Axionar - cântări închinate Celei mai înalte decât cerurile
M‑am bucurat să primesc din Sfântul Munte Athos volumul „Axionar”, apărut sub egida Bibliotecii Muzicale Athonite, prin stăruința Chiliei „Sfântul Gheorghe”‑Livadogheni. Cartea poartă în paginile sale nu doar mesajul cântării bisericești, ci o întreagă tradiție liturgică păstrată și dăruită mai departe ca o ofrandă închinată Bisericii și iubitorilor de frumusețe duhovnicească.
Nu cred că monahii chiliei pomenite au nevoie de cuvinte de laudă. Viețuirea lor îi învață să fugă de slava omenească, iar osteneala lor se împlinește în tăcerea rugăciunii și în ascultarea față de Dumnezeu. De aceea, admirația noastră nu se îndreaptă către persoane, ci către lucrarea misionară pe care acestea o săvârșesc cu discreție, dar cu dăruire. Prin astfel de cărți, ei îmbogățesc patrimoniul Ortodoxiei și oferă generațiilor de astăzi și de mâine izvoare din care se pot adăpa deopotrivă iubitorii de istorie, de muzică psaltică și de cultură bisericească.
Această lucrare se înscrie în șirul unor contribuții editoriale de valoare pe care Chilia „Sfântul Gheorghe”‑Livadogheni - aflată în ținutul Capsalei, nu departe de Careia, capitala administrativă a Sfântului Munte - le‑a dăruit în ultimele decenii. Dintre acestea amintim volumul „Tipărituri românești ale Sfintei Mănăstiri Pantocrator din Sfântul Munte Athos” (2014), urmat de „Tipărituri românești în biblioteca Chiliei «Sfântul Gheorghe»‑Livadogheni” (2016), apoi albumul „Chilia «Sfântul Gheorghe»‑Livadogheni: un album fotografic” (2019). În anul 2024 a apărut ediția a doua, prescurtată, a lucrării „Tipărituri românești în biblioteca chiliei românești”. Fiecare dintre aceste volume alcătuiește o mărturie prețioasă despre grija monahilor pentru păstrarea memoriei duhovnicești a românilor din Sfântul Munte.
La sfârșitul acestei impresionante lucrări, care însumează cinci sute de pagini, cititorul este întâmpinat de două imagini de mare frumusețe artistică, asemenea unei binecuvântări așezate peste întreaga osteneală editorială. Prima este o peniță realizată în anul 2006 de preotul Laurențiu Mușat (din Cipru), ce înfățișează Sfânta Mănăstire Pantocrator, lavra care ocrotește și sub a cărei ascultare se află Chilia „Sfântul Gheorghe”‑Livadogheni. Alături se află o altă lucrare, semnată de arhitectul Dan Corneliu în anul 1999, reprezentând Chilia „Sfântul Gheorghe”‑Livadogheni din Capsala, cu liniștea ei athonită, cu simplitatea zidurilor și cu frumusețea smerită, care vorbește despre o viață închinată rugăciunii neîncetate.
Cele două desene nu sunt simple ilustrații. Ele încununează volumul asemenea unor ferestre deschise către lumea tainică a Athosului, unde frumusețea arhitecturii se împletește cu mireasma rugăciunii, iar piatra, lemnul și lumina mărturisesc împreună despre Împărăția lui Dumnezeu. Astfel, întreaga lucrare devine nu doar un valoros instrument de cercetare și cunoaștere, ci și o chemare adresată sufletului celui care o răsfoiește, invitându‑l să descopere armonia cântării bisericești și pacea care izvorăște din cinstirea Maicii Domnului, Cea mai înaltă decât cerurile și mai curată decât strălucirile soarelui.
O însemnare de la începutul volumului precizează numele celor care au făcut posibilă apariția acestei lucrări deosebite. Coordonatorul ediției este părintele Petroniu, starețul Chiliei „Sfântul Gheorghe”‑Livadogheni, iar îngrijirea editorială a fost încredințată ierodiaconilor Gheorghe și Dimitrie, slujitori care și‑au unit osteneala pentru a da acestei lucrări rigoare, frumusețe și ținută. Volumul a fost tipărit la Tipografia Monitorul Oficial, prin bunăvoința domnului Nicolae Mușat, gest care arată încă o dată cât de rodnică poate deveni întâlnirea dintre dragostea pentru Biserică și dorința de a sluji patrimoniului spiritual al neamului românesc.
