Biruind teama şi prigonirile
Ne aflăm într-o perioadă doxologică, întru cinstirea marii sărbători a Învierii Domnului. În acest răstimp, de la Înviere până la Înălțare, sunt câteva popasuri deosebite pe care le prăznuim cu mare bucurie. Între acestea se află și duminica închinată de Biserică femeilor mironosițe.
Deși termenul mironosițe primeşte uneori un sens peiorativ, în zilele noastre, înţelesul folosit în paginile Sfintelor Evanghelii este unul plin de respect, pentru că femeile mironosițe, purtătoare de mir, au lăsat toate și L-au urmat pe Domnul, călătorind împreună cu El în Țara Sfântă.
Textele sfinte consemnează numele unora dintre ele: Maria Magdalena, Salomeea, Maria lui Iosie sau a lui Iosif, o altă Marie, Ioana, Suzana și Marta și Maria, surorile lui Lazăr. Ele au fost cel puțin șase, sau chiar zece.
Cea mai cunoscută dintre ele era Maria Magdalena, despre care se spune că, înainte de a-L întâlni pe Hristos, era o femeie cu păcate multe. Nu avem informații certe că ea ar fi greșit într-un anume fel înaintea lui Dumnezeu, însă știm sigur că Domnul a scos din ea șapte demoni. Unii spun că ar fi fost femeia păcătoasă prinsă în adulter pe care Mântuitorul a iertat-o atunci când a scris pe nisip păcatele celor care doreau să o omoare. Alții consideră că a fost doar demonizată și eliberată de aceste duhuri prin voința Domnului. Suntem siguri că ea L-a urmat pe Domnul până la capăt, iar tradiţia bizantină o arată a fi nevinovată şi virtuoasă.
A mers împreună cu celelalte femei pe urma crucii Domnului, suportând jignirile, batjocura iudeilor și a celor care erau atunci în Cetatea Sfântă. Ea a rămas în preajma crucii împreună cu ucenicul iubit al Mântuitorului, Evanghelistul Ioan, și cu celelalte femei, și s-a bucurat prima de vederea Domnului înviat, când, dorind să împlinească tradiția sau ritualul legat de legea iudaică, femeile mironosițe au venit dis-de-dimineață la mormânt, învingând teama, și vedere îngerească văzând s-au înspăimântat, după cum ne spun cântările Bisericii.
Pe când mergeau la mormântul de lângă Golgota ca să împlinească ritualul iudaic, care cerea ca trupurile celor morți să fie unse cu miruri aromate, femeile cugetau: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?, pentru că deasupra mormântului fusese așezată o piatră foarte mare.
Când au ajuns la mormânt, au văzut că piatra, care era mare, fusese răsturnată. Privind înăuntru, n-au văzut trupul Domnului, care fusese așezat acolo vineri seara, ci au văzut doar giulgiurile, adică pânzele în care erau înfășurați iudeii înainte de îngropare. Ulterior, Maria Magdalena s-a întâlnit cu un om despre care a crezut că este grădinarul și l-a întrebat unde l-a pus pe Domnul. Acela, care era de fapt Domnul, a chemat-o pe nume, zicându-i că va merge în Galileea înaintea ucenicilor, iar acolo aceștia îl vor vedea.
Oare de ce Mântuitorul Hristos s-a arătat întâia oară femeilor mironosițe? Evangheliile ne spun că în Ziua Învierii ucenicii se aflau închiși prin case de frica iudeilor.
Singurele care au învins teama au fost femeile mironosițe. Acestea și-au părăsit locuințele și s-au îndreptat către mormânt, în timp ce ucenicii Domnului au rămas ferecați în case tocmai pentru a nu se expune în fața celor care îi urmăreau.
La fel s-a întâmplat și în timpul judecării Mântuitorului și al drumului spre Golgota. Atunci ucenicii s-au lepădat, a se vedea cazul lui Petru, cel mai în vârstă dintre ei, la picioarele crucii rămânând doar unul dintre ei, Ioan Evanghelistul.
