Băncile europene cer amplificarea măsurilor anticriză
Zece bănci europene s-au unit într-o asociaţie hotărâtă să facă lobby pe lângă Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană pentru ca instituţiile europene să amplifice măsurile anticriză pentru Europa Centrală şi de Est
Numeroase bănci suferă din cauza crizei internaţionale financiare şi tot atât de multe cer sprijinul autorităţilor, fie ele naţionale sau europene, de a elabora măsuri cât mai eficiente pentru a rezista pe piaţă. Zece bănci internaţionale care operează în Europa Centrală şi de Est s-au asociat pentru a face lobby pe lângă Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană, în speranţa că acestea îşi vor amplifica măsurile anticriză pentru regiune, scrie „Financial Times“. Cele zece sunt Raiffeisen şi Erste din Austria, Unicredit şi Intesa Sanpaolo din Italia, Société Générale din Franţa, KBC din Belgia, Bayern Landesbank din Germania, Swedbank şi SEB din Suedia şi EFG Eurobank din Grecia. Băncile care doresc acţiuni comunitare împotriva crizelor de lichidităţi şi revigorarea creditului cer Bruxellesului şi BCE să extindă ajutorul promis noilor state membre şi către ţări precum Serbia şi Ucraina. „Mulţi dintre noi am luptat 50 de ani pentru a scoate aceste ţări din comunism, iar acum, având economie de piaţă în regiune, nu putem să le lăsăm singure când vântul care bate este atât de puternic“, a declarat Herbert Stepic, CEO al Raiffeisen International - banca iniţiatoare a grupului. Cele zece bănci au fost discrete până acum în privinţa alianţei lor, dar „Financial Times“ scrie că Stepic e de părere că a venit momentul să vorbească, „din cauza circumstanţelor economice care se deteriorează“.