Aceste precizări editoriale vorbesc de la sine și nu au nevoie de multe comentarii. Ele descoperă, în spatele fiecărei pagini, chipurile unor oameni care au înțeles că frumusețea liturgică trebuie păstrată și dăruită mai departe. De aceea, nu putem trece peste aceste nume fără a le adresa un cuvânt de prețuire și recunoștință pentru ediția realizată cu migală, competență și evlavie.
În paginile introductive sunt pomeniți numeroși ostenitori, cercetători și iubitori ai muzicii psaltice, atât din Sfântul Munte Athos, cât și din România. Fiecare și‑a adus partea sa de jertfă, alcătuind împreună o adevărată lucrare de comuniune. Nimic durabil în Biserică nu se zidește în izolare, ci prin împreună‑lucrare, prin ascultare și prin împărtășirea acelorași idealuri sfinte. Tocmai de aceea, cartea de față poartă pecetea unei armonii care amintește de însăși cântarea liturgică pe care o cuprinde.
De‑a lungul celor aproape cinci sute de pagini sunt așternute în scris numeroase cântări închinate Celei pline de har, Maicii Domnului, Născătoarea de Dumnezeu. Fiecare imn este o formă a evlaviei răsărite din inimile celor care, de‑a lungul veacurilor, au înțeles că nici un cuvânt omenesc nu este îndeajuns pentru a exprima taina alegerii ei și slava cu care Dumnezeu a încununat‑o.
Oriunde ne‑am afla - în bisericile României, în liniștea Sfântului Munte Athos sau în orice alt colț al lumii unde răsună psalmodia ortodoxă -, atunci când înălțăm cântarea Axionului sau alte imnuri închinate Maicii Domnului, ne alăturăm glasului Arhanghelului Gavriil, cel dintâi vestitor al mântuirii, care a întâmpinat‑o cu dumnezeiescul salut: „Bucură‑te!”. Din acel ceas binecuvântat al Bunei Vestiri și până la sfârșitul veacurilor, întreaga Biserică nu face altceva decât să prelungească această cerească închinare.
Imnul „Axion estin” rămâne una dintre cele mai înalte mărturisiri de cinstire și de iubire aduse Maicii Domnului. El exprimă în cuvinte și în melodie ceea ce însăși Preasfânta Fecioară a prorocit în cântarea sa: „Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 48). Această preacinstire izvorăște din taina Bunei Vestiri, când îngerul Domnului i‑a descoperit că Duhul Sfânt Se va pogorî peste ea, puterea Celui Preaînalt o va umbri, iar Sfântul Care Se va naște dintr‑însa, Fiul lui Dumnezeu Se va chema (cf. Luca 1, 35). În aceste cuvinte se află începutul tuturor laudelor pe care Biserica le‑a înălțat neîncetat către Născătoarea de Dumnezeu.
Axionul închinat Maicii Domnului poartă, de asemenea, memoria minunii petrecute în Sfântul Munte Athos, când cuvioșilor athoniți le‑a fost încredințat, printr‑o dumnezeiască descoperire, acest imn de o neegalată frumusețe, pe care astăzi îl auzim și îl cântăm la fiecare Dumnezeiască Liturghie. De atunci și până astăzi, glasul monahilor athoniți s‑a unit cu glasul întregii Biserici, iar cântarea lor a devenit cântarea tuturor credincioșilor.
Nu numai Arhanghelul Gavriil, ci și toate cetele îngerești o slăvesc neîncetat pe Maica Domnului. De asemenea, Sfinții Părinți ai Bisericii, începând cu cei care au participat la Sinodul al III‑lea Ecumenic de la Efes și la Sinodul al IV‑lea Ecumenic de la Calcedon, au mărturisit cu tărie adevărul că Fecioara Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, întărind astfel temelia dogmatică a cinstirii pe care întreaga Ortodoxie i‑o aduce până astăzi. În această laudă neîncetată se întâlnesc cerul și pământul, îngerii și oamenii, monahii și credincioșii de pretutindeni, uniți într‑un singur glas de laudă către Cea care a devenit Scară către cer și Maica Vieții.
