra Sfântul Mir. Sfântul Antim pune toată averea sa pentru ridicarea din temelie a acestui locaş „întru slava şi mulţumită însuşi celui întru Troiţă Dumnezeu şi întru cinstea şi lauda Tuturor Sfinţilor dimpreună, încât să fie şi să se numească mănăstire a Tuturor Sfinţilor, cărora am şi închinat‑o şi pe numele lor am zidit‑o, ca să se prăznuiască întru ea cu mărire şi să se cinstească necontenit cu laude şi cu cântări, ca nişte prieteni ai lui Dumnezeu şi ajutători şi sprijinitori tuturor pravoslavnicilor creştini”.²

Planurile de execuţie ale Mănăstirii Antim

În afară de averea personală, Mitropolitul Antim mai dobân­dește, fie în dar, fie prin cumpărare, diverse obiecte, terenuri sau imobile de la creştinii din Bucureşti şi din alte oraşe. Mănăstirea a fost construită în „mahalaua popii lui Ivaşco”, nu departe de Dealul Mitropoliei, la aproape două sute de metri spre apus.³ Sfinţirea bisericii are loc în anul 1715. Ierarhul, și ctitorul mănăstirii totodată, a întocmit cu mâna lui planurile de execuţie ale așezământului, două dintre ele păstrându-se până în zilele noastre: planul original al bisericii, pe hârtie, ataşat testamentului său cu privire la mănăstire, şi planul pe pergament, din 1713⁴.

Bucuros că a reuşit să dea capitalei Ţării Româneşti una dintre cele mai frumoase podoabe de arhitectură, sculptură și pictură bisericească, Mitropolitul Antim întocmeşte un regulament, prin care lasă dispoziţii cum să fie organizate şi administrate clădirile și averile mănăstirii. Regulamentul Așeză­mântul cinstitei mănăstiri a Tuturor Sfinților, început la 24 aprilie 1713, odată cu începerea construcţiei, este completat la 15 martie 1716⁵ și, în final, este recapitulat și confirmat prin Hrisovul arhieresc din 20 iulie 1715, când toate lucrările „cu ajutorul Dătătorului de bine, Dumnezeu, s‑au lucrat și la săvârșire bună au venit”⁶.

Tradiţia menţionează că toate sculpturile din piatră (ale iconostasului, ale picioarelor coloanelor şi ale ancadramentelor de la ușă și ferestre) cu motive vegetale, ca şi zugrăveala din biserica mare şi din paraclis, au fost executate după schiţele mitropolitului ctitor, care a şi pictat câteva icoane în stil bizantin pe ziduri, alături de Preda Zugravul⁷. Tot Sfântul Antim Ivireanul a sculptat și ușa de lemn a bisericii şi a realizat cele două icoane⁸ de lângă iconostas: icoana Tuturor Sfinţilor, în partea dreaptă, şi icoana celor Patru Sfinţi (Alexie, Nicolae, Antim şi Agata, ocrotitori ai Mitropolitului Antim), în partea stângă.

Prima bibliotecă publică de împrumut

Tot în cadrul mănăstirii bucureștene, Sfântul Antim a întemeiat prima bibliotecă publică de împrumut din Țara Românească și a rânduit ca din veniturile obștii să fie ajutați mai mulți săraci, îmbinând astfel Liturghia cu filantropia, spiritualitatea cu practica și cultura cu misiunea.

Trăitor și mărturisitor al Ortodoxiei, Sfântul Antim Ivireanul a purtat relații apropiate cu întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe surori din Răsăritul creștin aflat sub stăpânirea turcească (Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Constantinopol), ajutând la promovarea învățăturii creștin‑ortodoxe în acele țări.

