Arhiepiscopul Lucian Florea şi stăruinţa sa pentru Aşezămintele Româneşti din Ţara Sfântă (II)

La 3 ianuarie 1964, cu raportul nr. 2, arhimandritul Lucian Florea a comunicat  Cancelariei Sfântului Sinod că a executat cu meşteri locali următoarele lucrări la biserică: montarea celor 14 geamuri sparte, refacerea instalaţiei electrice şi a celei de apă, reparaţia cupolei şi a pardoselei, învelirea cupolei cu tablă de plumb (montându-se crucea veche, până la punerea alteia noi), repararea porţiunii de gard deteriorată şi a grilajului de fier.

Expirând contractul de închiriere a căminului la 31 martie 1964, autorităţile israeliene au evacuat clădirea şi au predat-o arhimandritului Lucian Florea, încheind un protocol la 29 aprilie 1964, înaintat Patriarhiei Române cu adresa nr. 26, din 7 mai 1964. În protocol se spune: „Clădirea, care are trei etaje şi subsol, este în stare generală bună, dar tencuielile şi zugrăveala sunt deteriorate; clădirea este goală, nu locuieşte nimeni în ea şi nu are nici un fel de mobilă; în clădire nu este încălzire centrală; nu există clopotniţa şi nici clopotul bisericii; lipsesc patru ferestre; în 14 camere nu există instalaţia electrică; ţeava de canalizare este deteriorată pe o lungime de 6 metri.

Cum rezultă din protocol, căminul avea nevoie de reparaţii şi de o mobilare corespunzătoare, pentru a putea fi dat în folosinţă. Ca urmare, s-a comandat la Atelierele Institutului Biblic din Bucureşti o parte din mobilierul necesar căminului şi tot acolo s-au lucrat în lemn piesele lipsă din iconostas şi au fost restaurate cele deteriorate, pe baza fotografiilor trimise de arhimandritul Lucian Florea şi a schiţelor întocmite de arhitectul Ion Paraschivescu. Între piesele catapetesmei confecţionate din nou s-au numărat uşile împărăteşti şi cele diaconeşti, întreaga friză şi capetele mai multor îngeri din registrul II, moleniile şi crucea, precum şi un şir de ornamente din rândul de sus pe care sunt aşezate moleniile şi crucea. Alte componente ale catapetesmei au fost recondiţionate. Au fost confecţionate noi piese de mobilier pentru biserică şi cămin; străni, scaunul arhieresc, uşi, pervaze, dulapuri. De asemenea, vitraliile de la ferestrele bisericii au fost executate de meşterul Pârvu, în atelierul de ceramică al Patriarhiei. Toate acestea, ambalate în 33 de lăzi, au fost transportate cu vaporul Carmeia până în portul Haifa, la 13 februarie 1966, iar de acolo cu autocamionul la Ierusalim, unde au ajuns în 25 martie 1966. Cu vaporul Annika, care a părăsit portul Constanţa la 31 august 1967, au mai fost expediate la Ierusalim, ambalate corespunzător în 15 lăzi de lemn, şi unele obiecte donate bisericii din Ierusalim şi depozitate în magazia Atelierelor Institutului Biblic, şi anume: 6 clopote de diferite mărimi; 2 policandre, unul mare cu 36 braţe şi unul mic, cu 6 braţe; 2 cruci de fier în greutate de peste 100 kg, fiecare pentru cupola bisericii şi a clopotniţei, precum şi unele obiecte de uz gospodăresc pentru cămin. De asemenea, la 29 aprilie 1969, s-au expediat la Ierusalim, prin Romtrans, pe adresa Ambasadei Române din Tel Aviv, o ladă cu 33 covoare şi carpete pentru cămin, precum şi obiecte de colportaj şi artizanat.

În legătură cu pictarea bisericii, în suprafaţă de circa 360,71 mp, Comisia de pictură bisericească, în şedinţa din 2 decembrie 1963, a stabilit să fie executată în frescă, în stilul tradiţional al Bisericii Ortodoxe Române, în termen de patru luni, încredinţându-i-se prof. I. D. Ştefănescu şi pictorului Avachian întocmirea devizului iconografic. S-a subliniat că se va ţine seama de cele mai reprezentative momente din viaţa Mântuitorului şi se vor picta sfinţii cei mai importanţi, că pictura va trebui să aibă un colorit luminos, desenul va fi bine proporţionat faţă de arhitectura monumentului şi se vor executa poleituri de aur la aureolele sfinţilor, stele, decoraţii. Cu privire la icoanele catapetesmei (neexistând certitudinea recuperării icoanelor pictate de D. Belizarie), s-a stabilit să fie pictate în ţară, în tempera, în acelaşi termen de patru luni, pe fonduri de aur, cu draperiile în filigran şi se vor expedia la Ierusalim. Pentru pictura bisericii

s-au primit ofertele pictorilor N. Stoica şi Gh. Popescu, care au fost examinate în şedinţa Comisiei de pictură bisericească din 9 decembrie 1963 şi, găsindu-se mai avantajoasă oferta pictorului Gh. Popescu, prin Procesul-verbal nr. 24, lucrarea a fost adjudecată de acesta, în colaborare cu pictoriţa Niculina Dona.

