O carte despre Ortodoxia unui veac frământat

În istoria Bisericii noastre dreptmăritoare sunt personalități despre care s-a scris mult și, cu toate acestea, cercetarea continuă să descopere documente, împrejurări sau nuanțe capabile să întregească un portret socotit cândva definitiv. Există însă și situația inversă: slujitori ai Bisericii care au marcat istoria prin rolul lor de martori ori de protagoniști ai unor evenimente majore, au stârnit admirație, nedumerire, uneori împotrivire, dar despre ei literatura teologică păstrează încă prea puține studii temeinice. În istoriografia bisericească, Patriarhul Ecumenic Athenagora I apar­ține mai curând celei din urmă categorii.

Numele său îl cunoaștem îndeosebi din manualele de Istorie Bisericească Universală sau din scrierile privitoare la viața creștină din prima jumătate a secolului trecut. În pofida acestui fapt, personalitatea sa, atât de prezentă în marile frământări eclesiastice ale veacului al XX-lea, nu a beneficiat în teologia românească de o cercetare pe măsura complexității sale. Tocmai unui asemenea vid istoriografic îi răspunde lucrarea părintelui dr. Teodor Cenușă, Dogmă și iubire. Viața și activitatea Patriar­hului Ecumenic Athenagora I (1886-1972), apărută recent la Editura Doxologia din Iași. Volumul valorifică teza de doctorat susținută în anul 2023, la Facultatea de Teologie din Sibiu, în cadrul disciplinei Istorie Bisericească Universală, sub îndrumarea pr. prof. dr. Ioan-Vasile Leb, care semnează ampla și documentata prefață, remarcând câteva trăsături esențiale ale studiului academic al autorului: capacitatea de a compara sursele, reținând esențialul; maturitatea metodologică a cercetării, dublată de pertinența concluziilor.

Rigoarea informațiilor, bogăția documentării, atenția acordată contextului istoric păstrează exigențele unei lucrări doctorale, oferită acum, prin tipărire, deopotrivă specialiștilor și publicului larg. Autorul, pr. dr. Teodor Cenușă, preot miliar, slujitor la biserica Garnizoanei Militare din Botoșani, și-a asumat o temă deloc comodă, deoarece Patriarhul Athe­nagora rămâne una dintre personalitățile complexe și controversate ale Ortodoxiei veacului trecut, iar apropierea de un asemenea subiect presupune mai mult decât acumularea sau ordonarea unor infor­mații: cere confruntarea izvoarelor, reconstituirea contextelor și, cu precădere, evitarea judecăților retrospective simplificatoare. Unele dintre inițiativele Patriarhului au fost primite cu entuziasm, altele au provocat rezerve ori opoziții, îndeosebi cele referitoare la relațiile cu Biserica Romano-Catolică și participarea sa la dialogul ecumenic. Părintele Teodor Cenușă nu ocolește aceste dificultăți, ci încearcă să urmărească faptele de la intenție până la împlinirea și consecințele lor, lăsând documentului istoric locul care i se cuvine.

Construcția cărții este limpede, bine cumpănită; cele patru capitole ample tratează cronologic principalele etape ale vieții și slujirii marelui ierarh ortodox, dar succesiunea biografică devine, în fapt, suportul unei cercetări mult mai întinse asupra Ortodoxiei secolului al XX-lea. Cititorul înaintează astfel odată cu personajul lucrării prin spații și realități bisericești foarte diferite, de la mediul unde s-a format viitorul patriarh până la marile probleme interortodoxe și intercreștine ce i-au marcat anii de slujire la Constantinopol.

