Avva Cleopa

Au trecut repede 12 ani (2 decembrie 1998 - 2 decembrie 2010) - de altfel, repede trec zilele vieţii noastre. Îmi amintesc adeseori despre momentul trecerii la Domnul a avvei Cleopa şi, mai mult decât atât, de părintele care, parcă până ieri, era cu noi şi de a cărui prezenţă şi lucrare duhovnicească ne bucuram, pentru că îl ştiam rugător şi veghetor în chilia sa din "raiul" pământesc, aflată în vecinătatea Mănăstirii Sihăstria, unde şi-a petrecut ultimii treizeci şi ceva de ani ai vieţii sale. Părintele Cleopa ne spunea, în ultima vreme, că se apropie ceasul despărţirii de trup şi dorea să ne întâlnim cu toţii "la poarta Raiului". El, ca şi duhovnicul pe care l-a avut vreme îndelungată - părintele Paisie, "Sfântul" veacului al XX-lea, pomenea adeseori despre acest loc al "bunătăţilor făgăduite" şi dorea tuturor celor care ajungeau în preajma lor să se bucure de frumuseţea netrecătoare a Raiului. În ciuda vârstei înaintate a părintelui Cleopa şi a faptului că el însuşi mărturisea că este un "putregai", ne bucuram să-l ştim acolo, la Sihăstria.

În ziua de 2 decembrie 1998, de fapt, la primele ceasuri ale zilei, în jurul orelor 2:00 după miezul nopţii, sufletul său s-a înălţat către Ceruri, în aceeaşi perioadă în care intrase ca frate în Mănăstirea Sihăstria, cu 69 de ani înainte, la 12 decembrie 1929, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei.

A vieţuit aproape 70 de ani la Mănăstirea Sihăstria, pe care a iubit-o foarte mult, căreia i-a fost îndrumător duhovnicesc, stareţ pentru câţiva ani şi unde a rămas până în ceasul din urmă. Există oameni care schimbă cursul evenimentelor, oameni care schimbă istoria unui loc. Părintele Cleopa a fost unul dintre aceştia. Dacă în momentul când a devenit novice Sihăstria era un schit aproape necunoscut în zona Neamţului, când a trecut către Domnul, datorită vieţuirii şi lucrării sale, precum şi a altor părinţi, aşa cum au fost Ioanichie Moroi, Paisie Olaru, Casian Frunză, Ioanichie Bălan şi Victorin Oanele, schitul de altădată a devenit una dintre cele mai cunoscute, mai respectate şi mai pomenite mănăstiri din lumea ortodoxă. Aşadar, părintele Cleopa a fost un monah harismatic, care a schimbat istoria acestui loc. Dar, mai mult decât atât, a schimbat viaţa multor oameni şi călugări care l-au avut îndrumător, a celor care l-au cunoscut, a pelerinilor care l-au întâlnit, fie şi pentru o singură dată; însă toţi au rămas cu amintirea unui apostol, al cărui glas, asemenea tunetului, se auzea de pe prispa casei, vara, ori în interiorul chiliei, în sezonul rece, şi le amintea tuturor cuvintele Mântuitorului. El a fost un următor al Domnului, aducându-le aminte permanent oamenilor de cuvintele vieţii veşnice. A fost, deci, un apostol şi un mare misionar, cum s-a şi spus, de altfel, despre el.

Foarte mulţi episcopi şi-au plecat genunchii sub epitrahilul său, mai mult de zece ierarhi ai Bisericii noastre - unii dintre ei au trecut la Domnul - l-au avut duhovnic, îndrumător, sfătuitor, pentru faptul că părintele Cleopa era o lumină. Aşa a fost el, o lumină. În prezenţa lui simţeai lucrarea Duhului Sfânt şi, de multe ori, cuvintele lui schimbau viaţa oamenilor. Amintea celor care uitaseră calea spre Împărăţie. Le vorbea novicilor, întotdeauna fascinaţi de felul său de a fi şi de vastele cunoştinţe teologice, mai bogate decât cele dobândite în urma studiilor - pentru că părintele a fost autodidact, citind cu nesaţ. A urmat o altfel de Academie, vreme de 10 ani şi mai bine, în cea mai umilă ascultare de aspirant la călugărie, ca păzitor al oilor mănăstirii - îşi petrecea vremea citind ceasuri la rând din cărţile pe care le aflase în chinovia sa ori împrumutându-le din Mănăstirea Neamţ, acolo unde poposea în poienile dimprejur cu oile Sihăstriei, şi cobora, câte un ceas sau două, la bibliotecă pentru a împrumuta cărţi importante din această Lavră, iar bibliotecar nu era altcineva decât Sfântul Ioan Iacob, pe atunci şi el începător în obştea de la Neamţ, stareţ fiind episcopul Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei şi apoi patriarh al României.