La București, în perioada 1701‑1702, Sfântul Antim a tipărit primele cărți în limba arabă (Liturghierul și Ceaslovul în variantă bilingvă greco‑arabă) pentru creștinii din Siria, unde a trimis și prima tipografie cu caractere arabe (la Alep, în 1704). În anul 1708, mitropolitul ivirean a trimis o tiparniță în Georgia, țara sa natală, unde, la Tbilisi, ucenicul său Mihail Iștvanovici a scos la lumină primele 10 cărți liturgice și catehetice (1709‑1711)⁹. De asemenea, în 1714, Mitropolitul Antim i‑a trimis Patriarhului Hrisant Notara litere turnate în plumb necesare tipografiei gre­cești a Patriarhiei Ierusalimului.

Înflăcărat patriot şi luptător împotriva asupririi turceşti, ca şi voievodul şi susţinătorul său Constantin Vodă Brâncoveanu, Mitropolitul Antim a fost acuzat de trădare și arestat de Nicolae Mavrocordat (primul domnitor fanariot) în septembrie 1716. Forţat să‑şi dea demisia, pe care a refuzat-o, eruditul și bătrânul ierarh a fost caterisit pe nedrept de Patriarhia Ecumenică, pe motiv de răzvrătire față de turci și magie, fiind condamnat la exil pe viaţă la Mănăstirea îSfânta EcaterinaÎ de pe Muntele Sinai. Pe drum, însă, în ultimele zile ale lunii septembrie 1716, ostaşii turci l‑au omorât (cel mai probabil, din ordinul vizirului care locuia la Adrianopol), aruncându‑i trupul în apele râului Tungia (un afluent al Ma­riței)¹⁰, la ieșirea din Adrianopol spre Constantinopol. Astfel și‑a încheiat martiric viața cel care s‑a pus zi de zi în slujba lui Hristos¹¹.

Abia după 250 de ani, la 8 martie 1966, Patriarhia Ecumenică a anulat nedreapta sentinţă de caterisire dată asupra marelui Ierarh Antim Ivireanul¹².

Canonizarea Sfântului Ierarh

În ședințele de lucru din 20‑21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, „chemând în ajutor pe Milostivul Dumnezeu, proclamă solemn și așază în rândul sfinților, prin trecerea în calendarul Bisericii noastre”¹³, pe cel mai mare ierarh martir şi predicator al Ţării Româneşti, Antim Ivireanul, rânduindu‑i ziua de prăznuire la 27 septembrie. Trebuie subliniat faptul că această canonizare „schimbă complet datele personalităţii sale, sacralizându‑i şi opera, pornită din autenticitatea unei gândiri religioase”¹⁴.

Deși nu ne‑au rămas sfintele sale moaște drept confirmare palpabilă, sfințenia Sfântului Antim este vizibilă în jertfelnicia vieții lui de fiecare zi, în sfaturile și experiențele lui duhovnicești, precum și în atitudinea răbdătoare și neagresivă. Sfântul a lucrat neîncetat pentru propășirea Bisericii și a credincioșilor orto­docși. De 300 de ani, Sfântul Martir lucrează și mijlocește în cer, alături de ceilalți sfinți ierarhi, pentru luminarea oamenilor în credință și în viața duhovnicească, mulți creștini bucurându‑se de ajutorul și ocrotirea lui.

Alături de cărțile tipărite sau scrise de Sfântul Antim, în Bucu­rești se mai găsesc doar câteva o­biecte liturgice de la el: un potir de argint aurit, realizat în 1694, pe când era egumen la Snagov, un antimis imprimat de el ca Mitropolit al Ungrovlahiei, și un epitaf brodat cu fir de aur și argint, din 1714, afierosit probabil Mănă­stirii Tuturor Sfinți­lor. De asemenea, la biblioteca Mănăstirii Neamț există un Liturghier româ­nesc, tipărit în 1713 cu binecuvântarea Sfântului Antim Ivireanul (dăruit de Sfântul Cuvios Pahomie de Gledin Mănăstirii Pocrov în 1716), pe care este scris: „Această preasfântă şi dumnezeiască Liturghie rumânească este a mea Pahomie - me‑a dăruit‑o sfiinţia sa Antim Mitropolitul din Ţara Rumânească şi eu o dau la Sihăstria la Pocrov ca să fie acolo în veci...”