Primul capitol se oprește asupra originilor, familiei și educației sale, evidențiind, pe lângă prezentarea unei bogate biografii, experiențele care au contribuit la configurarea felului său de a înțelege slujirea Bisericii. Cel de-al doilea capitol este consacrat anilor 1922-1930, perioada păstoririi ca Mitropolit al insulei Corfu. Scrierea scoate la lumină un ierarh preocupat de organizarea vieții bisericești, de școală, de pregătirea clerului, de catehizarea tinerilor și de filantropie. O întindere considerabilă pri­mește, firesc, în cel de-al treilea capitol, etapa americană a existenței viitorului patriarh. Ea reprezintă una dintre secțiunile de mare interes ale cărții, deoarece autorul nu urmărește doar activitatea Arhiepiscopului Athenagora, ci reconstituie situația Ortodoxiei grecești din Statele Unite. Interesantă apare cercetarea raporturilor lui Athenagora cu societatea americană, cu reprezentanții ei politici, ajutând la înțelegerea poziției dobândite de Arhiepiscopia Greacă în spațiul american și, totodată, a contextului în care cârmuitorul ei va fi ales, în noiembrie 1948, Patriarh Ecumenic.

Cel de-al patrulea capitol, cel mai amplu prin problematica abordată, îl așază pe cititor în fața marilor încercări ale Patriarhiei Ecumenice din anii postbelici. Alegerea Patriarhului Athenagora este analizată în atmosfera începutului Războiului Rece, când raporturile dintre Statele Unite, Turcia și Uniunea Sovietică se răsfrângeau inevitabil asupra vieții bisericești. Se evidențiază relațiile Patriarhiei cu autoritățile turce, situația comunității grecești din Istanbul, problema Ciprului, dramaticele evenimente din noaptea de 6 spre 7 septembrie 1955. Paginile dedicate deteriorării treptate a situației Patriarhiei Ecumenice contribuie în chip deosebit la înțelegerea epocii.

Desigur, un studiu consacrat Patriarhului Athenagora nu putea trece sumar peste capitolul cel mai cunoscut și, poate, cel mai controversat al activității sale: raporturile cu Biserica Romano-Catolică. Autorul urmărește întâlnirea de la Ierusalim cu Papa Paul al VI-lea, din ianuarie 1964, declarația din 7 decembrie 1965 referitoare la anatemele legate de evenimentele din 1054, precum și vizitele reciproce din 1967. Se remarcă, în acest context, rolul arhimandritului român Andrei Scrima, unul dintre apropiații Patriarhului Ecumenic.

Cartea are meritul de a nu transforma conținutul ei într-o pledoarie „pro Athenagora”, deoarece sunt consemnate și vocile ortodoxe ce au privit cu rezervă, ba chiar au criticat, demersurile Patriarhului, între ele numărându-se teologi ori personalități duhovnicești importante ale veacului trecut. Astfel, cititorului i se oferă contextul necesar pentru a înțelege atât speranțele legate atunci de dialogul dintre creștini, cât și neliniștile pe care anumite gesturi ale Patriarhului Athenagora le-au provocat în interiorul Ortodoxiei.

Volumul prezintă un interes aparte și prin paginile dedicate Bisericii Ortodoxe Române și vizitei Patriarhului Athenagora în România, în toamna anului 1967, și întâlnirii sale cu Patriarhul Justinian Marina.

Parcurgând conținutul lucrării, observăm că acesta depășește hotarele unei biografii clasice, căci viața și activitatea Patriarhului Ecumenic Athenagora devin firul călăuzitor prin câteva dintre marile teme ale istoriei bisericești din secolul al XX-lea. Într-o asemenea perspectivă, publicarea tezei de doctorat a părintelui Teodor Cenușă înseamnă mai mult decât așezarea între coperțile unei cărți a unei cercetări universitare: ea pune la îndemâna istoricilor, teologilor, clericilor, studenților sau tuturor celor interesați de trecutul recent al Ortodoxiei un bogat material documentar, tratat cu rigoare și valorificat într-o lectură atentă a unei epoci de profunde prefaceri eclesiastice și istorice. Pentru truda sa rodnică, în care răbdarea cercetătorului se întâlnește fericit cu pasiunea istoricului Bisericii, se cuvine să-l felicităm pe părintele dr. Teodor Cenușă. Prin volumul Dogmă și iubire. Viața și activitatea Patriarhului Ecumenic Athenagora I (1886-1972), istoriografia bisericească românească dobân­dește o contribuție temeinică, menită să întregească înțelegerea Ortodoxiei și a marilor frământări ce i-au marcat parcursul în veacul al XX-lea.