Cei doi pictori - Gh. Popescu şi Niculina Dona - au plecat la Ierusalim în ianuarie 1965, după întocmirea formalităţilor şi obţinerea vizelor şi au lucrat efectiv până la 20 mai 1965, când au încheiat lucrarea, iar la 11 iunie 1965 s-au întors în ţară. În Procesul-verbal de recepţie a lucrării, înaintat Patriarhiei Române de arhimandritul Lucian Florea, se spune: „Din punct de vedere tehnic, pictura este executată în condiţiuni ireproşabile. Din punct de vedere artistic, lucrarea este excepţională şi unică în regiune. Ea prezintă un ansamblu iconografic unitar prin distribuţia bogată de scene şi sfinţi, desenul are o scară bine calculată, dând  monumentalitate lucrării, coloritul este armonios şi potrivit tradiţiei Bisericii noastre Ortodoxe“.

Pictarea icoanelor din catapeteasma bisericii a fost încredinţată pictorului Iosif Keber (care era pe sfârşit cu pictura Catedralei Mitropolitane din Sibiu şi urma să înceapă pictura Bisericii „Sfântul Elefterie“ din Bucureşti); cu Keber s-a încheiat un contract la 14 iulie 1966, pentru suma de 51.160 lei, în care era inclusă atât plata manoperei şi a materialelor (planşete de lemn de tei, pigmenţi de calitate şi foiţe de aur veritabil), cât şi impozitul aferent, care îl privea pe pictor. S-a stabilit ca lucrarea să fie gata în patru luni de la semnarea contractului şi primirea avansului, cu excepţia celor două icoane cu Buna Vestire de pe uşile împărăteşti, a celor două molenii şi a crucii cu Mântuitorul răstignit, pentru care nu se primiseră încă dimensiunile, urmând să se execute în cel mult 30 de zile de la comunicarea lor. La cererea pictorului, Patriarhul Justinian a aprobat prelungirea termenului de predare a icoanelor până la 1 aprilie 1967. 

La 10 aprilie 1967 a avut loc recepţia icoanelor, expuse în sala de şedinţe a Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim din Bucureşti. Au fost recepţionate 36 de icoane, din totalul de 41, urmând să fie predate ulterior crucea de pe tâmplă, moleniile şi cele două icoane mici de la uşile împărăteşti (cu scena Bunei Vestiri), întârzierea datorându-se faptului că nu i s-au dat pictorului dimensiunile la timp. Comisia de recepţie a constatat că „icoanele sunt executate cu multă  măiestrie, potrivit  iconografiei ortodoxe, în tehnica ulei şi tempera, iar  materialele întrebuinţate sunt de cea mai bună calitate“, apoi a declarat cele 36 de icoane recepţionate. Icoanele catapetesmei, împreună cu câteva sfeşnice şi iconiţe executate în Atelierele Institutului Biblic din Bucureşti şi alte obiecte necesare căminului românesc din Ierusalim, ambalate în 7 lăzi, au fost expediate în Israel, în ziua de 21 ianuarie 1968, cu vaporul pe ruta Constanţa-Haiffa, iar de la Haiffa la Ierusalim cu maşină specială.

La începutul lunii iunie a anului 1967 s-a declanşat războiul „de şase zile“. În timpul luptelor, potrivit comunicării făcute Patriarhului Justinian, cu adresa nr. 66, din 20 iunie 1967, de către arhimandritul Lucian Florea, „căminul şi biserica de la Ierusalim au suferit unele avarii, cauzate de un proiectil de tun care a intrat în interiorul căminului printr-un geam din partea de nord, etaj I, precum şi de exploziile care s-au produs în curtea căminului şi în împrejurimi. Au fost afectate de explozie şi unele părţi ale picturii bisericii“. În adresă se spune că „autorităţile israeliene s-au arătat gata să remedieze toate stricăciunile, în afară de reparaţia picturii, care este o operă de artă“. Dar stricăciunile picturii, se mai spune în adresă, „sunt toate la părţile ornamentale, nu şi la chipurile de sfinţi şi, ca urmare, remedierea ar putea să fie făcută şi de un meşter localnic“.

Aceste stricăciuni au fost remediate în cursul lunilor iulie-august 1967, de către Ministerul Construcţiilor din Israel, în bune condiţii, după cum informează arhimandritul Lucian Florea, cu raportul nr. 108, din 19 septembrie 1967, mai puţin reparaţia picturii deteriorate din biserică. În raport se mai arată că au fost făcute demersuri pentru obţinerea sumei de bani necesare reparaţiei picturii şi că Ministerul de Finanţe a comunicat că statul va contribui la reparaţia picturii doar cu 50% din valoarea devizului, pe motiv că biserica nu plăteşte impozitele comunale anuale.

Lucrările de restaurare a picturii deteriorate, la care s-au adăugat aurirea catapetesmei, montarea candelabrelor în biserică, consolidarea clopotniţei, fixarea crucii pe cupolă şi acoperirea cupolei cu tablă de plumb, amenajarea terasei şi altele, s-au executat între anii 1968 şi 1969.

Întrucât biserica nu fusese  sfinţită, arhimandritul Lucian Florea, prin raportul nr. 18, din 6 noiembrie 1963, a propus schimbarea hramului Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cu Adormirea Maicii Domnului. (Va urma)