De‑a lungul veacurilor s‑a alcătuit o impresionantă și valoroasă colecție de axioane, rod al unei tradiții muzicale care a izvorât din strălucirea Bizanțului și care a înflorit apoi în întreaga lume ortodoxă. Marii psalți, moștenitori ai artei sacre, nu au privit muzica bisericească doar ca pe o expresie a măiestriei artistice, ci mai ales ca pe o rugăciune cântată și ca pe o jertfă a inimii adusă Maicii Domnului. Fiecare partitură poartă amprenta unei sensibilități duhovnicești aparte, evocată și în studiul introductiv al volumului, care urmărește dezvoltarea acestei tradiții și bogăția expresiilor ei muzicale.
În același timp, autorii amintesc că aceste cântări își au obârșia în minunea petrecută în Sfântul Munte Athos în secolul al X‑lea, când îngerul Domnului a descoperit lumii imnul „Axion estin”, cântând pentru întâia dată laudă Celei Preabinecuvântate. Din acel moment, întreaga tradiție psaltică nu a făcut altceva decât să prelungească, cu smerenie și cu iubire, cântarea începută în chip minunat de ceata îngerească.
Învățând de la Sfântul Munte Athos, de la marile sale mănăstiri și de la chiliile și sihăstriile risipite pe culmile rugăciunii, dar și de la numeroasele vetre monahale care s‑au întemeiat în întreaga lume ortodoxă, generații întregi de psalți au cultivat cinstirea Maicii Domnului. Astfel, au luat naștere nenumărate variante ale Axionului, fiecare purtând o frumusețe proprie, dar toate izvorând din aceeași dragoste fierbinte față de Născătoarea de Dumnezeu. Ele mărturisesc evlavia profundă a compozitorilor, a cântăreților bisericești și a tuturor celor care au iubit muzica sacră, dorind ca, prin armonia glasurilor lor, să se apropie de cântarea îngerilor care au vestit nașterea Mântuitorului și care apoi au adus neîncetată laudă Celei mai curate decât toată făptura, mai luminoasă decât razele soarelui și mai înaltă decât cerurile.
Tipărită în condiții grafice deosebite și cu o remarcabilă ținută editorială, cartea reunește una dintre cele mai bogate colecții de variante ale Axionului din tradiția muzicală bizantină. Ea oferă cititorului și cercetătorului posibilitatea de a contempla bogăția unei moșteniri care a sporit necontenit prin inspirația și evlavia atâtor generații de psalți.
Este greu să fie pomeniți toți autorii acestor minunate compoziții închinate Maicii Domnului. Între cei ale căror nume strălucesc în paginile volumului se numără Grigorie Protopsaltul, Vasilios Vizantios, Socratis Papadopoulos, Konstantinos Papagiannis, Dositei Katunakiotul, Nectarie Schimonahul, Theodoros Maikantis, Hurmuz Hartofilax, Sotirios Arvanitis, Macarie Ieromonahul, Vasilios Nikolaidis, Avraam Efthimiadis, Dimitrios Galanis, Nectarie Monahul, Theotokis Vatopedinul, Grigorie Simonopetritul și atâția alții. Alături de aceștia se află numeroși monahi athoniți rămași anonimi, care din smerenie au ales să nu‑și aștearnă numele pe creațiile lor, lăsând ca singura slavă să‑I fie adusă lui Dumnezeu și Preasfintei Sale Maici.
Poate tocmai această smerenie reprezintă una dintre cele mai emoționante mărturii ale cărții. Într‑o lume în care îndeobște autorii caută recunoașterea și faima, mulți dintre compozitori au preferat să rămână neștiuți, ascunzându‑se în spatele frumuseții cântării lor. Ei au înțeles că adevărata muzică bisericească nu caută aplauze, ci rugăciune; nu urmărește gloria omenească, ci slava lui Dumnezeu. Smerenia lor a devenit, astfel, la fel de grăitoare precum frumusețea melodiilor pe care le‑au dăruit Bisericii.
Cu bucurie remarcăm și prezența unor nume românești în această colecție, fapt care mărturisește contribuția însemnată a școlii psaltice românești la patrimoniul muzical ortodox. Între acestea se regăsesc Iosif Naniescu, Nectarie Schimonahul, Ștefanache Popescu, Anton Uncu și alți slujitori ai cântării bisericești, care au unit inspirația artistică cu adânca evlavie față de Maica Domnului. Prin creațiile lor, glasul Ortodoxiei românești se armonizează cu cel al Sfântului Munte Athos și al întregii lumi bizantine, alcătuind o singură cântare de laudă închinată Celei pe care toate neamurile o fericesc.
