Arhiepiscopul Lucian Florea şi stăruinţa sa pentru Aşezămintele Româneşti din Ţara Sfântă (III)
Patriarhul Justinian, cu adresa nr. 15.587/1963, a comunicat arhimandritului Lucian că hramul bisericii din incinta căminului românesc din Ierusalim rămâne „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“.
De asemenea, arhimandritul Lucian Florea, în raportul nr. 17, din 24 martie 1965, înaintat Cancelariei Sfântului Sinod, propune schimbarea denumirii: având în vedere că „în decursul timpului Aşezământul românesc din Ierusalim a fost denumit «cămin» şi «capelă» sau «paraclis», termeni care astăzi nu mai corespund, întrucât numirea de «cămin» este echivalentă cu cea de azil sau hotel, iar cea de «capelă» surclasează aşezământul, făcându-l mai mic decât o parohie“, a propus să se studieze care titulatură este mai potrivită aşezământului: „Reprezentanţa Patriarhiei Române“ în Ierusalim, „Patriarhia Ortodoxă Română. Reprezentanţa din Ierusalim“; „Patriarhia Ortodoxă Română. Biserica din Ierusalim“ sau „Patriarhia Ortodoxă Română. Biserica Sfântul Gheorghe din Ierusalim“. Urmare a raportului arhimandritului Lucian, Cancelaria Sfântului Sinod, cu adresa nr. 6091, din 22 mai 1965, a cerut avizul Departamentului Cultelor cu privire la hotărârea Patriarhului Justinian ca denumirea aşezământului Patriarhiei Române din Ierusalim, care să figureze pe formulare şi pe ştampile, să fie „Reprezentanţa Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. Ierusalim, str. Sivtei Israel nr. 46. Statul Israel“.
Departamentul Cultelor, cu adresa nr. 8629, din 4 iunie 1965, a comunicat că „este de acord cu confecţionarea unei ştampile rotunde şi a unei ştampile-entêt pentru Aşezământul de la Ierusalim, cu inscripţia: «Reprezentanţa Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. Ierusalim, str. Sivtei Israel nr. 46. Statul Israel»“.
În contextul acestor preocupări, menţionăm şi faptul că arhimandritul Lucian Florea a editat, cu aprobarea Patriarhului Justinian, publicaţia „Învierea“, a Reprezentanţei Patriarhiei Române din Ierusalim, cuprinzând articole de teologie, istorie, literatură, cultură românească şi material cu caracter documentar. Primul număr al publicaţiei a apărut în 1973, în preajma sărbătorilor Sfintelor Paşti. La început, publicaţia apărea bianual, apoi trimestrial, tirajul variind, după posibilităţi, între patru sute şi o mie de exemplare.
În urma trecerii Schitului Românesc de la Iordan în cuprinderea Statului Israel, Patriarhul Justinian, prin Decizia patriarhală nr. 33/1968, a numit pe arhimandritul Lucian Florea, superiorul bisericii româneşti de la Ierusalim, şi superior al bisericii româneşti „Sfântul Ioan Botezătorul“ de la Iordan.
Starea din zona de frontieră de pe valea Iordanului, unde se afla schitul românesc, crea anumite probleme, iar în aceste condiţii, arhimandritul Lucian Florea a informat Patriarhia Română, prin raportul nr. 26, din 5 ianuarie 1970, că a hotărât, de comun acord cu ieroschimonahul Juvenalie Străinul (egumenul român de la Iordan), ca „maicile Ermionia Dinescu şi Irina Iordache să locuiască temporar la Ierihon, la maica Galinia Gheorghitan, până la liniştirea lucrurilor, ieroschimonahul Juvenalie fiind de acord să rămână acolo singur, fie până la întoarcerea maicilor, fie până i se va trimite (pe, n.n.) cineva din ţară să locuiască împreună cu el“.
Prin raportul nr. 15, din 28 ianuarie 1970, arhimandritul Lucian Florea a transmis noi informaţii cu privire la schitul de la Iordan, spunând că „în ultimul timp, situaţia la frontiera dintre Iordania şi Israel, unde se găseşte şi schitul nostru, s-a înrăutăţit, înteţindu-se conflictele militare... Pentru a nu pune în pericol pe cele două călugăriţe de la schit, Ermionia Dinescu şi Irina Iordache, am găsit de cuviinţă să rămână o perioadă la Ierihon, la monahia româncă Galinia Gheorghitan, de unde să ţină legătura cu schitul. Părintele Juvenalie, cu toate greutăţile ce le întâmpină, continuă cu orice risc să aibă grija schitului, fiind singurul călugăr care a rămas în pustia Iordanului, în timp ce toţi ceilalţi călugări de la bisericile din jur şi-au părăsit aşezările lor“.
Iar prin raportul nr. 16, din 29 ianuarie 1970, arhimandritul Lucian Florea a revenit asupra cererii anterioare „de a se trimite la schitul de la Iordan un preot din ţară, care împreună cu părintele Juvenalie să ducă împreună viaţa la schit“. A mai spus că „nu ştim cât timp părintele Juvenalie mai poate rezista singur acolo“ şi a subliniat că „ar fi bine ca persoana ce urmează să fie trimisă de Sfânta Patriarhie să fie bun gospodar, având în vedere că acolo este grădină de cultivat şi este nevoie de îngrijire“. (Va urma)