„Apărătorii credinţei în Sfânta Treime”

Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur este un bun prilej de a ne reaminti vieţile lor pline de virtuţi, lucrarea lor misionară, duhovnicească şi filantropică, dar şi contribuţia extraordinară pe care au avut-o în apărarea dreptei credinţe. Despre actualitatea teologiei lor şi despre modelele de trăire creştină autentică oferite de cei trei mari Sfinţi Părinţi am vorbit cu pr. conf. dr. Mircea Ielciu, profesor emerit la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu.

Părinte profesor, Sfinţii Trei Ierarhi au rămas în istoria creştinismului drept autentice modele de trăire a Cuvântului dumnezeiesc, ei fiind ocrotitorii învăţământului teologic ortodox. Pe ce s-a concentrat, în primul rând, teologia lor?

Putem numi ziua de cinstire a Sfinţilor Trei Ierarhi drept sărbătoarea modelelor creştine autentice. Ei sunt pentru noi, într-adevăr, modele, typos-uri, exemple demne de urmat. Când s-a hotărât la Congresul profesorilor de teologie de la Atena din anul 1936 ca ei să devină patronii spirituali ai tuturor şcolilor de teologie ortodoxă din întreaga lume, s-a avut în vedere că Sfinţii Trei Ierarhi au reprezentat chintesenţa virtuţilor pe care trebuie să le aibă un student teolog, un profesor de teologie, un adevărat ierarh şi, de ce nu, un credincios autentic. Într-adevăr, ei sunt pentru noi modele extraordinare. În primul rând, ei sunt modele de teologhisire. Au trăit în secolul al IV-lea, când Biserica a fost confruntată cu mari erezii şi schisme, cum ar fi erezia ariană, care nega dumnezeirea Fiului, apoi erezia pnevmatomahă sau macedoniană, care nega divinitatea Duhului Sfânt. Ei au fost apărători ai dreptei credinţe şi au învăţat că Sfânta Treime este comuniunea Persoanelor dumnezeieşti distincte, dar nedespărţite una de cealaltă. Profunzimea teologiei lor este deosebită şi vedem că ei s-au folosit de cultura vremii pe care au cunoscut-o foarte bine pentru a îmbrăca revelaţia dumnezeiască şi dogma creştină într-un limbaj inteligibil, pentru a explica, pe cât este cu putinţă, marea taină a Sfintei Treimi. Ei au arătat că, în Sfânta Treime, Persoanele Sfintei Treimi, Dumnezeu-Tatăl, Dumne­zeu-Fiul şi Dumnezeu-Duhul Sfânt, nu stau una lângă alta, ci una în cealaltă. Ele coexistă în unitatea fiinţei dumnezeieşti fără să Se contopească una cu cealaltă, păstrându-Şi în acelaşi timp distincţia. Deci, este vorba de o trinitate existenţială, nu de o trinitate matematică. Unitatea Persoanelor Sfintei Treimi nu este uniformitate şi acest lucru l-au scos în evidenţă Sfinţii Trei Ierarhi, dar nici distincţia dintre Ele nu produce dezbinare, separarea Lor. Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie Teologul, în mod special, au avut un aport deosebit la precizarea terminologiei teologice cu privire la Sfânta Treime. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur are cuvinte deosebite legate de Sfânta Treime. El nu a teologhisit atât de mult asupra relaţiilor dintre Persoanele Sfintei Treimi, pentru că au făcut-o foarte bine Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie Teologul, dar spune un lucru extraordinar de important pe care aş dori să-l scot în evidenţă: în Biserică, toată lucrarea sfinţitoare şi mântuitoare este realizată sau înfăptuită de Preasfânta Treime. Spune Sfântul Ioan Gură de Aur că Dumne­zeu-Treimea împrumută preotului vocea şi mâna, dar binecuvântarea, puterea binecuvântării şi sfinţirea vin de la Preasfânta Treime. Iată ce teologie profundă şi ce învăţătură adâncă au apărat Sfinţii Trei Ierarhi!

Învăţătura de credinţă apărată şi explicată de Sfinţii Trei Ierarhi trebuie însuşită de fiecare credincios autentic, iar cei trei Sfinţi Părinţi au fost modele de trăire autentică a adevărului de credinţă. Ce ne spun Sfinţii Trei Ierarhi despre asumarea dogmelor creştine?

Sfinţii Trei Ierarhi nu sunt modele pentru noi numai în ceea ce priveşte învăţătura despre Sfânta Treime şi în privinţa modului în care trebuie să ne raportăm şi să gândim despre Dumnezeu Unul în fiinţă şi întreit în Persoane. Ei sunt modele pentru noi şi de devenire întru fiinţă, de desăvârşire a noastră, prin cultură şi virtute. Ei au scos în evidenţă valoarea culturii pentru a-l face capabil pe teolog şi pe cel care studiază teologia să înţeleagă tainele acesteia, care sunt mai presus de capacitatea de înţelegere a omului. Dar nu numai teologilor s-au adresat ei. Sfântul Vasile cel Mare a scris un cuvânt rămas celebru în corpusul scrierilor sale, în care îi îndemna pe tinerii epocii lui şi pe tinerii din toate veacurile cum să se folosească în mod pozitiv, constructiv, de cultura vremii lor. El îi îndeamnă să fie ca albina care zboară din floare în floare şi culege polenul şi dulceaţa florii pe care apoi, în stup, îl transformă în mierea dulce a cunoştinţei de Dumnezeu.

