Arhimandritul Victorin Ursache, Apocrisiarh al Patriarhiei Române la Locurile Sfinte
Cel dintâi Apocrisiarh (superior) al Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă a fost arhimandritul Victorin Ursache, recomandat de patriarhul Nicodim Munteanu prin Decizia patriarhală nr. 4462/1944. Numirea a fost recunoscută de Ministerul Cultelor la data de 1 februarie 1945 şi comunicată Patriarhiei Române cu adresa nr. 2824/1945. I s-a întocmit paşaport de serviciu, dar, din cauza neacordării vizei, nu s-a putut prezenta la ascultarea ce i-a fost încredinţată decât în ianuarie 1947, ducând cu sine o scrisoare de recomandare către patriarhul Timotei al Ierusalimului, prin care fusese acreditat ca Superior al Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim şi Iordan şi reprezentant al Misiunii ortodoxe române la Locurile Sfinte (vezi Arhiva Cabinetului Patriarhal, dosar 1/1947, f. 1). (Termenul folosit pentru aceşti reprezentanţi patriarhali era de acela de Apocrisiarh, astăzi mai puţin folosit.)
Arhimandritul Victorin s-a născut la 24 iulie 1912, din părinţii Dumitru şi Natalia, în comuna Mănăstioara-Siret din fostul judeţ Rădăuţi şi a primit la botez numele Victor. După absolvirea liceului la Siret, a urmat studii de filosofie, teologie şi pedagogie la Universitatea din Cernăuţi, unde a obţinut şi licenţa în teologie. A urmat şi studii de specialitate la Institutul Biblic şi de Arheologie din Ierusalim. La 18 iulie 1937 a devenit monah la Mănăstirea Neamţ, cu numele Victorin, având naş de călugărie pe ieromonahul Valerian Mititelu şi a fost hirotonit diacon la 20 iulie 1937 şi ieromonah la 1 august 1937 de către Episcopul Tomisului, Gherontie Nicolau. A funcţionat ca profesor şi subdirector al Seminarului monahal din Mănăstirea Neamţ. În 1940 a fost ridicat la rangul de protosinghel şi i s-a încredinţat postul de director al Seminarului de la Neamţ şi ascultarea de stareţ al mănăstirilor Neamţ şi Secu. În 1942 a fost ridicat la rangul de arhimandrit (vezi pr. prof. Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2002, pp. 506-507 şi lucrarea Vieţuitori din chinovia Neamţului în veacul XX. Biografii, arhim. Timotei Aioanei, Editura Trinitas, Iaşi, 2008).
La venirea sa la Ierusalim, în ianuarie 1947, clădirea Căminului românesc, rechiziţionată de guvernul englez încă din 1943, era ocupată de administraţia locală (la 6 decembrie 1941, Marea Britanie a declarat război României ca urmare a participării sale alături de Germania la războiul împotriva URSS, aliata Marii Britanii contra Germaniei). După declararea stării de beligeranţă, în 1943, clădirea Căminului românesc din Ierusalim, cunoscută oficial sub numele de „hotel“, şi Schitul românesc de la Iordan, fiind considerate proprietăţi inamice, au fost rechiziţionate de către guvernul englez, cu tot inventarul existent, şi trecute în administrarea Custodiei Proprietăţilor Inamice (cf. Arhiva Consiliului Central Bisericesc, dosar 21/1947, f. 1). În această situaţie, patriarhul Timotei al Ierusalimului, în baza recomandării Patriarhiei Române, l-a rânduit în ascultarea de preot slujitor la Biserica Sfântului Mormânt, pentru a liturghisi la slujbele arhiereşti ce se săvârşeau la Sfântul Mormânt sau la Golgota, şi i-a oferit găzduire la Mănăstirea „Sfântul Sava“ a Patriarhiei Ierusalimului.
Deşi n-a locuit la Iordan, fiind „bolnav de piept“, valea Iordanului aflându-se la 300-400 metri sub nivelul mării, arhimandritul Victorin s-a interesat, în măsura în care a putut, de bunul mers al schitului, plătind câte şase lire palestiniene în fiecare lună pentru administrator, mecanic şi alte nevoi, din chiria lunară de 90 lire palestiniene pe care o primea pentru Căminul de la Ierusalim (vezi Arhiva Administraţiei Patriarhale, dosar 220 bis a/1962, f. 370).
La recomandarea arhimandritului Victorin Ursache, făcută prin raportul nr. 14 din 20 ianuarie 1947, patriarhul Nicodim Munteanu a numit pe monahul român Ioan Iacob, cu metania la Mănăstirea Neamţ, trăitor în Mănăstirea „Sfântul Sava“ din Palestina, egumen la schitul românesc de la Iordan (vezi Arhiva Cabinetului Patriarhal, dosar 1/1948, f. 54). Totodată, arhimandritul Victorin, prin raportul nr. 15 din 20 ianuarie 1947, a propus patriarhului Nicodim să aprobe ca „monahul Ioan Iacob din cadrul schitului românesc de la Iordan să fie hirotonit ieromonah şi duhovnic pe seama acestui schit“ (vezi Arhiva Cabinetului Patriarhal, dosar 2/1948, f. 53). Patriarhul Nicodim a aprobat propunerea şi cu scrisoarea nr. 118 din 10 martie 1947 a rugat pe patriarhul Timotei al Ierusalimului să delege un arhiereu ca să-l hirotonească preot pe monahul Ioan Iacob pentru a-şi putea lua slujba în primire (vezi Arhiva Cabinetului Patriarhal, dosar 1/1947, f. 14). Patriarhul Timotei al Ierusalimului, cu scrisoarea nr. 254 din 7 mai 1947, a comunicat patriarhului Nicodim că monahul Ioan Iacob de la Mănăstirea „Sfânul Sava“, numit egumen al schitului românesc de la Iordan, „a fost hirotonit diacon, în Duminica Slăbănogului, de Arhiepiscopul Pantelimon al Neapolului şi ieromonah, în noaptea sâmbetei spre Duminica Samarinencei, de către Arhiepiscopul Epifanie al Filadelfiei în timpul Sfintei Liturghii oficiate în biserica Sfântului Mormânt“ (vezi Arhiva Cabinetului Patriarhal, dosar 1/1947, f. 26).
Arhimandritul Victorin Ursache a primit salariu de la Ministerul Cultelor până la 31 august 1947, când i s-a retras acest salariu, pe baza deciziei de licenţiere din serviciu nr. 45.554/1947 (prin Deciziunea nr. 18 a Comisiunii ministeriale pentru redresare economică şi stabilizare monetară, publicată în „Monitorul Oficial“ nr. 184, Partea I din 13 august 1947, art. 2, au fost suprimate „subvenţiile de orice natură şi orice alte cheltuieli de personal şi material destinate şcolilor, bisericilor şi oricăror altor instituţiuni de cultură din străinătate“). Urmare acestei Decizii, Ministerul Cultelor, cu adresa nr. 47241 din 20 septembrie 1947, a comunicat Consiliului Central Bisericesc că „bisericile din străinătate au fost scoase din bugetul acestui minister pe data de 1 septembrie 1947“. Cf. Arhiva Cabinetului Patriarhal, dosar 2/1948, f. 33. (Va urma)