Asceza ca o sabie

Un articol de: Pr. Paul Siladi - 26 Feb 2020

Textele Scripturii repre­zintă una dintre sursele majore de inspirație pen­tru Părinții deșertului. Viața lor este orientată după textele sacre și, în același timp, prin biografiile lor exemplare ei devin imagini vii ale Scripturii. Ecourile și rezonan­țele biblice se aud adesea, însă în majoritatea timpului ele reprezintă doar fundalul abia perceptibil. Une­ori însă textele biblice sunt citate în mod direct. Așa se întâmplă în apoftegma 112 de la avva Pimen: „Avva Iosif spunea că avva Pimen a zis: Iată ce scrie în Evanghelie: Cine are o haină s-o vândă și să-și cumpere o sabie, adică cine are odihnă să renunțe la ea și s-o apuce pe calea cea strâmtă”. 

Ce are special această apofteg­mă? Caracterul insolit al ei ține de faptul că ne arată în lucru tipul de hermeneutică biblică practicat de asceții deșertului. În cuvinte puține, avva Pimen pune în legătură două texte evanghelice foarte cunoscute. Unul este din Evanghelia după Luca, iar celălalt de la Matei. Merită să le privim puțin în context. Prima referință este un verset ce cuprinde câteva dintre cuvintele pe care Domnul le rostește la Cina cea de Taină. Iisus „le-a zis: Când v-am trimis pe voi fără pungă, fără traistă și fără încălțăminte, ați avut lipsă de ceva? Iar ei au zis: De nimic. Și El le-a zis: Acum însă cel ce are pungă să o ia, tot așa și traista, și cel ce nu are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere” (Lc. 22, 35-36). După ce Hristos spune aceste cuvinte, urmează în scurt timp Patimile Sale, moartea și Învierea. Ne aflăm în apropierea unui punct ­nodal, care spintecă istoria în două. Lemnul Crucii înfipt în mijlocul pământului devine mijlocul istoriei. 

Al doilea citat are în centru o ­imagine care a devenit aproape un loc comun. Acesta este uneori destinul tragic al cuvintelor mari: se uzează prin repetiție goală, se vacuizează prin utilizare negli­jentă. Când cuvintele sunt tratate în felul acesta vreme de câteva generații, se subțiază tot mai mult până când ajung doar o pojghiță friabilă, care greu mai pot comunica ceva. Dar aceasta a fost doar o divagație. Al doilea verset, așadar, este preluat din finalul Predicii de pe Munte: „Intrați pe poarta cea strâmtă, că largă este poarta și lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care o află. Și strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află” (Mc. 7, 13-14). 

Originalitatea apoftegmei vine tocmai din felul neașteptat de a conecta două texte biblice, care la nivel superficial nu au nimic în comun. Avva Pimen face această legătură spre care nu suntem conduși de indicii exterioare pentru că prin experiența lui ascetică a reușit să dobândească o cunoaștere unitară a Scripturii. Prin iluminarea Duhului a putut vedea curentele interne care se mișcă în subteranul textului sacru și care fac ca fragmentele sale să se explice reciproc în cele mai imprevizibile feluri. Puse într-o relație bună, părți distincte din Scriptură reușesc să arunce o lumină puter­nică unele asupra altora. 

În cazul apoftegmei despre care vorbim, putem vedea limpede o interpretare în manieră ascetică. Haina este aici confortul, orice formă de confort și comoditate. Calea cea strâmtă este nevoința: aici înțeleasă ca o sabie îndrep­tată împotriva ta, a patimilor și a eului superficial. Pentru că orice întâlnire cu Dumnezeu devine posibilă doar în mijlocul constrângerilor autoimpuse pe calea cea strâmtă.