Arhimandritul Veniamin Piticariu şi preafrumoasa icoană (I)

Sunt mulţi oameni a căror trecere prin lume poate fi considerată un mare dar de la Dumnezeu. Prin viaţa şi faptele lor, aceştia aduc slavă lui Dumnezeu, preamărindu-I numele şi, în acelaşi timp, bucurie aproapelui, omului de lângă noi, chiar şi atunci când, la prima vedere, este neînsemnat.

Arhimandritul Veniamin Piticariu a fost un astfel de om. Trecerea lui prin viaţa Bisericii nu a rămas neconsemnată şi, mai mult decât atât, numele lui este pomenit în ectenii şi rugăciuni pentru fapte meritorii săvârşite în locaţii diverse, undeva în zorii veacului al XX-lea. „Un bun bisericaş şi un bun gospodar“ Cele mai importante informaţii despre arhimandritul Veniamin Piticariu le datorăm episcopului Narcis Creţulescu (†1913), fost stareţ al Mănăstirii Neamţ şi neobosit cronicar al vremii, el însuşi cunoscut apropiat al acestui monah. Într-una dintre scrierile sale, episcopul Narcis Creţulescu îi prezintă pe scurt viaţa arhimandritului, care-l rugase să scrie o istorie a Mănăstirii Râşca, unde ajunsese stareţ în anul 1897: „Veniamin Piticariu («Peticariu» după versiunea lui Narcis Creţulescu - n.n.) este român de origine, de baştină răzeş din Câmpulung, din Bucovina. Bunicul său, după ce s-a luat Bucovina de către Austria, a trecut în Moldova şi s-a stabilit în comuna Rotopăneşti, judeţul Suceava, unde s-a născut Veniamin Peticariu, la anul 1848, numindu-se Vasile. A învăţat carte la şcoala boierului Neculai Istrati, proprietar al moşiei Rotopăneşti, terminând apoi clasele primare. În anul 1866, au murit părinţii lui de holeră, ambii într-o săptămână, şi el a rămas sub epitropia surorii sale, Elena Teodorescu. Pe urmă, a mai învăţat carte şi gospodărie în familia boierului Costache Romanescu din Fălticeni. A fost cioban la oi şi prin silinţe şi economie a ajuns Vasile să fie avut (în oi, cai, vite şi bani). Mai pe urmă, logodindu-se spre a se însura, s-a îmbolnăvit greu, de care boală a suferit cinci ani şi n-a putut scăpa, până nu s-a făcut călugăr în Mănăstirea Cozancea, în egumenia lui Veniamin Pâslariu. Apoi, în urmă, s-a dus la Sântul Munte spre închinăciune. Întorcându-se apoi din Sfântul Munte, a adus o icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, ce se chiamă Portăriţa, care icoană este din cele mai bogate şi este în Mănăstirea Râşca. A fost pus, după venirea de la Sfântul Munte, de Ieromonahul Chesariu Vasiliu, duhovnic la Mănăstirea Agafton, slujitor la Biserica „Sfântul Ioan“, din Suceava, Mitropolia veche a Moldovei, unde a învăţat carte de teologie de la Arhimandritul Emanuil Ciuntuleac, profesor. Bolnăvindu-se, s-a întors iarăşi în metania sa, în Cozancea, unde a fost pus egumen, în care timp a făcut mari îmbunătăţiri, a acoperit biserica cu tablă şi un turn pe biserică, a zugrăvit biserica pe dinlăuntru, a făcut veşmântăria, un cerdac înaintea bisericii, deasupra uşii, a făcut vreo trei rânduri de veşminte nouă, sfinte vase nouă, a reparat cărţile bisericeşti, a îngrădit ograda mănăstirii cu zaplaz de scânduri, porţi acoperite cu tablă, o magazie de ţinut obiectele bisericii acoperită tot cu tablă, două iazuri cu peşte, două fântâni, un epitaf din Rusia, frumos, şi alte îmbunătăţiri. Mai pe urmă, a fost numit egumen la Mănăstirea Coşula, unde a făcut o biserică de lemn frumoasă la cimitirul satului, stăruind de s-a reparat biserica şi clopotniţa de către stat, în care timp, tot prin stăruinţele sale, s-au reparat şi casele. Pe urmă, s-a numit de înalta chiriarhie egumen al Mănăstirii Râşca, unde se află astăzi. Pe unde a fost slujbaş s-a recomandat un bun bisericaş şi un bun gospodar. El a adus psalţi călugări şi fraţi în Mănăstirea Râşca, a înfiinţat şcoala de cântări bisericeşti. În timpul egumeniei sfinţiei sale, se aflau în Mănăstirea Râşca ca paisprezece călugări, o parte mai bătrâni şi infirmi şi vreo câţiva fraţi. Veniamin se sileşte a ridica mănăstirea din agonie. Tot sfinţia sa a stăruit de s-au acoperit şi casele arhondaricului mare de către stat la anul 1900“ ( Arhiereul Narcis Creţulescu - „Istoria Sfintei Mănăstiri Râşca din judeţul Suceava“). Grija faţă de istorie Episcopul Narcis Creţulescu a amintit cele mai importante momente ale vieţii arhimandritului Veniamin Piticariu, subliniind că ,,a înnoit şi a scos la iveală schitul Cozancea“. Gospodar şi întreprinzător, ajutat de harul lui Dumnezeu şi bunăvoinţa unor monahi şi credincioşi, a făcut mari îmbunătăţiri care, de fapt, au durat mai bine de jumătate de veac, aşa încât putem afirma, nu lipsiţi de acoperire, că arhimandritul Veniamin a pregătit Schitul Cozancea (astăzi mănăstire) din punct de vedere gospodăresc pentru revirimentul spiritual care a avut loc în prima jumătate a veacului al XX-lea prin părintele ieroschimonah Paisie Olaru şi a ucenicului său, cunoscutul arhimandrit Cleopa Ilie. Această activitate de la Cozancea, în parte uitată, a fost pusă în lumină odată cu întocmirea unei monografii a Cozancei de către Constantin Străchinaru, vieţuitor al acestei mănăstiri şi licenţiat al Facultăţii de Teologie din Iaşi. Pentru a nu se pierde amănunte interesante din istoria mănăstirilor pe unde a trecut, arhimandritul Veniamin Piticariu a apelat la o persoană care avea astfel de preocupări cronicăreşti. Astfel, episcopul Narcis Creţulescu nota următoarele: ,,Sfinţia Sa (arhimandritul Veniamin - n.n) a venit la Mănăstirea Neamţului în ziua de 14 mai 1900 şi m-a rugat pe mine să-i fac istoria Mănăstirii Râşca...“. Datorăm, aşadar, episcopului Narcis Creţulescu aceste informaţii ,,inedite“ atât despre arhimandritul Veniamin, cât şi despre o frumoasă icoană cu o istorie specială. Este vorba despre icoana Maicii Domnului aflată în Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ din Rădăşeni, cu o istorie plină de tâlc, care vorbeşte „iară şi iară“ despre milostivirea fără margini a Maicii Domnului, izvorul atâtor minuni şi rugătoare fierbinte pentru toţi fiii Bisericii. (Va urma)