Femeile au învins teama și au mers primele la mormânt. De aceea, Domnul le-a recompensat pentru curaj și pentru dragostea fără margini pe care au arătat-o Învățătorului lor. Mântuitorul le-a spus: Bucurați-vă, nu vă temeți...! Ele au fost primele mărturisitoare ale Învierii Domnului. De aceea, s-a rânduit o duminică specială dedicată femeilor mironosițe.
Pentru că recent Biserica noastră a canonizat pe unul dintre mitropoliții Moldovei, care a trecut la cele veșnice în anul 1902, Sfântul Mitropolit Iosif Naniescu cel Milostiv, voi prezenta o întâmplare din viața acestuia, plină de învățăminte pentru toți, dar mai ales pentru femeile care sunt următoare mironosiţelor din vremea Mântuitorului.
Mitropolitul Sfânt al Moldovei, Iosif Naniescu, era preocupat și de muzică, slujea şi cânta frumos, iubind slujbele. Are și compoziții proprii pe care le cântăm la slujbele Bisericii și a reorganizat, într-un anumit mod, cântarea bisericească.
Era un om de o rară sensibilitate, nu îngăduia să se cânte oricum în biserică. Pe vremea lui, la Iași erau cântăreți care cântau prea tare, fie în batjocură, sau în grabă și, de aceea, mitropolitul de multe ori le-a spus: Veți da seama înaintea lui Dumnezeu de felul cum cântați! Prin urmare, a hotărât să organizeze în Catedrala Mitropolitană din Iași un cor mixt, fiind prima dată când femei, care aveau voce și cunoștințe muzicale, erau invitate să facă parte din corul Catedralei Mitropolitane.
După ce acest cor mixt a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, presa din Iași care îl lovea adeseori pe marele mitropolit, fiind la fel de binevoitoare ca și presa din alte vremuri, l-a criticat din nou, acuzând: acesta strică tradițiile și a pus femeile să cânte în biserică, noi știm că femeile nu au voie să cânte ori să zică ceva în biserică. Mitropolitul a așteptat, cu răbdare, duminica următoare și, la cuvânt, le-a spus: M-ați criticat din nou că am pus femeile să cânte în corul mitropoliei, fățarnicilor. Cine au fost primele la mormânt, nu femeile mironosițe, când bărbații, pe care voi îi lăudați că sunt mari cântăreți, stăteau închiși în case de frica iudeilor? Oare nu au posibilitatea și aceste femei să cânte la Liturghie, nu să facă cele hărăzite slujitorilor Bisericii, pentru că aceasta nu este îngăduit, dar să laude pe Dumnezeu se cuvine și lor, celor mai evlavioase dintre creștini?
Așa a fost și în vremea Mântuitorului, așa a rămas și în vremea noastră. Numărați cu atenție femeile din biserici și veți vedea că numărul lor este, în general, mai mare decât cel al bărbaților. De asemenea, femeile care merg la mormânt ca să aprindă o lumânare sau un bob de tămâie pentru cei care s-au mutat din lumea aceasta sunt mai numeroase. Numărați cu atenție pe cei sau pe cele care doresc să împlinească faptele bune, să meargă la un bolnav sau la un om singur și veți observa că mai multe sunt femeile, întrucât evlavia lor este mai mare.
Aceasta nu înseamnă că bărbații trebuie desconsiderați, ci doar că avem de învățat din evlavia și atenția femeilor mironosițe, dar și din aceea din vremea noastră.
Biserica a sintetizat în câteva cuvinte, în imnografia ei, acest mare adevăr pe care îl prăznuim în Duminica Mironosițelor: Pe soarele cel mai înainte de soare care a apus oarecând în mormânt, mers-au mai înainte de către ziuă căutându-l ca pe o zi, mironosițele fecioare, în alte traduceri mironosițele femei și spuneau una către alta.
