Avantajele rugăciunii formaliste

Chiar şi rugăciunea formalistă e o dovadă că vrei să faci mai mult. Cine nu se roagă nici formal, nu se roagă deloc. Cum să ajungă acela la un alt fel de rugăciune sau măcar la rugăciunea formală? Sigur, cei mai mulţi dintre oamenii care se roagă, cel puţin cei care au ajuns în faţa mea şi am putut constata cum le e rugăciunea sau cum sunt angajaţi ei în rugăciune, nu se roagă, ci rostesc formule de rugăciune.

De exemplu, rugăciunea „Tatăl nostru“. Am avut la spovedit un tânăr, şi încă un tânăr cu pretenţii de intelectual, care nu ştia nici măcar rugăciunea „Tatăl nostru“. Acela care zice totuşi rugăciunea „Tatăl nostru“ cum o ştie, chiar dacă nu o zice bine, chiar dacă o zice numai asa, dintr-un obicei, că aşa s-a pomenit, spunând rugăciunea seara sau la masă, acela nu se roagă, de fapt, cu rugăciunea „Tatăl nostru“, ci rosteşte o rugăciune. De felul acesta sunt mulţi. Cei mai mulţi oameni nu se roagă, ci citesc rugăciuni, rostesc rugăciuni, spun rugăciuni. Or, acesta este primul stadiu al rugăciunii, rugăciunea trebuie interiorizată. Unii ne acuză că spunem rugăciuni formulate de alţii şi care nu se potrivesc cu viaţa noastră, şi deci nu ne exprimăm pe noi în rugăciuni. Da, e adevărat, însă dacă ne-am apropria şi rugăciunile străine, care sunt mai multe decât cele ce le-am putea realiza noi cu puterea noastră, am reuşi să ne interiorizăm în măsura în care cuvintele pe care le spunem sunt şi ale noastre. Dintre psalmi, am doi preferaţi şi aceia se potrivesc cel mai bine cu starea mea sufletească. Asta nu înseamnă că nu citesc şi alţi psalmi sau că nu mă rog şi cu cuvinte din alţi psalmi. Ceea ce se potriveşte cu sufletul meu este cuprins în Psalmul 22 şi în Psalmul 102, dar şi cu celelalte rugăciuni pe care le-a spus Psalmistul încerc să mă identific, să mă verific şi să mă raportez la ele. Trebuie să le spunem şi noi ca rugăciuni de ritual, chiar dacă nu sunt total rugăciunile noastre sau nu toţi suntem identificaţi cu rugăciunile pe care le facem. Chiar dintre cei care se silesc în rugăciune, unii se opresc numai la citirea formală a Psaltirii, a acatistelor, şi nu se identifică cu ele. Dacă nu se identifică, nu au prea mare spor, că rostesc cuvinte străine de aşezarea lor sufletească. Cel mai bine este să îţi aproprii cuvintele şi să găseşti resorturi sufleteşti care să te angajeze în rugăciune prin cuvintele pe care le rosteşti. Dacă am rămâne numai la cât spunem noi sau la cât putem rosti noi, din puterea noastră, nu am putea să ne ţinem angajaţi într-o rugăciune care să aibă o durată. De exemplu, uite, la sfintele slujbe. Sfânta slujbă are o durată a ei, pe care o cunoaştem din experienţă. Dacă nu ne-am ruga cu rugăciunile de la sfintele slujbe, nu ne-am putea angaja şi nici pe alţii nu i-am putea angaja la o rugăciune, de exemplu, la o slujbă de trei ore.