„Dascăli ai rugăciunii”

Cei trei mari ierarhi ai Bisericii au fost şi modele de vieţuire creştină. Ce ne învaţă ei despre rugăciune şi despre viaţa duhovnicească în Biserică?

Într-adevăr, Sfinţii Trei Ierarhi sunt şi dascăli ai rugăciunii. Sfinţii Părinţi numeau rugăciunea „filosofie dumnezeiască”, „ştiinţa ştiinţelor”. Filosofia dintotdeauna a căutat fundamentul realităţii, a căutat să explice ce este baza ultimă a existenţei, or, pentru noi, creştinii, aceasta este Dumnezeu-Tatăl, la Care ne conduce Dumnezeu-Duhul prin Dumnezeu-Fiul. Sfinţii Trei Ierarhi ne-au învăţat că Dumnezeu nu este un cifru sau o axiomă matematică, ci este o Fiinţă absolută, iubitoare şi apropierea de El presupune dialogul, adică rugăciunea. Sfântul Ioan Gură de Aur numea rugăciunea „colocviul omului cu Dumnezeu” şi are un cuvânt deosebit de frumos în care subliniază excelenţa şi necesitatea rugăciunii. El spune că nimic nu egalează rugăciunea, că ea face posibil ceea ce este imposibil, face uşor ceea ce este greu şi că este cu neputinţă pentru cel ce se roagă cu adevărat să mai poată păcătui. Şi are dreptate, pentru că dacă rugăciunea este dialogul fiinţei mele, nu numai al limbii, ci al întregii mele fiinţe, al minţii, al inimii, al buzelor cu Dumnezeu, înseamnă că pe Dumnezeu Îl am în centrul preocupărilor şi fiinţei mele şi este cu neputinţă pentru cel care are acest dialog adevărat cu Dumnezeu să mai poată păcătui. Sfântul Ioan Gură de Aur scoate în evidenţă, apoi, faptul că numai în măsura în care împlinim poruncile Dumnezeu ne ascultă rugăciunea, adică atât cât ascultăm noi de Dumnezeu, tot atât ascultă Dumnezeu de noi. Şi el spune într-un comentariu la o epistolă paulină, scoţând în evidenţă importanţa şi valoarea rugăciunii pentru viaţa noastră, că rugăciunea este liman pentru cel care este în furtună, ancoră pentru cel bătut de valurile vieţii, comoară pentru cel păcătos, toiag pentru cel ce se clatină, izbăvitoare de boli şi garanţia sănătăţii. Sfântul Vasile cel Mare vorbeşte despre valoarea rugăciunii, pentru că aşa cum sarea drege toate lucrurile, la fel face şi rugăciunea, iar Sfântul Grigorie Teologul scoate în evidenţă starea la care trebuie să ajungem noi în rugăciune, una de curăţie, pentru că, până nu te curăţeşti pe tine de tot răul, nu poţi să stai de vorbă cu Cel curat.

Care este mesajul central al teologiei Sfinţilor Trei Ierarhi pe care ni-l adresează şi nouă, creştinilor acestor vremuri?

Sfinţii Trei Ierarhi ne învaţă că trebuie să avem conştiinţa că ne aflăm mereu în faţa lui Dumnezeu şi că, dacă avem această conştiinţă, ar fi bine să ştim ce aşteaptă Dumnezeu de la noi. Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântătorul de Dumnezeu, a surprins într-o frază memorabilă ce aşteaptă Dumnezeu de la noi. El spune că Dumnezeu aşteaptă trei lucruri de la tot omul care a primit Sfântul Botez: credinţa dreaptă de la minte, adevărul de la limbă şi curăţia de la trup. Lucrurile acestea Sfinţii Trei Ierarhi le-au împlinit şi ne cheamă şi pe noi, creştinii de azi, să le împlinim. Mesajul lor pentru noi este că nu poate exista creştinism fără credinţa în Sfânta Treime, adică fără învăţătură, nu poate exista creştinism fără o viaţă curată, de asceză, nu poate exista creştinism fără rugăciune, fără participare la sfintele slujbe, nu poate exista creştinism fără cultură teologică, fără cultură de înaltă ţinută. Acesta este mesajul lor pentru noi, creştinii de astăzi. Ei sunt contemporanii noştri şi ne întrebăm dacă noi, creştinii veacului acestuia, suntem contemporanii lor. Trebuie să ne străduim să fim contemporani cu ei, să dobândim credinţa vie, lucrătoare prin fapte, să avem puterea să mărturisim credinţa în Sfânta Treime, să avem dorul de a dialoga cu Dumnezeu prin rugăciune şi atunci, cu siguranţă, noi vom fi contemporani cu ei şi ei cu noi.