Imnograful a evidenţiat că Mântuitorul Hristos, așezat în mormânt, era de fapt Soarele cel înainte de soare sau Soarele mai mare decât luminătorul. Soarele apune pentru noi, dar apusul lui este pentru alții răsărit. Lumina lui nu se oprește niciodată. La fel este și Soarele dreptății. El a fost așezat în mormânt, dar lumina strălucirii Lui nu s-a oprit nici atunci în vremea când S-a așezat în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în rai cu tâlharul și pe tron fiind împreună cu Tatăl.
Femeile mironosițe, după cum spun imnografii, ziceau: O, prietenelor, veniți să ungem cu miresme trupul cel de viață purtător. Ele aveau încrederea că trupul ce trebuia uns după obiceiurile legii nu era al unui om mort. Ele știau că Hristos este Viața lumii, Lumina lumii. De aceea, spuneau: Să mergem și să ungem cu miresme trupul care a înviat pe Adam cel căzut și care acum a fost așezat în mormânt. Să mergem să ne sârguim și noi asemenea magilor care i-au adus daruri, iar în loc de daruri să-i aducem miruri celui ce nu în scutece, ci în giulgiu a fost așezat. Și să plângem și să cântăm O, Stăpâne, scoală-te, Cel ce dai celor căzuți ridicare.
Ridicarea celor căzuţi. Aceasta a fost nădejdea femeilor mironosițe și aceasta este nădejdea noastră a tuturor. Dacă El a înviat și noi vom învia. Dacă Hristos a înviat pe Adam cel căzut dimpreună cu toți până la momentul învierii Lui, îi va învia și pe cei ce cred în El. Pentru că El Însuși le-a spus ucenicilor Săi: Eu sunt Învierea și Viața, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi în veci.
Atitudinea pe care au avut-o femeile mironosițe la mormântul Domnului este una plină de recunoștință și de duioșie.
Ce am face noi fără mamele creștine, fără iubitoarele de Hristos femei, care și-au crescut așa de frumos, cu frică de Dumnezeu, copiii, nepoții, rudeniile, vecinii, uneori și străinii? Ce am face noi fără gingășia mamei creștine, care întotdeauna, dar mai ales în vremurile grele, au arătat iubirea lor față de prunci, educându-i așa cum trebuie? Și dacă noi avem nevoie acum de prunci, pentru că rămânem tot mai puțini, tot mai înstrăinați, tot mai singuri, avem în primul rând nevoie de mame creștine, care să îi educe cu frică de Dumnezeu.
O mamă creștină nu este indiferentă la educația copilului ei și nu îngăduie atâtea lucruri care îl înstrăinează pe prunc de Dumnezeu, de părinții lui și de ceea ce este mai sfânt, mai ales de acest moment negrăit al Învierii lui Hristos.
De aceea, fericite sunt mamele care își împlinesc misiunea lor și își cresc copiii în frică de Dumnezeu. Ele vor lua răsplată de la Domnul.
Femeile pot fi cinstite în orice zi din an, dar nicidecum mai mult decât de ziua femeilor mironosițe și ziua Bunei Vestiri, când Biserica cinsteşte femeia creștină, aducându-ne aminte de jertfa și dragostea fără margini a femeilor care L-au căutat pe Domnul pentru a împlini ceea ce se cuvenea față de Învățătorul lor.
Aceasta este ziua pe care Biserica o propune ca cinstire a femeii creștine, în care noi trebuie să mulțumim mamelor, bunicelor noastre care, mai ales prin exemplul și puterea credinței lor, asemănându-se femeilor mirofore, au învins teama mergând după Domnul în pofida tuturor interdicțiilor de atunci sau în alte vremuri.
Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu ca să dăruiască Bisericii, comunității creștine, oameni evlavioși și în primul rând femei cu adevărat grăitoare, următoare Domnului, așa cum au fost femeile mironosițe.