Astmul bronşic şi sarcina

Una dintre afecţiunile frecvent întâlnite la femeile însărcinate este astmul bronşic, chiar dacă femeia nu a prezentat această boală înainte de sarcină. Dacă nu este tratat, astmul bronşic apărut în timpul sarcinii afectează atât mama, cât şi fătul (prin reducerea cantităţii de oxigen care ajunge la făt). În lipsa tratamentului, cu cât boala mamei este mai severă, cu atât efectele nocive asupra fătului sunt mai mari.

Astmul bronşic este o afecţiune respiratorie cronică, care este caracterizată prin crize cu dispnee (respiraţie dificilă), respiraţie zgomotoasă specifică, şuierătoare şi tuse uscată, iritativă. Între crize, funcţia pulmonară este normală. Aproximativ 4-10% dintre gravide sunt diagnosticate cu astm bronşic în timpul sarcinii. Încă din momentul diagnosticării este recomandat ca femeia gravidă să fie consultată de un specialist, care va analiza istoricul bolii, va identifica factorii declanşatori ai episoadelor de astm şi va efectua teste ale funcţiei respiratorii. Dintre factorii care pot declanşa crizele de astm bronşic fac parte: praful de casă (care conţine microorganisme cu potenţial alergizant, de exemplu, acarieni), mucegaiul, polenul, părul şi produsele de secreţie ale animalelor (mai ales ale pisicilor ţinute în casă), stresul, refluxul gastro-esofagian, poluanţii atmosferici, ceaţa, fumul, efortul fizic. De asemenea, virozele şi fumatul (activ sau pasiv) sunt factori implicaţi în frecvent declanşarea episoadelor de astm. Astmul bronşic apărut la femeile gravide nu face ca evoluţia sarcinii să fie mai dificilă, dacă se respectă indicaţiile medicului. Un tratament corect al bolii va asigura un risc scăzut de apariţie a unor complicaţii în timpul sarcinii. Evoluţia astmului, în timpul sarcinii, este diferită de la o pacientă la alta. La unele gravide (1/3 din cazuri), boala are o simptomatologie constantă şi nu este influenţată de sarcină. La alte gravide (1/3 din cazuri), simptomatologia se poate ameliora pe parcursul evoluţiei sarcinii, iar în unele cazuri se poate constata o agravare a simptomatologiei bolii, care poate pune în pericol viaţa mamei şi a fătului. Pentru a verifica dacă fătul primeşte suficient oxigen, este recomandat ca gravida să efectueze periodic teste de evaluare a funcţiei respiratorii. Respiraţia mai dificilă este frecventă la gravide. De aceea, nu trebuie confundată o respiraţie dificilă specifică sarcinii cu starea de sufocare caracteristică astmului bronşic. Cel mai adesea, tusea frecventă sau strănutul, modificări ale funcţiei respiratorii sau alte simptome caracteristice astmului bronşic apar între săptămânile 29 şi 36 de sarcină. Cele mai multe dintre medicamentele indicate pentru tratamentul astmului bronşic nu determină efecte adverse asupra fătului. După mulţi ani de cercetări, specialiştii au ajuns la concluzia că este mult mai sigur să se continue administrarea de medicamente cu ajutorul cărora să se poată realiză un control bun al evoluţiei bolii, decât să nu se administreze un tratament medicamentos pe perioada sarcinii. Respectarea tratamentului prescris de către medicul specialist, evitarea aglomeraţiilor şi a fumatului (care reprezintă un risc major şi pentru făt) şi urmărirea regulată a funcţiei pulmonare pentru detectarea precoce a deteriorării acesteia sunt condiţii prin care gravida bolnavă de astm bronşic va putea avea un copil sănătos la termen.