Părintele Cleopa era în stare să predice ceasuri la rând, fără oprire. De multe ori, mărturisea că a vorbit în faţa multor ierarhi, cum s-a întâmplat în timpul unei vizite la Atena, la sfârşitul anilor â70, ori în aproape toate mănăstirile Muntelui Athos, care l-au invitat să le rostească cuvinte de folos, în obştile marilor mănăstiri din Moldova, şi nu numai. După ce a revenit din perioada de însingurare petrecută în munţi, în timpul regimului comunist, patriarhul Justinian l-a chemat la Bucureşti, unde a rămas câteva luni, fiind găzduit chiar în Reşedinţa patriarhală şi a predicat în Catedrala patriarhală, dar şi în mănăstirile aflate în preajma Bucureştilor.

A fost, deci, un apostol părintele Cleopa... Le-a vorbit tuturor. Avea un cuvânt bun pentru fiecare: pentru marii ierarhi, care l-au iubit şi l-au ascultat, pentru oamenii simpli şi pentru cei importanţi care au venit la chilia lui, oameni de cultură şi chiar demnitari politici. După 1990, unul dintre premierii României a poposit la chilia lui şi părintele a avut curajul să-i spună: "Dacă-i moarte, nu-i nimic! Azi eşti, mâine nu eşti". Cei care se aflau în preajma premierului, când au coborât de la chilia lui, au încercat să-l scuze, că e bătrân, că... Dar premierul a spus: "Nu, a fost un om sincer, mi-a spus lucruri adevărate" - aşa era şi bunicul meu, vorbea întotdeauna direct. Aşadar, a avut pentru fiecare un cuvânt, le-a amintit tuturor de Cer şi i-a îndemnat să privească mai puţin la ţărâna de care suntem atât de mult legaţi fiecare.

Tristeţea din decembrie 1998 era una plină de nădejde. "Nu vă întristaţi ca şi cei care nu au nădejde", îi îndemna Apostolul neamurilor pe tesaloniceni (cf. I Tes. 4, 13). Nici noi nu ne-am întristat. De fapt, în general, înmormântarea unui monah, şi mai ales înmormântarea unui călugăr de statura părintelui Cleopa este ca o zi de Paşti. Moartea unui călugăr este o trecere de la pământ la Cer. A fost şi o tristeţe... Dar una însoţită cu bucuria revederii într-o zi, a reîntâlnirii. Era bucuria pe care ştiam că părintele Cleopa o trăia încă din lumea aceasta, gândindu-se la netrecătoarele bunătăţi gătite celor care Îl iubesc pe Domnul.

Părintele Cleopa a fost un duhovnic mai aspru. El preţuia "scumpătatea canoanelor", ca să redau expresia pe care însuşi, adeseori, o folosea. Ţinea mult la canoanele Părinţilor şi era oarecum aspru în comparaţie cu duhovnicul său, care era mai blând şi care împrumutase, probabil, din cuvintele Mântuitorului Hristos şi din pildele lăsate, îndemnul de a ierta... după cum Domnul i-a iertat pe toţi cei care au ajuns în faţa Lui, chiar dacă unii dintre ei au fost oameni păcătoşi... foarte păcătoşi. Părintele Cleopa folosea, adeseori, canoanele, citatele marilor Părinţi ai Bisericii şi cuvintele Scripturii, pe care le ştia pe dinafară. La optzeci şi ceva de ani avea memoria unui tânăr... Nu uita aproape nimic. Era în stare să spună, ceasuri la rând, istorisiri, pilde, cuvinte ale Scripturii, ziceri ale Psalmilor ş.a.m.d.

Părintele Cleopa a fost un duhovnic înţelept. Deşi aspru, urmărea, de fapt, îndreptarea persoanelor. Părintele Cleopa a fost şi un rugător. Niciodată nu-şi începea ziua fără rugăciune. Se ruga mult. De multe ori spunea: "Rugaţi-vă câteva ceasuri pe zi şi veţi avea mari bucurii!" Acum pierdem aceste bucurii pentru că nu mai avem ceasurile pe care el le petrecea cu genunchii plecaţi. Omul este mare doar atunci când stă în genunchi. Şi părintele a fost un om mare!

"A fost, deci, un apostol părintele Cleopa... Le-a vorbit tuturor. Avea un cuvânt bun pentru fiecare: pentru marii ierarhi, care l-au iubit şi l-au ascultat, pentru oamenii simpli şi pentru cei importanţi care au venit la chilia lui, oameni de cultură şi chiar demnitari politici."