Autist şi independent

Autismul este o tulburare a creierului care interferează adesea cu abilitatea de a comunica şi de a relaţiona cu cei din jur. Semnele autismului se dezvoltă aproape întotdeauna înaintea împlinirii vârstei de 3 ani, deşi această afecţiune este uneori diagnosticată abia mai târziu.

 

În mod tipic, părinţii devin îngrijoraţi atunci când observă că fiul/fiica lor nu începe să vorbească şi nu răspunde sau nu interacţionează ca şi ceilalţi copii de aceeaşi vârstă. De regulă, copiii cu autism nu au o dezvoltare normală a vorbirii şi pot să "pară" surzi, deşi testele de audiometrie sunt normale. Autismul afectează modul în care copilul percepe şi procesează informaţia senzorială. Severitatea autismului variază, astfel încât unii au nevoie de un însoţitor în aproape toate domeniile vieţii lor cotidiene, în timp ce alţii pot fi capabili să funcţioneze la un nivel foarte ridicat şi pot chiar să meargă la o şcoală normală.

 

 

Deşi această afecţiune durează toată viaţa şi determină diferite grade de izolare socială, tratamentul poate aduce o ameliorare semnificativă în viaţa persoanelor cu autism. Diagnosticarea din timp şi tratamentul adecvat au dus la creşterea numărului de persoane cu autism care sunt capabile să trăiască independent atunci când ajung la vârsta adultă.

 

 

Strategiile de tratament sunt adaptate nevoilor fiecărei persoane în parte şi resurselor acelei familii. Părinţii trebuie să întrebe medicul psihiatru sau să contacteze asociaţiile care se ocupă de copiii cu autism pentru a învăţa tratamentul autismului şi pentru a învăţa cum să se descurce cu manifestările copilului. S-a arătat că acest tip de antrenament reduce stresul membrilor familiei şi îmbunătăţeşte funcţionarea copilului.