Arhidiaconul Ioan Ivan, 12 ani de cerească viețuire

Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 29 Iunie 2021

Acum 12 ani, în ziua când îi cinstim în chip deosebit pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Mântuitorul Iisus Hristos l-a luat la Sine pe arhidiaconul Ioan Ivan, venerabilul părinte profesor de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” din preajma secularei Mănăstiri Neamț, un iscusit apostol  al școlii teologice românești. Slujba Înmormântării a fost oficiată chiar în ziua de proslăvire a Sfântului Ștefan Voievod. Cele două date amintite, legate de sfârșitul crești­nesc al părintelui Ioan Ivan, le-a rânduit Cerescul Tată din marea Sa iubire față de un sacerdot care a știut sluji cu devoțiune și nețăr­murită dragoste Altarul Bisericii, dar și pe al școlii, catedra.

L-a chemat la cer de sărbătoarea Sfinților Apostoli, fiindcă el însuși a urmat pilda ucenicilor Domnului, dovedindu-se un dascăl de vocație, erudit și evlavios, contribuind la formarea multor generații de preoți, vestindu-le de la catedră - iar credincioșilor, de la amvon - cuvântul Evangheliei, precum oarecând ucenicii Mântuitorului. Binecredinciosul Ștefan a binecuvântat ziua în care soborul de ierarhi şi preoți a coborât trupul neînsuflețit al arhidiaconului Ioan în cimitirul lavrei nemțene, sub streașina voievodalei chinovii ctitorite de măritul domn. Aceasta nu a fost o simplă coinci­dență. Cum putea oare Sfântul Vodă Ștefan să-și arate dragostea și ocrotirea față de părintele Ioan, care în toată existența sa a dovedit o adevărată pasiune pentru istoria Bisericii Ortodoxe și a neamului românesc? Ilustrul voievod, urcat din istorie și legendă în Sinaxarul Ortodoxiei românești, a făcut istorie, iar părintele Ivan a scris istorie, cercetând cu acribie numeroase izvoare, sistematizându-le apoi în zeci de cărți, studii și articole.

Cu regretul că nu m-am învrednicit să-l am profesor, am trăit bucuria de a-l cunoaşte și de a sluji cu sfinția sa peste un deceniu. Mi-a oferit nenumărate prilejuri de a-mi contura imaginea sa ca pe o icoană de lumină şi blândeţe, ce iradia în jur bunătate şi strălucire din lumina unei viețuiri smerite, frumoase. L-am cunoscut mai îndeaproape pe părintele arhidiacon prin anii 1998, de când mi s-a rânduit ascultarea la Casa Memorială „Visarion Puiu” de la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț. Dânsul mi-a devoalat aspecte din viața și activitatea ierarhului Visarion Puiu. De altfel, trebuie amintit aici că părintele Ioan Ivan s-a numărat printre cei care, după 1990, au pus umărul la scoaterea din anonimat a ultimului mare Mitropolit al Bucovinei. Colaborarea cu sfinția sa a continuat, părintele oferindu-mi informaţii inedite despre istoricul casei arhiereşti de la Vovidenia, dar şi despre locuitorii vremelnici ai ei. Astfel am aflat cum romancierul Mihail Sadoveanu îşi petrecea verile la Vovidenia; am descoperit, de asemenea, prin intermediul nonagenarului profesor, pasiunea prozatorului pentru muzica religioasă. Ca director al seminarului teologic din apropiere, rânduia câţiva elevi buni cunoscători de muzică spre a merge la Sadoveanu ca să-i cânte şi să-l încânte. Tot venerabilul dascăl mi-a vorbit despre vizitele multor personalităţi ale vieţii culturale care au trecut pe la scriitorul vremelnic „viețuitor” la Vovidenia.

Prozatorul însuşi şi familia sa nu au putut să nu remarce la părintele profesor - pe atunci la începuturile carierei sale didactice - alesele calităţi ale unui om de o înaltă ţinută morală: sobru, modest, altruist, un părinte şi un dascăl devotat. Această imagine a fost păstrată de câțiva membri ai familiei Sadoveanu pe care i-am cunoscut. În urmă cu peste două decenii, la Bucureşti, am întâlnit-o pe nonagenara Profira Sadoveanu, una dintre fiicele romancierului. Auzind de unde vin, m-a întrebat îndată: „Ce mai face părintele Ivan?”.

Ca viețuitor la Vovidenia, am avut marea onoare să slujesc alături de părintele profesor de mai multe ori; adesea urca dealul către schit, fie pentru a se spovedi la egumenul de atunci, protosinghelul Clement Schipor, fie doar spre a sluji Dumnezeiasca Liturghie la Altarul din Poiana liniștii. Nobilă era bucuria acelor clipe. Părintele se dovedea un neasemuit slujitor, stăpânind rânduiala atât de bine, încât Sfânta Liturghie decurgea înălţător. Poate că de aceea arhimandritul Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria îl numea pe părintele Ioan Ivan drept „patriarhul diaconilor”. Aș mai adăuga și „patriarhul smereniei, al vorbirii atent meșteșugite”.

Nu pot încheia aceste rânduri fără a aminti de calităţile vocale de excepţie ale părintelui Ioan. Specialiştii în domeniu spun că muzica, printre numeroase alte efecte benefice exercitate asupra celor care cântă, îl are şi pe acela de a le susţine îndelunga viețuire. Dacă ipoteza e adevărată, atunci în viaţa şi în activitatea părintelui profesor lucrul acesta s-a adeverit întru totul. Prin inegalabila sa voce, a înscris o pagină de aur în letopiseţul muzicii bisericeşti, nu numai din Moldova, ci chiar din ţară. Calităţile deosebite ale părintelui Ioan au determinat-o pe directoarea cunoscutei case de discuri Electrecord, doamna Cornelia Andreescu - o iubitoare şi neobosită promotoare a muzicii bisericeşti autentice -, să-i propună distinsului părinte să înregistreze un disc cu recitative din Sfintele Evanghelii, lucru realizat, de altfel, în biserica Schitului Vovidenia. Este unica înregistrare care aduce în contemporaneitate timbrul deosebit al celui comemorat.

Prin viața și lucrarea sa, părintele Ioan Ivan reprezintă un dar luminos făcut de Milostivul Dumnezeu teologiei și culturii românești. Deși a plecat dintre noi, sălășluind acum în lumina Preasfintei Treimi, rămâne neșters în amintirea celor care i-au prețuit viața și lucrarea în ogorul Domnului.