Bartolomeu Mitropolitul, Arhiereu harnic al Bisericii străbune

După prăznuirea Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigorie de Nazianz, mari dascăli ai lumii întru ştiinţa sfântă a Teologiei din epoca de aur şi până-n veci de veci, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, împodobit de zile peste cuvântul psalmistului David, a pornit în călătoria cea sigură şi adevărată spre Părintele Luminilor în care a crezut precum scânteie diamantul în razele soarelui.

Dacă mai întârzia 46 de zile, pe 18 martie 2011, ar fi împlinit 90 de ani binecuvântaţi în muncă şi suferinţă. Arhiereul Bartolomeu Valeriu Anania, precum şi noi, din veşnicie fiind în gândirea Sfintei Treimi, s-a întrupat în această lume văzută într-o zi de primăvară a anului 1921, când toate din universul naturii îşi preînnoiesc firea spre rodire de viaţă. Firea lui de vâlcean ardelean sau ardelean vâlcean, din adâncul istoriei înlăcrimate, avea să se răsfire în dreapta credinţă, mărturisitoare de Hristos şi în dragostea de a birui şi în cultură cu o putere rar întâlnită. Venit în lume cu daruri de la Duhul Sfânt - îmi vorbea într-o zi despre miraculoasa convertire -, a adăugat cu aceeaşi putere ostenelile sale duhovniceşti şi cărturăreşti. În astfel de împrejurări - când s-a terminat firul existenţei terestre -, gândul şi inima ne cheamă la meditaţie şi privind "sine ira et studio", la osteneala harnicului arhiereu al lui Hristos. În astfel de împrejurări, memoria se străduieşte să recompună faptele, atitudinile, eventual cărţile reprezentative pentru biografia unui ierarh şi din ele să obţină liniile de forţă ale unui portret. Nu e un lucru uşor. În cazul Mitropolitului Bartolomeu, toate acestea - pentru că sunt aşa evidente şi numeroase - se îngrămădesc într-o avalanşă ameţitoare; iar opera se conjugă cu rolul. Mai întâi a fost opera. Mitropolitul Bartolomeu s-a făcut cunoscut, sub numele de Valeriu Anania, ca scriitor. În 1966 îi apărea, cu o predoslovie semnată de nimeni altul decât Tudor Arghezi, piesa Mioriţa, care avea să atingă rangul de capodoperă. Alte patru piese de teatru au consacrat un dramaturg, urmate de un roman, de nuvelele "peregrinului apter" şi de alt cap de operă: Rotonda plopilor aprinşi, etalon al evocării-pomenire, pentru că plopii aceia nu erau altceva decât lumânări arzând neîncetat în sfeşnicul mai multor ediţii... Şi îmi vin deodată în minte şi cele două bijuterii imnografice - eram stareţ la Cernica, în 1982, când le-am citit: vibrantele poeme consacrate Sfântului Calinic, respectiv acelui tânăr avvă, Ion Valahul. Pentru că Imn Eminescului, publicat iniţial în 1989, l-am citit ceva mai târziu. Scriitorul Valeriu Anania era de mult notoriu, pătruns în conştiinţa publicului, însă pentru ca teologul să-şi dea măsura, trebuia să se prăbuşească vechiul regim comunist. Desigur, teologul se insinuase decisiv în poet, în dramaturg, dacă ar fi să menţionăm definiţia dogmatică integrală a Sinodului IV Ecumenic transpusă în vibrantele versuri din Meşterul Manole sau Bizanţul teologal din Greul Pământului... Dar la lumină teologul a ieşit pe deplin odată cu Cerurile Oltului, carte unică despre icoană şi spaţiu eclesial. Parcă mă văd împreună cu "arhimandritul Bartolomeu", colindând luni de zile într-un Aro deşelat cele mai izolate schituri vâlcene şi argeşene. Şi îmi făgăduiesc să evoc acele momente privilegiate. Dar vastitatea şi complexitatea operei teologale a Mitropolitului Bartolomeu strălucesc în Scriptura diortosită şi comentată, însoţită de un noian de subtile scolii, pe care a desăvârşit-o după 10 ani de muncă dăruitoare. Aici nu mai încap comparaţii. Ierarhul a fost ales Arhiepiscop al Clujului într-o dimineaţă din ianuarie 1993. Îmi amintesc ca acum. Ne-am bucurat cu toţii, fapt care s-a văzut limpede şi din numărul voturilor. Locul său era de mult în Sobor, însă nu-l putea ocupa fostul deţinut care purtase lanţurile Aiudului, dacă vechea orânduire nu s-ar fi prăbuşit. De 18 ani, cuvântul i-a fost ascultat în Soborul Bisericii româneşti şi unele soluţii împărtăşite. În tinereţe, când am fost rânduit preot în Transilvania, mănăstirile se numărau pe degetele unei singure mâini. În secolul al XVIII-lea le distrusese Bukow, apoi le închiseseră comuniştii. Astăzi, numai în Eparhia Clujului există peste 20 de chinovii întemeiate sau înfiinţate de Mitropolitul Bartolomeu, iar Catedrala arhiepiscopală se află în curs, nu de restaurare ori renovare, ci, cu un cuvânt drag chiriarhului - de preînnoire... Scriitorul Valeriu Anania, ajungând harnic ierarh în lucrarea duhovnicească, încă din tinereţe avea să se înscrie pe bolta luminoasă a poeziei atinse de suflarea Duhului Sfânt! Dar dramaturgia care avea să vorbească celor de acum şi celor care vor veni în braţele Greului Pământului? Dar cei care vor sta în Rotonda plopilor aprinşi şi vor citi Imnele Eminescului şi Imnul Acatist Sfântului Calinic? Străbătând Cerurile Oltului, inima neodihnitului arhiereu a auzit bătăile de aripi îngereşti umplând văzduhul de mireasma moaştelor Sfinţilor din Brâncoveni! Cartea întregii lumi, Biblia, diortosită în ani grei de trudă, când alţii se odihneau de mult ca vârstă, Bartolomeu Mitropolitul, cu tărie de diamant, strălumina spre ziuă textele sacre. Nimeni n-a mai avut cutezanţa să înfrunte oboseala cea peste măsură de multă şi răbdarea îndârjită de a birui timpul şi lucrarea întinsă peste multe veacuri! Acest arhiereu, doar cu sine semănând, va reveni în gândul şi inima celor care l-au cunoscut, atât în operă, cât şi în lucrarea sa arhierească. Pentru toate acestea, Mitropolitului Bartolomeu îi vine ca mângâiere expresia de arhiereu harnic al Bisericii noastre Ortodoxe, naţionale şi strămoşeşti!