Avva Arsenie, un portret

Avva Arsenie, spun istoricii, s-a născut la mijlocul secolului al IV-lea, mai exact în anul 354. A beneficiat de o solidă educaţie şi şi-a petrecut prima parte a vieţii, până la vârsta de 40 de ani, la curtea imperială, în palatele celui întru dumnezeiască pomenire Teodosie cel Mare. Conform informaţiei oferite de avva Daniil, Arsenie ar fi fost perceptorul dumnezeieştilor Arcadius şi Honorius, fiii lui Teodosie.

 

Viaţa confortabilă pe care o trăia nu-l face insensibil faţă de cuvântul lui Dumnezeu. S-a rugat să primească un cuvânt pentru mântuire, iar Dumnezeu a făcut din el un nou Avraam. „Arsenie, fugi, taci şi te vei mântui“ (Arsenie 1), cuvintele acestea sunt aidoma celor pe care Domnul le spune lui Avraam: „Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu“. Felul în care cei doi reacţionează în faţa cuvântului primit de la Dumnezeu este similar. Fiecare plonjează în necunoscut, având ca singură certitudine şi far călăuzitor chemarea lui Dumnezeu. 

 

Mai mult decât atât, ca şi în cazul lui Avraam, îndemnul se repetă într-o formă similară pe când era deja în pustie: „Arsenie, fugi, taci, linişteşte-te!“ Cu asiduitate, o viaţă întreagă, aceste cuvinte l-au orientat pe Arsenie, care a trăit cât se poate de retras, reducând la strictul necesar contactele cu oamenii. De aici se trage şi acuzaţia de mizantropie care planează asupra lui. 

 

Aşadar Arsenie se retrage la Sketis, cel de-al treilea centru monahal din Egipt, aflat la vreo 50 de kilometri sud de Chilii şi la o zi şi jumătate de mers faţă de Nitria. Acesta este locul de nevoinţă pe care şi-l alege Arsenie şi în care petrece patruzeci de ani. Adică de la vârsa de 40 de ani, până la 80. Ultimii ani îi sunt mai zbuciumaţi. Îşi petrece „zece ani la Tura, mai sus de Babilon, în faţa Menfisului, trei la Canope, lângă Alexandria, şi ultimii doi iarăşi la Tura, unde a şi adormit întru Domnul, sfârşindu-şi drumul în pace şi cu frică de Dumnezeu“. 

 

Avva Arsenie cel Mare a fost unul dintre intelectualii pustiei, cu o construcţie lăuntrică şi o biografie diferită de a majorităţii celor care populau deşertul: ţărani egipteni simpli. Avantajul lumesc al unei educaţii bune nu îl face automat pe Arsenie superior călugărilor lipsiţi de şcoală, care au ajuns prin nevoinţa lor aspră să fie învăţaţi de Dumnezeu, adică theodidacţi. De fiecare dată când a fost cazul, Arsenie s-a smerit în faţa acestora: Avva Arsenie l-a întrebat odată pe un bătrân egiptean în legătură cu gândurile sale. Altcineva, văzându-l, i-a zis: „Cum se poate, avva Arsenie, un om ca tine, cu atâta învăţătură latinească şi grecească, să întrebi pe acest ţăran despre gândurile tale?“, El a răspuns: „Învăţătura latinească şi grecească o cunosc, dar alfabetul acestui ţăran simplu încă nu-l cunosc“. 

 

Pe de altă parte însă, avva Arsenie i-a smintit în mai multe rânduri pe acei ţărani robuşti cu puţinul confort pe care şi-l îngăduia din pricina slăbiciunii sale. Trebuie spus aici că avva Arsenie este personajul central a două seturi de apoftegme din Pateric. Pe de o parte, sunt cele aşezate direct sub numele său, dar mai există un şir scurt, de trei apoftegme, puse sub numele unui avvă, Romanul, care nu este altul decât Arsenie din Constantinopol, cel care, adică, venea din noua Romă. În ambele serii se regăseşte o apoftegmă ce vorbeşte despre sminteala pe care o provoacă Arsenie unui alt călugăr, care îl vede dormind cu pernă, încălţat cu sandale, purtând un cojocel etc. Toate astea erau neobişnuite pentru viaţa aspră din pustie. Avva este însă convingător. Asceza lui se dovedeşte mai aspră decât a celorlalţi prin comparaţie cu viaţa pe care o dusese anterior. Saltul de la luxul din palatele imperiale la sărăcia deşertului îl aşează pe Arsenie în rândul marilor asceţi. 

 

Citind apoftegmele despre avva Arsenie se poate vedea că sunt unele care vorbesc de asceza foarte dură practicată de el, în vreme ce altele scot în evidenţă puţinul confort pe care şi-l îngăduia. În înşiruirea de istorisiri despre părintele nostru alternează povestirile despre confortul avvei cu cele despre asceza lui aspră. Cele mai multe sunt totuşi cele din urmă. Pentru a înţelege această aparentă contradicţie trebuie să ţinem seama că Patericul nu cuprinde nicidecum relatări cronologice de evenimente. Ordinea este oarecum aleatorie, cu toate că uneori se pot identifica sensuri duhovniceşti în derularea lor. Prin urmare, putem observa două etape în viaţa Sfântului Arsenie. Prima etapă, după ieşirea din lume, este o fază în care desprinderea totală de confortul pe care îl avea fostul dregător este imposibilă. Trebuia deci să treacă o vreme până când să se poată dedica ascezei cu totul. Diferitele povestiri care aparent se contrazic nu fac altceva decât să imortalizeze diferite etape din viaţa aceluiaşi mare ascet, Arsenie.