Însă, mai mult decât aceste moșteniri materiale, urmele radiante lăsate în Biserica Ortodoxă și în cultura românească de eruditul și smeritul ierarh martir fac vie recunoștința în inimile tuturor credincioșilor care beneficiază de lucrările lui. Sfântul Antim Ivireanul a împlinit cuvântul Mântuitorului Hristos, care spune: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). De aceea și apropierea noastră de Sfântul Antim nu‑și are temeiul într‑o curiozitate pur științifică, ci în evlavia euharistică față de Dumnezeu, Cel ce lucrează neîncetat în lume prin sfinții Săi.

 

Note:

¹ ‑Cf. pr. Niculae Șerbănescu, „Antim Ivireanul tipograf”, în rev. BOR, nr. 8‑9 / 1956, p. 750.

² ‑Hrisovul arhieresc, Arhivele Statului, document pe pergament nr. 13.

³ ‑Prof. dr. Ion Nanu, „Un monument istoric de artă religioasă: Ctitoria Mitropolitului Antim Ivireanul”, în rev. BOR, nr. 3‑4 / 1961, p. 227.

⁴ Ibidem, p. 226.

⁵ ‑Sfântul Antim Ivireanul, Scrieri, pp. 77, 99.

⁶ Hrisovul arhieresc, în vol. Scrieri, p. 75.

⁷ ‑Cel care a pictat și Mănăstirea Horezu în vremea când Antim era Episcop de Râmnic. A se vedea prof. Victor Brătulescu, „Mitropolitul Antim, ctitor de lăcașuri sfinte”, în rev. BOR, nr. 8‑9 / 1956, p. 823.

⁸ ‑Cf. prof. dr. Ion Nanu, Un monument istoric de artă religioasă: Ctitoria Mitropolitului Antim Ivireanul, revista BOR, nr. 3‑4, 1961, pp. 274, 313, 314.

⁹ ‑„Cuvântarea Mitropolitului Firmilian al Olteniei în Solemnităţile comemorării a 250 de ani de la moartea martirică a mitropolitului Antim Ivireanul”, în rev. BOR, nr. 9‑10 / 1966, p. 958.

¹⁰ ‑Anton Maria Del Chiaro, Revoluțiile Valahiei, p. 142. Și cronicarul Radu Popescu, și cărturarul Mitrofan Gregoras (contemporanii lui Antim) susțin acest lucru. Această ipoteză o afirmă și majoritatea cercetătorilor: Episcopul Melchisedec Ștefănescu, Constantin Erbiceanu, Nicolae Iorga, Dan Horia Mazilu, Gabriel Ștrempel ș.a.. Există și alte ipoteze referitoare la asasinarea Sfântului Antim la Snagov sau la Dunăre, dar acestea nu sunt întemeiate pe documente din vremea lui Antim.

¹¹ ‑Prezentarea pe scurt a vieții și lucrării mântuitoare a Sfântului Antim Ivireanul a fost realizată pornind de la articolul pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, „Un nou sfânt al Bisericii noastre, Mitropolitul Antim Ivireanul”, în volumul Antologie aghiografică românească, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1994, pp. 211‑214 și de la schița biografică realizată de acad. Gabriel Ștrempel în volumul: Sfântul Antim Ivireanul, Didahii, ed. 2010, pp. 43‑50.

¹² Sfântul Antim Ivireanul, Scrisori, pp. 159‑160.

¹³ ‑Act sinodal al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române privind canonizarea unor sfinţi români, 20 iunie, 1992.

¹⁴ ‑Paul Aretzu, „Antim Ivireanul sau arta credinţei”, în rev. Lumina lumii, nr. 19‑20 / 2011, p. 19.