Personal, consider că lucrarea „Axionar”, apărută prin osârdia și dragostea viețuitorilor de la Chilia românească „Sfântul Gheorghe”‑Livadogheni, din apropierea Careei, capitala administrativă a Sfântului Munte Athos, reprezintă mult mai mult decât o reușită editorială, fiind întâi de toate o ofrandă adusă Maicii Domnului și Bisericii. Dincolo de sprijinul generos al binefăcătorilor și al prietenilor chiliei, tipărirea unui volum de o asemenea amploare presupune o osteneală îndelungată, o grijă neobosită și cheltuieli pe măsură, asumate cu credință și nădejde. Astfel de lucrări nu se nasc din ambiții omenești, ci din iubirea pentru frumusețea liturgică și din dorința de a lăsa moștenire generațiilor viitoare un tezaur prețios.
Îmi aduc aminte cu bucurie de importantele realizări ale acestei chilii, pe care am cunoscut‑o pentru întâia dată la începutul anilor ’90. Au trecut mai bine de trei decenii de atunci, iar în acest răstimp am fost martorul unei impresionante renașteri. Chilia, care trecuse prin încercarea dureroasă a unui incendiu și cunoscuse numeroase lipsuri materiale, a izbutit, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin osteneala unor oameni minunați, să depășească momentele critice ale istoriei contemporane. Era încă o pagină din lunga ei istorie, marcată de încercări, jertfe și răstigniri, dar și de învieri binecuvântate, prin care Dumnezeu a arătat că lucrarea întemeiată pe credință nu poate fi stinsă.
Astăzi, Chilia „Sfântul Gheorghe”‑Livadogheni se înfățișează ca o vatră monahală bine rânduită, în care fiecare împlinire edilitară, chiar dacă ar putea părea neînsemnată în ochii celor grăbiți, are un rol esențial în păstrarea unei tradiții multiseculare și în ocrotirea duhului românesc din Sfântul Munte Athos. Aceste zidiri nu sunt simple construcții, ci semne ale continuității unei prezențe românești care odinioară se făcea simțită prin numeroase chilii și sihăstrii întemeiate de monahi veniți din Țările Române, purtând cu ei limba, credința și rânduiala părinților noștri.
La fel de însemnată este însă și lucrarea misionară pe care părinții chiliei o desfășoară prin cultivarea cântării bisericești, prin editarea unor volume de ținută științifică și duhovnicească, precum și prin ospitalitatea cu care îi primesc pe cei care le trec pragul. De‑a lungul anilor, aici au poposit ierarhi, preoți, diaconi, psalți și protopsalți din România, dar și cercetători, oameni de cultură și cărturari înzestrați cu un fin spirit de observație, toți găsind în această chilie nu doar un loc al odihnei, ci și un spațiu al dialogului, al comuniunii și al îmbogățirii duhovnicești.
Prin toate acestea, Chilia „Sfântul Gheorghe”‑Livadogheni continuă să împlinească o misiune discretă, dar de o importanță covârșitoare, aceea de a păstra legătura dintre Athos și sufletul românesc, dintre tradiția bizantină și evlavia poporului nostru, dintre frumusețea rugăciunii și frumusețea cântării bisericești.
Nu putem decât să ne bucurăm pentru apariția unei asemenea lucrări monumentale. Ea îmbogățește patrimoniul muzical și spiritual al Ortodoxiei și devine, fără îndoială, un reper pentru iubitorii muzicii psaltice și ai tradiției athonite.
Personal, adresez părinților de la Chilia românească „Sfântul Gheorghe”‑Livadogheni mulțumiri pentru darul acestui volum, primit cu recunoștință și cu bucurie. În același timp, cred că mulțumirea mea se unește cu a tuturor celor care iubesc spiritualitatea românească a Sfântului Munte Athos, care prețuiesc frumusețea cântării bisericești și care găsesc în axioanele închinate Maicii Domnului o neîncetată chemare la rugăciune și la contemplarea frumuseții dumnezeiești. Prin această monumentală lucrare, părinții chiliei au adunat nu doar partituri și manuscrise, ci au așezat între coperțile unei cărți o parte din comoara Athosului, oferind‑o cu generozitate întregii Biserici, spre folos duhovnicesc și spre slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Cea mai cinstită decât heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii.
Fericiți sunt cei care oferă asemenea prețioase daruri...